Președintele României nu este încă MEDIATORUL CONSTITUȚIONAL


micul-robotel

Mediator Constantin ASOFRONIE – Galaţi
”Expunere de motive”
M-am gândit să republic un articol scris de subsemnatul în anul 2009, legat de conflictele de la începutul celui de-al doilea mandat al președintelui anterior, articol reluat în 2012 la adresa aceluiași președinte după suspendare și invalidarea referendumului de demitere de către CCR. Scopul era să ajut la clarificarea unui rol constituțional al președintelui ratat în primul mandat și care n-avea șanse să se manifeste deloc pe fondul scandalului politic creat de suspendare și referendum. M-am gândit a doua oară că îi ajunge și poate să încerce măcar după aceste întâmplări conflictuale din societatea românească să fie un președinte al tuturor românilor, un mediator constituțional. Nu a fost așa din păcate.
Îl reiau acum după recentele evenimente politice și sociale din România anului 2017, pentru că tot s-a pomenit de acest rol și președintelui actual, Klaus Iohannis, dar degeaba, nu s-a legat nici un dialog cu părțile conflictului pentru că dumnealui nu s-a ridicat deasupra mocirlei politice românești, să fie neutru potrivit Constituției. M-am gândit apoi că, după ce marile probleme în dispută s-au rezolvat, după ce se trecuse orice limită a conflictului, inclusiv prin 3 decizii ale CCR, abrogarea OUG nr. 13/2017, demisia ministrului justiției, respingerea unei moțiuni de cenzură, încetarea urmăririi penale în cazul presupușilor autori ai ordonanței, putem să ne liniștim pentru că acest conflict s-a stins. Să sperăm că măcar următorii 3 ani de mandat să fie mai calmi și președintele să-și exercite într-adevăr acest rol, preluând câteva idei și din acest modest articol.
Anunțuri