Mediator Constantin Asofronie
Aflăm din mass-media că medierea conflictului dintre Gabriela Vrânceanu Firea și fostul președinte Traian Băsescu A EȘUAT. Obiectul conflictului consta în faptul că dl. Băsescu, primul demnitar al țării ca președinte, a amenințat-o public pe dna Firea, în calitate de deputat, șefă a unei comisii de anchetă parlamentară, să înceteze cercetarea și publicitatea neregulilor privind achiziționarea frauduloasă a unor terenuri în comuna Nana județul Călărași, achiziție care face de-altfel la rândul său obiectul unui dosar penal de înșelăciune și fraudă. Amenințarea, cu iz mafiot, a fost denunțată de deputată la Parchetul dpl ICCJ și s-a constituit un dosar penal.
Într-o campanie de … promovare a medierii (?!?) unii membri ai Consiliului de mediere au oferit fostului președinte posibilitatea apelării la mediere pentru rezolvarea conflictului, odată cu recompensarea cu titlul de onoare de Mediatorul anului?!? chipurile pentru că a făcut multe îndeplinindu-și atribuția de mediator între instituțiile statutului sau între aceștia și cetățeni! Din start asta nu însemna neutralitate din partea CM lingușind o parte din conflict pe seama unei posibile publicități gratuite în mass-media a medierii și, de ce nu, a unor câștiguri personale de imagine și financiare de către cei care s-au oferit ca mediatori. Poate această atitudine a mediatorului (ilor) a dat de înțeles fostului președinte că este tare și mare mediator el însuși, că mediatorii îl vor servi părtinitor cu o soluție avantajoasă, iar celeilate părți i-a indus neîncredere. Cert este că cealaltă parte a fost circumspectă în renunțarea la proces numai de dragul medierii si imaginii sale publice și în condițiile inflexibilității părții acuzate, așa că nu ne puteam aștepta la un succes, știind cu cine avem de-a face.
Cu toate diligențele și profesionalismul mediatorilor din CM nu s-ar fi ajuns la o soluție cât timp fostul președinte nu a înțeles că a greșit și că prezentarea de scuze publice este ușoară și gratuită într-o societate normală, aducând chiar avantaje în apropiatele campanii electorale din acest an pentru dlui și formațiunea sa politică. Părții vătămate nu i-ar conveni să scape așa ușor fostul șef al statului pentru gravitatea unei asemenea amenințări și nici partidului în care activează, aproape permanent în conflict cu fostul președinte. Dar putea să câștige și ea mult din această soluție amiabilă de rezolvare a conflictului, tocmai din aceleași motive. Numai că nu au înțeles esența medierii: peste ambițiile și condiționările externe, politice și sociale, contau interesele lor personale de a stinge conflictul într-o formă pozitivă. Aceasta pentru oamenii politici înseamnă foarte mult în fața societății, un exemplu demn de urmat de alte persoane publice și oamenii de rând, în situația în care după 1989 conflictele sociale au crescut foarte mult, atacurile în presă au ajuns la campanii abjecte și penale, litigiile familiale, pentru pământul retrocedat sau comerciale au explodat, încărcând instanțele cu milioane de dosare. Care costă foarte mult tot pe membrii acestei societăți, adică noi, contribuabilii care susțin prin taxe și impozite acest sistem judiciar.
Medierea ar fi dus nu numai la un câștig de imagine socială, politică și personală, ci și la un câștig mare pentru societate. Ar fi fost un exemplu de soluționare amiabilă, prin mediere, a unui conflict la nivel înalt ce putea fi urmat de părțile din mii de dosare, care ar fi înțeles să apeleze la mediere din multiple motive, avantajoase pentru ele. În primul rând, soluția ar fi ales-o părțile cu ajutorul mediatorului, nu ar fi impus-o o instanță, posibil neavantajoasă ambelor părți. O soluție identificată de părți cu ajutorul mediatorului ar fi mult mai durabilă, nu s-ar destrăma într-un viitor apropiat, sub influiența unor factori exteriori saiu insatisfacției părții vătămate. Apoi, dezbaterea conflictului nu ar fi publică, ci confidențială,numai soluția s-ar fi comunicat presei și cetățenilor interesați. Apoi, s-ar reduce costurile financiare cu administrarea justiției, care afectează bugetul de stat și indirect buzunarele contribuabililor. Ar crește calitatea soluțiilor date de magistrați în dosarele importante, dacă aceștia ar scăpa de milioanele dosare cu cauze minore, posibil de rezolvat prin căi alternative la sistemul judiciar, și s-ar concentra pe studiul legislației, jurisprudenței naționale și internaționale recunoscute, în cauzele complexe. Deci toată lumea ar avea de câștigat.
Față de această posibilitate, care nu este un exemplu pozitiv, cazul de față se termină prost pentru toți, fiindcă medierea a eșuat. Nu cred că acest rezultat este imputabil mediatorului implicat, ci părților, și mai ales celei care a generat conflictul și nu a renunțat la ambițiia de a apărea mereu neînduplecat și ferm, chiar dacă a greșit în acest caz și de atâtea ori în văzul întregii țări. O astfel de considerare a ambiției personale mai presus de interesul societății și chiar a unor avantaje personale de imagine și poate pecuniare, penale, politice, este un prag al conflictului și un test al personalității părților peste care acestea nu l-au trecut și avem toți de pierdut.
Ca urmare a eșuării medierii, în termenul de 3 luni cât a fost suspendată urmărirea penală, procesul verbal de închidere a medierii se transmite procurorului de caz care este obligat să reia urmărirea penală. Firește, această conduită ce nu a permis rezolvarea conflictului prin mediere, poate cântări în soluțiile viitoare ale parchetului și instanței care sunt obligate să parcurgă etapele procesului penal mai departe conform procedurii judiciare clasice, plecând de la acest eșec.
Ce s-ar fi întâmplat dacă medierea reușea este simplu: înceta urmărirea penală, iar părțile și societatea nu aveau decât de câștigat. Sunt optimist că, dincolo de acest eșec al medierii într-un conflict penal public și foarte mediatizat, lumea o să înțeleagă că părțile sau o parte a greșit neacceptând o soluție amiabilă prin mediere, nu că medierea nu este bună și avantajoasă la justiția clasică. Cred că și alți politicieni și persoane publice trag învățăminte și vor face studiu de caz legat de acest conflict și folosirea medierii pentru rezolvarea lui. Sunt convins că o să se apeleze de tot mai mulți justițiabili la mediere pentru că au auzit de ea și avantajele sale și înțeleg că este mai bună decât o hotărâre judecătorească. Dar aceasta ține mult de personalitatea părților și gradul lor de informare și nu neapărat de profesionalismul mediatorului.
Desigur, sunt și alte multe tipuri de cauze pretabile a fi rezolvate prin mediere, decât cele aflate pe rolul unei instanțe sau la parchete, dar despre asta într-un articol viitor.
Filed under: Articole, PROMOVAREA MEDIERII | Leave a comment »
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.