Dezamăgire mare și neșansa schimbării după alegerile pentru Consiliul de mediere 2019


O mare dezamagire, dar ultima! A fost ultima mea încercare, după 10 ani de mediator autorizat, de a mă angaja cu tot ce pot ca să fac ceva bun pentru mediere și mediatori. În condițiile în care pe foarte mulți mediatori nu-i deranjează și nu s-au deranjat să voteze astfel încât prin alți oameni în Consiliul de mediere să soluționăm situația de criză maximă atinsă vreodată, și au stat comozi acasă 2 zile, când li s-au pus spații și colegi la dispoziție, cu mari eforturi, să nu-i mai aug că ne merităm soarta, că ei știau că va fi așa la alegeri și de-aia n-au participat, că nu au avut alternativă serioasă, că degeaba votează că se fură, s.a. Trecând peste ”meritul” celor care au îndemnat la boicotarea alegerilor, dar se văicăresc din cauza situației medierii sau își răbufnesc frustrările dar nu fac nimic, am spus dinainte că nu așa se schimbă ceva, ci participând și votând alternativa la foștii membri ai CM. Am spus că boicotarea nu este o soluție, din practica atâtor alegeri rezultând că prin neparticiparea nemulțumiților și participarea masivă a celor mulțumiți și interesați de menținerea puterii și privilegiilor, se ratează de fapt șansa schimbării iar așa-zisa boicotare se va întoarce ca un bumerang împotriva celor care o susțin și, mai grav, împotriva celor care participă și nu reușesc să impună schimbarea, din cauza boicotarilor. Mulțumesc celor 163 de colegi mediatori din țară al căror vot m-a plasat aproape, dar totuși în afara CM, pe locul 13 după supleanți, mulțumesc pentru încrederea lor și efortul făcut să voteze. Dacă va fi în vreun fel să se ajungă să urc mai sus prin plecarea unora aleși acum, incapabili să facă ceva sau lipsiți de banii pentru care și-au determinat apropiații să-i voteze, m-aș strădui să le transform încrederea și efortul în susținerea unor măsuri concrete de rezolvare a crizei și îmbunătățirea a medierii și consolidarea corpului profesional. Altfel, nu voi urma decât interesul propriu după atâtea sacrificii și lupte cu fostele CM și alte instituții, îmi voi vedea de activitatea biroului de mediere personal la Galați. Și nu voi vrea să ascult vreo voce sau să văd vreo scriere că le pare rău celor care nu au fost la vot sau nu m-au votat, că au avut probleme sau alte interese, pentru că nu-i voi mai băga în seamă. Pentru cele numai 23 de voturi pentru ca să ajung în CM le reproșez pasivitatea și lipsa de responsabilitate în primul rând gălățenilor și brăilenilor, în număr de 235 de pe listele mediatorilor cu drept de vot, pentru care m-am străduit să asigur spațiul și 3 membri din 4 ai comisiei de votare, pentru că îmi cunoșteau activitatea și proiectele, atitudinea și voluntariatul pentru această profesie, dar nu au considerat util să se miște. În schimb, ani de zile mi-au cerut multe și m-au tot împins să mă expun pentru ei în lupta cu CM, să dezvolt relații cu instituțiile de interes pentru mediaere, să le asigur spațiu, modele de acte, ajutor la unele cazuri. Mulțumesc celor 10 gălățeni și brăileni care au fost la vot și în special colegilor Adrian Smărăndoiu, Iuliana Nistor, Silvia Nechifor și Vasile Hulea, care au asigurat votarea la Galați, câte 2 zile primii doi și câte 1 zi ultimii doi. Asta a fost cu alegerile din 2019, în care mulți și-au pus speranțe, dar au învins cei care și-au pus la bătaie totul pentru interese personale sau de grup. Felicitări colegilor Rodica Vlaicu, Nicolae Dediu, Dragoș Rădulescu, aleși membri supleanți (doar) cu care aș fi făcut poate o echipă bună, iar celorlalți, doar solicitarea să țină cont că este ultima șansă și să facă ceva bun măcar acum, după ceasul al 12-lea pentru mediere și mediatori, altfel nu vor avea un mandat mai lung de un an. Și ultimul, poate. La mai bine și Doamne-ajută, stimați colegi!

Lista cu membrii aleși în Consiliul de mediere

1. Dorin Badulescu – 260 voturi
2. Bianca Pintea – 249 voturi
3. Ignat Claudiu – 228 voturi
4. Adriana Teslovan – 218 voturi
5. Carare Adriana – 217 voturi
6. Mihai Munteanu – 198 voturi
7. Nicoleta Ionescu – 194 voturi
8. Anca Iacob – 186 voturi
9. Zeno Sustak – 185 voturi

Lista cu membrii supleanți
10. Vlaicu Rodica – 171 voturi
11. Radulescu Dragos – 167 voturi
12. Dediu Nicolae – 164 voturi

Celelalte rezultate:

13. Asofronie Constantin – 163 voturi

14. Cârlig Aurora- 148 voturi

15. Stancu Anca Lucia – 143 voturi

16. Sîrbu Daniela – 142 voturi

17. Aldea Elena Liliana- 134 voturi

18. Păcurar Alin Romulus – 134 voturi

19. Anastase Ilean – 116 voturi

20. Popescu Valentina – 103 voturi

21. Jurcă Angelica Elisabeta – 66 voturi

22. Ioniță Lucreția- 25 voturi.

Rezultate alegeri Consiliu mediere 2019

 

 

Președintele României NU este Mediatorul constituțional


   Reiau un articol mai vechi, scris de subsemnatul în anul 2009, cu speranța că măcar în al doilea mandat, președintele Traian Băsescu își va înțelege și își va exercita onest atribuțiile de mediator constituțional între puterile statului și, între stat și cetățeni.

Nu a fost să fie. Am trimis materialul și la presă și singurul ecou, fără indicarea sursei din păcate, a fost o emisiune la Postul TV Antena 3. Au trecut 10 ani și la încheierea unui mandat al următorului președinte al României, Klaus Werner Iohannis constăm că situația este similară, NU S-A ÎNVĂȚAT NIMIC, DEGEABA PREVEDE CONSTITUȚIA, EI FAC CE VOR.

Nu-i nimic, pentru că anul 2019 începe cu alegeri la Consiliul de mediere în martie la care candidează și subsemnatul, și se termină cu alegerile prezidențiale în noiembrie, cred că este cazul să insist și să fac tot ce pot dacă voi fi ales în CM să fac public pe toate căile acest articol de actualitate. Iar următorii președinți ai României să înțeleagă că această atribuție constituțională nu este facultativă, ci obligatorie.

PREŞEDINTELE ROMÂNIEI, MEDIATORUL CONSTITUŢIONAL

         Medierea este o modalitate alternativă viabilă de soluţionare a conflictelor în afara justiţiei, pe cale amiabilă, reglementată în România de Legea nr. 192/2006, părţile fiind asistate de o terţă persoană specializată în mediere, mediatorul.

   Între prerogativele prezidenţiale stabilite prin Constituţia României la art. 80 alin.(2) sunt cele care prevăd că acesta „veghează la respectarea Constituţiei şi la buna funcţionare a autorităţilor publice. În acest scop, Preşedintele exercita funcţia de mediere între puterile statului, precum şi între stat şi societate.”

Aceasta este o formă specială de aplicare a principiului separaţiei puterilor în stat, condiţionată de necesitatea existenţei unui arbitru sau mediator, care să îndeplinească atribuţia de apărare a interesului public al statului, reprezentat prin puterile şi instituţiile sale, precum şi a intereselor private colective ale celor care compun aceste puteri şi instituţii, precum şi ale cetăţenilor şi altor persoane juridice.

Medierea exercitată de preşedinte păstrează caracteristicile specifice obligatorii ale acestei forme alternative de soluţionare a disputelor pe cale nejudiciară, cu unele particularităţi pe care le vom explicita în continuare, pentru evitarea confuziilor.

Obiectul medierii pe care o poate exercita preşedintele poate fi constituit de:

–   divergenţe între puterile statului – legislativă, executivă şi judecătorească;

–   dispute între autorităţi, instituţii autonome sau subordonate acestor puteri;

–   conflicte între puterile, autorităţile sau instituţiile statului şi societatea reprezentată de cetăţeni, categorii sociale, profesii, entităţi etnice, religioase, alte persoane juridice.

–   conflicte între partide politice, profesii, categorii/grupuri sociale, etnice, religioase.

Preşedintele nu se ocupă de conflicte între persoane fizice, între acestea şi persoane juridice în domeniul comercial, prestarea unor servicii, între persoane juridice.

Preşedintele poate participa ca reprezentant al statului la medierea unor conflicte internaţionale de natură diplomatică, militară, economică, socială, etnică, religioasă, etc.

La rezolvarea conflictelor prezentate mai sus, preşedintele poate să participe din iniţiativă personală, la solicitarea părţilor implicate sau în baza unui mandat.

Pentru a exercita funcţia de mediator preşedintele trebuie să aibe o pregătire minimă în domeniul medierii, să fie consiliat de personal specializat, fără a fi necesară o autorizare obţinută potrivit legii privind medierea şi exercitarea profesiei de mediator, întrucât preşedintele nu exercită medierea ca pe o profesie special reglementată, ci atribuţiile stabilite de constituţie şi lege, ocazional şi cu specificul dat de natura conflictelor şi părţilor participante la mediere.

Caracterul de utilitate publică al instituţiei medierii este cel mai pregnant reliefat în cazul preşedintelui, pentru că interesele apărate nu sunt de natură privată a unor persoane fizice şi juridice, ci interesele individuale ale tuturor cetăţenilor sau cel puţin cele colective ale unei părţi semnificative din rândul acestora.

Medierea de către preşedinte se bazează pe încrederea pe care părţile o acordă acestuia în calitate de mediator, ca garant al apărării constituţiei, ordinii de drept, funcţionării normale a puterilor statului, autorităţilor şi instituţiilor, drepturilor omului.

În acelaşi timp preşedintele trebuie să convingă că este o persoană aptă să faciliteze negocierile dintre părţile aflate în divergenţe sau conflicte, că poate prin prerogativele şi personalitatea sa să le sprijine în soluţionarea conflictului, în vederea obţinerii unei soluţii reciproc convenabile, dar cu mai multă stricteţe în respectarea legalităţii.

Şi la acest nivel, medierea se bazează pe cooperarea părţilor şi utilizarea, de către mediator, a unor metode şi tehnici specifice, bazate pe comunicare şi negociere, dar care să servească atât intereselor legitime şi obiectivelor urmărite de părţile aflate în conflict, cât şi interesului public.

Pentru ca preşedintele să exercite cu adevărat o mediere, în înţelegerea universală a termenului conform literaturii de specialitate şi a practicii din Europa şi din întreaga lume, este necesară îndeplinirea ireproşabilă a principiilor şi obligaţiilor definitorii:

– să păstreze neutralitatea (independenţa) faţă de părţi, adică să nu fie ataşat de una din acestea din nici un punct de vedere care ar afecta credibilitatea sa. În acest sens este şi reglementarea stabilită la art. 84 Incompatibilităţi din Constituţia României, care stabileşte imperativ că „În timpul mandatului, Preşedintele României nu poate fi membru al unui partid şi nu poate îndeplini nici o alta funcţie publica sau privată.”

–   să exercite calitatea de mediator cu imparţialitate, adică să nu urmărească prin medierea conflictului între părţi vreun interes personal, înţelegându-se aici că nici pentru familia sa, persoanele apropiate, grupurile sau partidele  care l-au susţinut;

–   să asigure respectarea libertăţii, demnităţii şi atribuţiilor constituţionale şi legale ale părţilor sau reprezentanţilor acestora;

–   să păstreze confidenţialitatea informaţiilor primite de la părţile angajate în mediere, cu excepţia asupra cărora părţile au convenit că este necesară publicarea, fiind de interes public, ori legea obligă la aceasta din acest motiv.

– să ajute părţile să discute deschis problemele şi să-şi identifice soluţii durabile de rezolvare a divergenţelor sau conflictelor, urmărind în acelaşi timp prevenirea unor conflicte cu legea sau alte puteri, autorităţi, instituţii, categorii sau grupuri sociale;

– să nu decidă el cu privire la cine are dreptate, să nu judece ce s-a întâmplat şi să nu caute vinovaţi.

     În acest context, spre deosebire de finalitatea celorlalte atribuţii prezidenţiale la care constituţia, legislaţia şi practica internă şi externă a stabilit putere de decizie, pentru prerogativa stabilită prin art. 80 alin.(2) din Constituţia României, trebuierespectat cadrul general valabil pentru mediere în literatura de specialitate şi practica internaţională, altfel această formă de soluţionare a conflictelor folosită de preşedinte nu mai poate fi denumită mediere, lipsindu-i principiile şi obligaţiile esenţiale consacrate.

Abordarea corectă, completă şi permanentă a acestor principii şi obligaţii de către preşedintele – mediator constituţional, în exercitarea funcţiei de mediere a divergenţelor şi conflictelor între puterile statului, precum şi între stat şi societate, poate asigura caracterul durabil, legal, preventiv, acceptat, al acţiunii de mediere a preşedintelui ţării.

În acelaşi timp, respectarea principiilor medierii contribuie la promovarea corectă a acestei alternative de soluţionare nejudiciară a conflictelor în societate, nouă în România, dar practicată cu succes de multe decenii în ţările occidentale, poate contribui la impunerea medierii ca pe o procedură capabilă să îmbunătăţească actul de justiţie din punct de vedere calitativ, prin degrevarea instanţelor de anumite categorii de litigii, prin reducerea cheltuielilor, prin scăderea climatului social tensionat, fiind o prioritate în cadrul Planului de acţiune pentru implementarea Strategiei de reformă a sistemului judiciar, o cerinţă rezultată din Recomandările şi Directivele europene.

 Mediator autorizat Constantin ASOFRONIE

 

 

Proiect nou: Dezbaterile Medierea Politică Publică Eficientă


Am deschis înscrierile la Dezbaterile Medierea Politica Publică Eficientă.   https://doodle.com/poll/r93emctskm7nabtm

O serie de 10 videoconferințe de câte 60 de minute vor organizate în lunile februarie și martie prin platforma Zoom în cadrul proiectului ”Medierea – Politica publică eficientă în dialogul civic”.
Participanții, mediatori dar și alte persoane interesate de politicile publice din domeniul medierii, vor putea discuta despre aspectele principale de îmbunătățire a politicilor publice din domeniul medierii. 
În cadrul discuțiilor va fi abordată tema dezvoltării durabile, importanței protecției mediului și dezvoltării durabile, problemelor de mediu și temei schimbărilor climatice precum și egalității de șanse, nediscriminarii și egalității de gen.
Pentru eficiență, videoconferințele vor avea un număr limitat de cinci participanți, fiecare persoană putându-se înscrie doar la o singură videoconferință. Participanții vor primi cu o zi înainte prin email linkul de acces la videoconferința la care s-au înscris.
Pentru participare, este necesar un calculator cu microfon și cameră video, videoconferințele urmând a fi înregistrate și publicate pe canalul Youtube cu numele ”Medierea Politica Publică Eficientă” creat în cadrul proiectului.
Videoconferințele vor fi facilitate de echipa proiectului, respectiv Marin Pădeanu (Manager proiect) și Constantin-Adi Gavrilă (Expert politici publice mediere). 
Mai multe informații referitoare la înscrierea și participarea la o videoconferință Zoom pot fi găsite la https://support.zoom.us/…/201362193-How-Do-I-Join-A-Meeting-

Medierea, procedură preliminară obligatorie în soluționarea disputelor din contractele de achiziții publice


Medierea devine o procedură recomandată și, în unele cazuri, chiar obligatorie pentru anumite categorii de contracte de achiziții publice. Asociația Mediatorilor Galați va informa asupra acestei proceduri toate autoritățile / instituțiile publice în vederea apelării la mediatorii autorizați gălățeni, direct sau prin asociație, pentru soluționarea litigiilor / disputelor/ conflictelor pe cale amiabilă, potrivit legii 192/2006 privind medierea și HG nr. 1/ 2018.
31.01.2018.


Hotărârea de Guvern nr. 1/2018 pentru aprobarea condițiilor generale și specifice pentru anumite categorii de contracte de achiziție aferente obiectivelor de investiții finanțate din fonduri publice recunoaște medierea ca fiind principala modalitate de soluționare a disputelor apărute în domeniu, mediatorii devenind, astfel, principalii actori în ceea ce privește procedura de soluționare a disputelor din domeniul negocierii, încheierii și executării contractelor de achiziții din fonduri publice.
Redăm textul articolului de lege relevant pentru MEDIERE:

„Clauza 70. Dispute și arbitraj
70.1. Dispute
Se consideră că a intervenit o dispută între Părți de la data la care o Parte transmite către cealaltă Parte o notificare de dezacord potrivit prevederilor subclauzei 69c.5 (Notificarea de dezacord) sau, în cazul oricăror altor dispute pentru care Condițiile Contractuale nu prevăd emiterea unei notificări de dezacord, de la data la care o Parte notifică cealaltă Parte cu privire la o dispută.

70.2. Soluționare amiabilă
În cazul oricărei dispute, ambele Părți vor încerca să soluționeze disputa pe cale amiabilă, înainte de începerea arbitrajului. Părțile pot agrea să recurgă la soluționarea disputei în mod direct sau prin intermediul unui mediator.
În cazul în care oricare dintre Părți refuză soluționarea disputei pe cale amiabilă prin intermediul unui mediator și Părțile nu ajung la o soluționare amiabilă a disputei în mod direct, oricare dintre Părți poate recurge la soluționarea disputei prin intermediul arbitrajului, dar nu mai devreme de 90 de zile de la data Deciziei Supervizorului.

În cazul în care Părțile recurg la soluționarea disputei pe cale amiabilă prin intermediul unui mediator, oricare dintre Părți poate recurge la soluționarea disputei prin intermediul arbitrajului în termen de 30 de zile de la transmiterea de către oricare dintre Părți a unei notificări către cealaltă Parte prin care renunță la soluționarea disputei pe cale amiabilă prin intermediul unui mediator, dar nu mai devreme de 90 de zile de la data Deciziei Supervizorului.

În cazul în care nu a fost emisă o Decizie a Supervizorului, Părțile au obligația de a soluționa disputa apărută pe cale amiabilă în mod direct sau prin intermediul unui mediator înainte de începerea arbitrajului. Arbitrajul poate începe în termen de 90 de zile de la încheierea procedurii de mediere sau negociere directă.

Un mediator ales în Consiliul Superior al Magistraturii


Felicitări și succes colegului nostru Romeu Chelariu din Iași, cu care am colaborat foarte bine în ședințele Comisiei Consultative a Corpului Profesional al Mediatorilor, mai ales cu ocazia unor conferințe și la Statutul profesiei de mediator.

http://www.reporteris.ro/iasi/justitie/item/82746-un-ie%C8%99ean-%C3%AEn-consiliul-superior-al-magistraturii-romeu-chelariu-va-reprezenta-societatea-civil%C4%83-%C3%AEn-csm.html

Apelează la mediator în caz de accident rutier


Apelează la mediator în caz de accident rutier

Victimele unui accident soldat cu vătămări sau urmașii celor decedați în accident de circulație pot pretinde despăgubiri. Părțile din cadrul procesului penal deschis pentru tragerea la răspundere penală a autorului accidentului, sau înainte de deschiderea acestuia, se pot înțelege asupra prejudiciului suferit prin mediere. Aceste prejudicii sau daune produse ca urmare a unui accident pot fi materiale sau morale iar compensarea acestora se face, de regulă, prin acordarea unei sume de bani.

Unul dintre efectele acordului de mediere, intervenit în caz de vătămare din accident rutier, este de a înlătura răspunderea penală a autorului producerii accidentului, iar alte efecte privesc soluționarea laturii civile.

Persoanele care doresc să apeleze la mediere în acest caz, trebuie să știe  că dacă ajung la mediator, NU SE ÎMPACĂ, decât dacă doresc în mod expres acest lucru.  La mediator  părțile SE ÎNȚELEG asupra celor convenite de ele. Încheierea unui acord de mediere se diferenţiază de împăcare prin faptul că poate interveni şi numai în ceea ce priveşte latura penală a procesului penal, în timp ce împăcarea este condiţionată atât de stingerea acţiunii penale, cât şi de stingerea acţiunii civile, precum şi de faptul că ea trebuie să fie totală şi necondiţionată.

În conţinutul dispoziţiilor Legii nr. 192/2006, legiuitorul foloseşte noţiunea de “înţelegere”, şi nu aceea de “împăcare”, conferind încheierii acordului de mediere un caracter distinct ca modalitate de soluţionare amiabilă a conflictului de drept penal, în raport cu cealaltă cauză de înlăturare a răspunderii penale, respectiv împăcarea.

De asemenea, pentru a fi făcută o distincție clară între cele două instituții, trebuie reamintit faptul că încheierea unui acord de mediere în condiţiile Legii nr. 192/2006 poate interveni în tot cursul procesului penal, până la rămânerea definitivă a hotărârii penale, şi nu numai până la citirea actului de sesizare, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 159 alin. (3) din Noul cod penal în materia împăcării. O altă diferență constă în faptul că potrivit dispoziţiilor art. 69 alin. (1) din Legea nr. 192/2006, procedura de mediere se poate desfăşura chiar înaintea începerii procesului penal, ceea ce o distinge de împăcare şi de asemenea, și de retragerea plângerii prealabile.

În rezumat, atunci când apelați la mediator în caz de accident rutier soldat cu vătămări este necesar să cunoașteți aceste diferențe,  deoarece, de cele mai multe ori, latura afectivă a părților angajate în conflict influențează luarea deciziilor.

La mediere este obligatoriu să participe și asiguratorul autorului accidentului.  De obicei, despăgubirile sunt acordate de Firma de Asigurări, care ulterior are posibilitatea să le recupereze de la autorul accidentului.

Părțile se pot prezenta împreună la mediator însă, din experienta biroului meu de mediator, în general se prezintă doar o parte. Mediatorul, la cererea părții solicitante – care furnizează toate datele necesare contactării -, adresează celeilalte părți invitația scrisă în vederea informării și acceptării medierii, stabilind un termen limită pentru răspuns. După ședința de informare  gratuită privind medierea, partea răspunde afirmativ și se declară deschisă procedura de mediere. Foarte important de precizat este faptul că părțile aleg voluntar să apeleze la mediere, nici persoana vătămată și nici făptuitorul neputând fi obligați să accepte medierea.

Împreună  cu mediatorul, părțile decid dacă procesul de mediere se desfășoară în ședințe comune sau ședințe separate. În cele mai multe cazuri, în cadrul biroului meu de mediator, părțile aleg varianta ședințelor separate deoarece trauma suferită este proaspătă și totodată, părțile  realizează că la mediator nu se împacă, ci se înțeleg asupra unei variante comune de soluționare a litigiului, soluție confidențială, rapidă, eficientă, mai puțin costisitoare, elegantă.

Identificăm două situații în care se poate recurge la procedura medierii în caz de accident rutier.

1. În cazul în care acordul de mediere este încheiat în faza de cercetare penală sau în faza de urmărire penală, procurorul este obligat să dispună prin rezolutie neînceperea urmăririi penale sau încetarea urmăririi penale, în funcție de momentul când a fost încheiat acordul de mediere.

2. În cazul în care acordul de mediere a fost încheiat în faza de judecată, până la rămânerea definitivă a hotărârii instantei de judecată, instanța este obligată să dispună achitarea inculpatului (autorului accidentului).

În timpul procesului penal, soluţionarea cazului prin mediere poate avea loc la  iniţiativa părţilor, la propunerea oricăreia dintre acestea ori la recomandarea instanţei, cu privire la drepturi asupra cărora părţile pot dispune potrivit legii.
Reamintesc că, și în acest caz, chiar dacă instanța recomandă procedura de mediere,  doar părțile sunt cele care decid dacă apelează la această procedură sau dacă doresc soluționarea conflictului prin procedura litigioasă. Atunci când părțile aleg procedura de mediere, se depune la dosarul cauzei contractul de mediere care are efect de suspendare a judecării cauzei pe o perioada de 3 luni de la data semnării acestuia.

Dacă procedura de mediere eșuează, procesul penal se reia din oficiu, imediat după primirea procesului-verbal prin care se constată că părţile  nu au ajuns la un acord, sau, dacă acesta nu se comunică, la expirarea termenului de 3 luni.

Dacă părțile ajung la un acord, se comunică instanței de judecată acordul de mediere și procesul-verbal de încheiere a medierii, în exemplare originale și în format electronic.

Nu ezitați să apelați la mediere în caz de accident rutier. Principiile care guvernează această procedură – neutralitate, confidențialitate, imparțialitate – vă ajută să luați o decizie corectă, echilibrată, într-un spațiu privat,  nu vă judecă acțiunile și vă deschide mai multe posibilități de a trece peste cele întâmplate.

Maria PĂDURARU

Vicepreședinte Corpul Profesional al Mediatorilor din Județul Iași

https://www.7est.ro/viata/mediator-activ/item/53157-apeleaza-la-mediator-in-caz-de-accident-rutier.html#respond 

LA GALAȚI, APELAȚI LA MEDIATORII AUTORIZAȚI DIN CADRUL ASOCIAȚIEI – RELAȚII LA TEL. 0729 013141, Președinte Constantin Asofronie

Procedura SAL-FIN de soluționare alternativă a litigiilor din domeniul nebancar


O noua procedura de solutionare alternativa a litigiilor in domeniul nebancar instituita in favoarea consumatorilor

de Razvan Ionescu, Loredana Cristea  1 august 2016, 12:33 Dosare Juridice – Rezolvarea Disputelor

Razvan Ionescu si Loredana Cristea, Associate PeliFilip

In contextul unei tendinte generale la nivel european de intarire a protectiei consumatorilor de servicii financiare, in luna iulie a anului curent a fost lansata Entitatea de Solutionare Alternativa a Litigiilor in domeniul financiar nebancar (SAL-FIN), domeniu ce cuprinde piata asigurarilor-reasigurarilor, piata de capital si sistemul pensiilor private. Entitatea isi propune sa ofere o varianta extrajudiciara simpla, rapida si necostisitoare de solutionare a disputelor dintre consumatorii de servicii financiare nebancare si comercianti, fiind un remediu suplimentar pus la dispozitia acestora. Important de mentionat este faptul ca procedura nu inlatura posibilitatea consumatorilor de a adresa plangeri catre Autoritatea de Supraveghere Financiara (A.S.F.), A.N.P.C. sau de a formula cereri direct in fata instantelor de judecata.
Analizam mai jos care sunt implicatiile noii proceduri, cui se adreseaza, cum se aplica si care sunt caracteristicile care o deosebesc fata de procedura din domeniul bancar.1. Ce este SAL-FIN si contextul aparitiei acesteia
Centrul de solutionare alternativa a disputelor din domeniul financiar nebancar, care  este operational din data de 19 iulie 2016 in cadrul A.S.F., este infiintat ca urmare a unui trend ascendent de intarire a protectiei consumatorilor de servicii financiare, regasit la nivel european.
In 2015, Guvernul a creat cadrul legal pentru infiintarea SAL-FIN prin transpunerea (cu intarziere) in legislatia nationala a Directivei 2013/11/UE privind solutionarea alternativa a litigiilor in materie de consum. In baza aceleiasi Directive, in anul 2015 s-a creat o entitate cu rol similar in domeniul bancar, respectiv Centrul de Solutionare Alternativa a Litigiilor in domeniul bancar (SAL). In total exista 120 de astfel de entitati la nivelul Uniunii Europene. Romania este printre foarte putinele state (alaturi de Croatia, Luxemburg si Polonia) care inca nu figureaza cu niciun centru pe platforma europeana de solutionare online a litigiilor.
La randul sau, ASF arata o preocupare crescanda pentru consumatorii de servicii nebancare. Dupa infiintarea in 2014 a Directiei Protectia Consumatorului,  in 2015 A.S.F. a participat la exercitii nationale si europene de monitorizare a tratamentului consumatorilor, a elaborat ghiduri pentru consumatori si alerte publice privind calitatea serviciilor nebancare, a desfasurat primele exercitii de mystery shopping din domeniu, finalizate cu elaborarea de norme pentru cresterea gradului de informare la cumpararea on-line a politei RCA.
Luarea unor masuri cat mai energice e fireasca, avand in vedere numarul ridicat de plangeri si de litigii legate de serviciile nebancare. De departe, piata asigurarilor-reasigurarilor este cea mai problematica. Peste 90% dintre zecile de mii de petitii primite de A.S.F. anual in perioada 2013-2015 au avut ca obiect contracte de asigurare, cele mai multe dintre plangeri vizand neplata sau plata partiala a despagubirilor.

2. Cadru legal
Activitatea SAL-FIN este reglementata de Regulamentul nr. 4/2016 privind organizarea si functionarea Entitatii de Solutionare Alternativa a Litigiilor in domeniul financiar nebancar (SAL-FIN). Regulamentul este emis in temeiul prevederilor Ordonantei Guvernului nr. 38/2015 privind solutionarea alternativa a litigiilor.

 

3. Cui se adreseaza SAL-FIN
Procedura in fata SAL-FIN nu priveste toti consumatorii de servicii nebancare, ci doar pe cei rezidenti in Uniunea Europeana care reusesc sa faca dovada ca, in prealabil, au incercat sa solutioneze litigiul direct cu comerciantul in cauza.
In ceea ce priveste comerciantii vizati de aceasta procedura, regulamentul are in vedere orice persoana fizica sau juridica, publica ori privata, autorizata, reglementata si/sau supravegheata de catre ASF, dupa caz, care actioneaza in cadrul activitatii sale in sectoarele pietei financiare nebancare, respectiv: asigurari-reasigurari, piata de capital si sistemul pensiilor private.
Sfera de aplicare a acestei proceduri a fost definita foarte amplu, incluzand orice disputa care deriva din contracte de vanzare sau din contracte de prestari-servicii. Asadar, majoritatea contractelor incheiate intre consumatori si comerciantii din domeniul financiar nebancar pot fi deduse solutionarii acestui centru.

4. Conciliatorii SAL-FIN
Cererile consumatorilor sunt solutionate de conciliatorii SAL-FIN, specialisti in domeniul nebancar. La acest moment, 5 conciliatori sunt inscrisi in registrul conciliatorilor, toti specializati in domeniul asigurarilor si reasigurarilor, fiind preconizat ca pe viitor sa mai apara si alti conciliatori in restul domeniilor vizate de procedura. In perioada imediat urmatoare, experti ai A.S.F. organizeaza cursuri de formare a viitorilor conciliatori. CV-urile conciliatorilor vor fi accesibile online pe pagina web SAL-FIN, pentru o mai mare transparenta si pentru a putea analiza eventualele incompatibilitati ce ar putea sa apara in respectivul litigiu.
Consumatorul isi poate alege un conciliator, comerciantul avand in dreptul la propria nominalizare in caz de dezacord. Pentru ca independenta si impartialitatea conciliatorilor sunt esentiale, Regulamentul interzice desemnarea unui conciliator aflat in conflict de interese sau incompatibil. Spre exemplu, nu poate fi desemnat drept conciliator o persoana care si-a desfasurat activitatea in ultimii doi ani in cadrul comerciantului parte in litigiu.
Cu toate acestea, Regulamentul nu prevede un caz general de recuzare a conciliatorilor, care sa acopere orice alte situatii posibile de incompatibilitate. Referirea generica la conflictul de interese se va putea dovedi problematica, mai ales avand in vedere gradul mare de probabilitate ca specialistii din domeniul financiar nebancar sa aiba, la un moment dat, o legatura cu jucatorii care activeaza pe aceasta piata.

5. Procedura aplicabila
Consumatorul alege daca doreste sa se adreseze SAL-FIN si, mai important, ce doreste sa obtina de la aceasta entitate:

  • propunerea unei solutii catre parti, care poate sau nu sa fie acceptata de acestea. In caz de neacceptare, consumatorul se poate adresa instantelor de drept comun. Daca ambele parti accepta solutia propusa, incheierea devine titlu executoriu;
  • impunerea unei solutii partilor, prin pronuntarea unei hotarari obligatorii pentru parti. Daca hotararea nu este atacata in 15 zile de la comunicare in fata instantelor de drept comun, aceasta devine titlu executoriu. Poate ca cea mai importanta trasatura a procedurii SAL-FIN este caracterul imperativ al acesteia, care trebuie parcursa de comerciant la simpla manifestare de vointa a consumatorului.

Astfel, dupa ce SAL-FIN este investita cu o astfel de cerere de catre consumator, comerciantului i se va solicita punctul de vedere privind procedura pe care doreste sa o parcurga, caz in care va fi avertizat asupra consecintelor juridice pe care fiecare dintre ele le presupune.
In cazul in care comerciantul nu doreste parcurgerea procedurii mai restrictive, atunci va fi obligat sa o parcurga pe cea in care partilor li se propune o solutie, neputand sa refuze de plano procedurile SAL-FIN.
De asemenea, celeritatea este o alta trasatura de care se bucura aceasta procedura, spre deosebire de cea in fata instantelor judecatoresti, termenul maxim in care trebuie sa fie pronuntata o solutie de catre Sal-fin putand fi prelungit pana la maximum 90 de zile.
Un aspect imprumutat din materia taxelor de timbru este caracterul gratuit al acestei proceduri, similar cu actiunea in materia drepturilor consumatorilor, care este scutita de plata taxelor de timbru, incurajand astfel consumatorii sa apeleze la acest mecanism.

Citește în continuare

Ordinul de protecţie. Ce paşi trebuie urmaţi pentru a scăpa de o persoană agresivă 


EXCLUSIV. Ordinul de protecţie. Ce paşi trebuie urmaţi pentru a scăpa de o persoană agresivă    25 Mai 2016 | scris de Mara Răducanu

EXCLUSIV. Ordinul de protecţie. Ce paşi trebuie urmaţi pentru a scăpa de o persoană agresivă      Aurelian Bocan, inspector de poliţie şi specialist la Poliţia Capitalei Serviciul de Prevenire a Criminalităţii, a punctat, într-un interviu, în exclusivitate, pentru site-ul www.mişcareaderezistenţă.ro care sunt paşii de urmat pentru obţinerea unui ordin de protecţie, dar mai ales ce instituţii sunt abilitate să facă acest lucru.

Inspectorul Bocan a vorbit şi despre o statistică alarmantă, şi anume faptul că 35% dintre crime se petrec în familie, dar a punctat şi faptul că, în unele speţe agresorul trebuie să primească un mesaj clar: că unde-i lege, nu-i loc de tocmeală şi, că, dacă a greşit nu va fi cercetat în libertate aşa cum se întâmplă în unele cazuri. În plus, e bine de ştiut că, potrivit legii, modificată la începutul acestui an, instanţele sunt obligate ca, în trei zile să emită acest ordin de protecţie care poate salva vieţi.

Aurelian Bocan: Pentru a face o solicitare a unui ordin de protecţie, o victimă de orice sex poate să urmeze mai multe căi. Adică, se poate duce la secţia de poliţie unde depune o plângere, la poliţistul de proximitate, la cei de la Investigaţii Criminale sau la cei de la relatii cu publicul. Deci, există trei căi prin care persoana poate să sesizeze poliţia că are o faptă de violenţă în familie. Adică, se duce, la orice oră din zi si din noapte, la secţia de poliţie. Acolo este preluată de către lucrătorul care este la permanenţă. De la închiderea programului obişnuit între 8.00-16.00, persoana se poate duce la cei de la Investigaţii Criminale. Există o grupă operativă, ea preia persoana şi sesizează care este problema de violenţă în familie.

Când vorbim despre violenţa în familie ne referim doar la violenţa între soţi sau aici spectrul este mai larg? Vă întreb pentru a stabili exact ce intră sub „umbrela“ violenţei în familie.

Violenţa în familie, aşa cum este specificat în lege nu se referă numai la violenţa conjugală. Ea are un spectru mult mai larg. Se referă şi la violenţa între persoanele care locuiesc sub acelaşi acoperământ, dar sunt rude. Deci, inclusiv rudele între ele intra la această violenţă în familie. Pentru a fi clar, violenţa în familie poate fi cercetată, nu neaparat între soti, lucrul asta se face chiar dacă persoanele sunt în concubinaj. E vorba de o relaţie între doua pesoane bazată, nu neaparat pe partea aceasta legalizată. Pot fi si doi fraţi. Deci, lucrurile astea pot fi pe mai multe paliere. În ceea ce priveşte modul de sesizare, că tot mă întrebaţi, se poate face şi la 112. Este un caz de urgenţă, se sună la 112, se face sesizarea, se înregistrează în baza de date.

Am tot vorbit despre aceste ordine de protecţie – şi, mă repet, în multe cazuri după ce s-a produs tragedia (n.r.- vezi cazul Vlădan, cazul vânzătoarei ucise pe calea Victoriei), am descoperit că erau dar nu prea erau. Pentru victime este o procedură greoaie?

Da, pentru victime cred că este o procedura greoaie. Greoaie este şi pentru poliţişti, deoarece legea spune că o victimă ca să obţină ordin de protecţie se poate duce la poliţie doar ca să depună plângere ca infracţiune, dar pentru a obţine ordinul trebuie să depună la judecătorie.

Nu poliţia este cea care soluţionează sau cea care emite ordin de protecţie

Deci, până la urmă, cine emite/ soluţionează aceste ordine de protecţie?

Nu poliţia este cea care soluţionează sau cea care emite ordin de protecţie. Poliţia doar ia plângerea pe violenţa în familie sau pe o infracţiune conexă la violenţă în familie (lovire, ameninţare, şantaj se poate ajuge şi la omor) şi cercetează. Cea care emite ordin de protecţie este instanţa de judecată.

Practic, ce face poliţistul după ce victima vine şi depune plângere?

Poliţia cercetează modalităţile prin care sunt sau nu adevarate faptele pe care persoana respectivă le aduce la cunoştinţă, audiază martori, audiază persoana, audiază părţile. Deci, poliţia este obligată să facă audieri, mai exact audiază persoana reclamată, agresorul, audiaza martori dacă sunt sau vor să dea declaraţii. În unele cazuri, o îndrumă pe persoana vătămată către IML pentru a-şi lua un certificat medico-legal. În cazurile în care victima nu se poate întoarce acasă din cauza agresivităţii celui pe care l-a reclamat, poliţiştii o poate îndruma către ONG-uri sau alte adăposturi de stat unde îşi poate găsi o locuinţă provizorie. Inclusiv consiliere juridică, consiliere psihologică oferite de catre unele ONG-uri.

            Poliţistul  nu are putere de decizie în ceea ce priveşte agresorul

Ordinul de protecţie se poate soluţiona exclusiv la cererea victimei. Corect? Care sunt criteriile după care judecătorul/procurorul decide să eliberere ordinul de protecţie?
Atunci când se duce victima la judecatoria pe raza căreia domiciliază, independent de poliţie, şi cere un ordin de protecţie, completează o solicitare. Atunci judecătoria îi cere probe, înscrisuri, inclusiv audio-video,înregistrări de orice natură. Ca probe pot fi inclusiv plângerile pe care le-a depus la poliţie. Victima poate depune plangere inclusiv direct la Parchet. Cursul plângerii este următorul:se depune plângerea la secţia de Poliţie, poliţistul face cercetarile, alcătuieşte dosarul respectiv pe o anumită infracţiune (care poate fi ameninţare, şantaj, lovire) şi trimite dosarul către procuror. Procurorul face iarăşi audieri şi dă anumite soluţii. Dacă pleacă de la procuror dosarul poate ajunge în instanţă unde judecătorul decide dacă se dă sau nu ordin de protecţie. Puţini ştiu că poliţia doar face nişte acte premergatoare pentru obţinerea acestui ordin de protecţie sau pentru instrumentarea dosarului şi puţini ştiu că tot el pune în aplicare doar hotărârea instanţei. El nu are putere de decizie în ceea ce priveşte agresorul. Victimele întotdeauna vin la poliţie şi spun <<domnule, vreau să-l luaţi, să-l arestaţi, să nu-l mai văd, să nu ne mai pună viaţa în pericol>>,  dar nu ştie că poliţistul nu este decidentul. Nu el pune în aplicare un ordin de proţectie.

 

În cât timp ar trebui, potrivit legii- că în practică, am văzut cam cum stau lucrurile- să fie eliberat un ordin de protecţie? 

Conform legii care a fost modificată la începutul acestui an, instanţele sunt obligate ca, în trei zile să emită acest ordin de protecţie. Pentru că au fost neconcordanţe, deşi spune acolo judecarea în regim de urgenţă, nu era prevăzut un anumit termen. Au fost ordine de protecţie care s-au emis în şase luni, ori victima în perioada asta, aşa cum poate s-a şi întâmplat, a ajuns la cimitir. Asta e realitatea. Deci, din punctul ăsta de vedere, instanţa se mişcă repede, problema este care sunt soluţiile date. Cât la sută din solicitările de ordin de protecţie ajung să fie aprobate.

Câte ajung să fie aprobate? 

Undeva mai puţin de jumătate din ordinele de protecţie, dintr-un studiu făcut la nivel naţional de un partener al Poliţiei Române, Asociatia Transcena. Sunt cazuri in care un ordin de protecţie ar salva vieţi.

Solicită victimele ordine de protecţie sau se tem să facă lucrul ăsta, pe principiul „e mai bine să stau să îndur“…

Cred că mai avem puţin de lucrat, pe lângă activitatea tuturor instituţiilor publice, eu zic şi la două lucruri majore: în primul rand mediatizare. Puţine persoane cunosc lucrul acesta, că au dreptul de a solicita un ordin de protecţie. Puţine femei, că acum statistic vorbind, peste 85% din victimele violenţei în familie sunt femei. Sunt şi bărbaţi care cer ordin de protecţie, bine într-un număr mai redus decât femeile, cred că nu există o diferenţiere bazată pe sex, pe gen…  Ideea este că aceste persoane care se simt vulnerabile să fie ocrotite în mod real de ordinul de protecţie. Dacă  tot au un instrument de protecţie juridică de ce să nu-l acceseze, de ce să nu-l foloseasca atunci când e cazul. Multe dintre ele şi, din păcate, asta e realitatea, nu doar la noi în ţară, victimele apelează la instrumentele acestea mai drastice în momentele în care, eu ştiu, degenearează violenţa în familie şi ajunge la cote alarmante. Atunci cand ajung şi înţeleg că nu mai pot. Sunt persoane care depun plângeri şi după le retrag, lucru care uneori chiar este semnalat de poliţist. Ok, au posibilitatea de a retrage plângerea, dar ce ar fi dacă legea ar fi modificată ca în alte ţări unde retragerea plângerii să nu oprească cursul procesului penal. Adică, ok, victima şi agresorul se împacă din punct de vedere al pretenţiilor materiale ca să i spun aşa, dar dacă a existat o infracţiune penală, activitatea penală să meargă în continuare, căci poate sunt inclusi copiii care au de suferit. Ce inseamna pentru copii astfel de traume, mai exact depune mama astăzi plângere şi mâine o retrage. Ne intoarcem iar acasa, iar scandaluri…

Deci, din ce spuneţi dumneavoastră, din ziua în care victima  a depus la instanţă cererea, conform legii, instanţa ar trebui, ca în trei zile, să dea o soluţie. Procurorul poate solicita şi el ordin  de protecţie

Victima se poate adresa direct instanţei. Din ziua în care a depus la instanţă cererea, instanţa ar trebui în trei zile să ia masuri. Da, procurorul poate solicita el ordin de protecţie în cazurile în care considera că este nevoie, mai exact în cazurile în care sunt implicati copiii. Poate îl (n.r.- pe copil) agresează amândoi părinţii, nici unul dintre părinţi nu va depune plângere impotriva lui să ceară ordin de protecţie. Dar, dacă există un dosar, un caz în care procurorul observă lucrul acesta, el poate sa solicite. Repet, pentru a fi bine înţeleşi: poliţistul nu poate să ceară ordin de protecţie. Victima solicită, numai ea poate solicita instanţei sau procurorului. Poliţistul doar face cercetari în dosar pentru o infracţiune anume. Adică, pot fi dosare de lovire, de ameninţare în care nu se solicită ordin de protecţie. În acest caz, daca victima nu solicită ordin de protecţie merge ca o simplă infracţiune. Poliţistul îi aduce la cunoştinţă că poate uzita de acest instrument de protectie care se numeşte ordin de protecţie şi care se pote da pe maximum şase luni cu posibilitatea de prelungire pe acelaşi termen de câte ori se solicită şi de câte or dă instanţa. Există victime care sunt la al treilea ordin de protecţie.

Ce măsuri stabileşte instanţa pentru agresor în momentul în care eliberează acest ordin de protecţie? 

Prin ordinul de protecţie, instanţa poate să stabilească mai multe măsuri, sunt vreo zece, printre ele fiind acelea de a nu lasa agresorul să se apropie la o anumită distanţă sau de anumite locuri unde victima se duce.

Toate aceste lucruri, mai exact măsurile restrictive,  pe care instanţa le stabileşte în ordinul de protecţie sunt solicitate de victimă? Sau cum se procedează? 

Da, depinde ce solicită victima în ordinul de protecţie. De asemenea, poate să-i interzica s-o contacteze în orice mod: telefonic, scris, prin mail, prin absolut orice mijloc de comunicare. Totodată, i se poate interzice să se apropie de copii, de spaţiile lor de joacă, de unităţi de învăţământ unde învaţă copiii, locuri pe care le solicită instanţa. Practica spunea ca unui agresor i s-a interzis să se ducă între anumite ore într-un cimitir unde victima se ducea la mormântul mamei sale ca să nu fie  agresată inclusiv în cimitir. Se întmpla într-o anumită anumită localitate. Trebuie specificate în ordin toate locurile în care victima se simte vulnerabilă şi justiţia hotărăşte. Totodată, instanţa poate să hotărască instanţa să-l oblige să urmeze şi consiliere psihologica pe reclamant. De fapt, ar fi ideal dacă s-ar realiza acest lucru asupra tuturor agresorilor, mai exact  să fie  obligaţi de către instanţă la consiliere psihologică. De asemenea, poate fi obligat să urmeze cursuri de dezintoxicare, poate este cunoscut ca alcoolic, toxicoman. Sau se poat lua orice altă măsură pe care instanţa o poate hotărî pentru a veni în sprijinul victimei. Există un formular, ca o anexă aşa, în Legea 217/20013, republicată în luna decembrie 2015, iar formularul acesta are mai multe pagini. Este  destul de detaliat, mai exact sunt punctate date despre situaţii, despre context,  despre agresor. Formularul  competat este depus către instanţă. După audieri, instanţa hotărăşte în consecinţă.

Ordinul de protecţie se emite în trei exemplare: unul rămâne la victimă, unul la agresor şi unul la poliţie 

Odată emis ordinul de protecţie care sunt paşii următori. Cine îl înştiinţează pe agresor şi cum se ţine legătura cu victima? 

După ce se emite ordinul de protecţie, în trei exemplare, unul rămâne la victimă, la agresor şi unul la unitatea de poliţie, tocmai pentru a elimina acel dubiu că nu am ştiut. Din păcate, în lege nu este prevăzută obligativitatea agresorului de a comunica după emiterea ordinului de protecţie a schimbării domiciliului sau a reşedinţei sale. Ce face poliţistul? După emiterea ordinului de protecţie, poliţistul ia legătura cu victima şi cu agresorul, victimei îi dă datele sale de contact, îi spune că el este cel care monitorizează cazul, în genere cazul este monitorizat, cel putin la nivelul Bucureştiului, de către poliţistul de proximitate de la toate secţiile de Poliţie. Poliţistul de proximitate contactează victima, îi aduce la cunoştinţă posibilitatea de a sesiza oricând poliţia, inclusiv telefonic la 112, să-l contacteze pe el, despre cazurile de încălcare, să-l anunţe în mod imediat dacă are posibilitatea. Îl contactează şi pe agresor, acestuia îi pune în vedere, sub semnătură că s-a emis acest ordin de protecţie, îi comunică interdicţia, îi explică mai pe intelesul lui ce are voie şi ce nu are voie să facă şi faptul că, dacă îl încalcă,  este vorba de încălcarea unei hotărâri judecătoreşti poate fi pasibil de închisoare.

Ce se întâmplă în cazul în care agresorul încalcă ordinul de protecţie? 

Iarăşi, dacă se încalcă ordinul de protecţie nu înseamnă că poliţistul hotărăşte ca persoana respectivă să fie reţinută sau nu. Poliţistul instrumentează, în sensul că, dacă constată încălcarea unei măsuri din ordinul de protecţie, trebuie să instrumenteze în scris, să întocmească documentaţia şi s-o predea instanţei. De aceea, este pe undeva şi percepţia greşită că, domnule, l-a lăsat poliţia liber după ce a avut ordin de protecţie. Poliţia poate l-a găsit încălcând ordinul de protecţie, dar nu poliţia este cea care hotărăşte reţinerea sau arestarea unei persoane. E bine de ştiut care sunt paşii pentru emiterea fiecărui ordin de protecţie şi care sunt atribuţiile fiecărei instituţii. Că auzim aşa, la modul general, că a fost luat de poliţie şi, uite, iar este liber pe stradă. Nu poliţia hotărăşte reţinerea lui. Pe de altă parte, vă spun, am întâlnit cazuri în care poliţiştii de proximitate m-au contactat şi mi-au spus aşa: „uitati, dacă victima pleacă de la mine din birou, se poate să n-o mai găsim în viaţă după ce pleacă de la mine de la poliţie. Haideţi,  să-i găsim un loc unde să se  mute ea şi familia ei, dar primul lucru este ca victima să-şi dea acordul. Trebuie să vrea şi ea. Victima trebuie să încerce să conştientizeze ce poate să facă pentru a scapa din acest cerc vicios. Că, de fapt este un cerc vicios, iar se împacă, iar  se iau la  bătaie“…

 

 

      Agresorii trebuie să primească un mesaj direct: acela că „unde-i lege nu-i tocmeală“ 

Da, dar ce facem atunci când- şi speţele prezentate în media, sunt grătoare, din păcate, în acest sens- agresorii sunt lăsaţi în libertate. De obicei, pentru bună-purtare şi, pentru că, nu ar reprezenta vreun pericol social. Aici ce mai facem? Cum schimbăm această mentalitate de „şi ce dacă fac, ce dacă încalc ordinul de protecţie, tot în libertate mă cercetează“….

În primul rând, agresorii trebuie să primească un mesaj direct: acela că „unde-i lege nu-i tocmeală“ şi, că, dacă ai greşit trebuie să plăteşti. Aştept şi eu, ca şi alţi  poliţişti să văd crescând numărul celor care încalcă ordinul de protecţie şi sunt pedepsiti cu măsura reţinerii şi a arestării.  În momentul în care un agresor vede la televizor  că X a încălcat un ordin de protecţie şi, după ce a fost constatat  şi probat lucrul acesta şi el  este cercetat în libertate, mesajul este că împotriva sa nu poate fi luată nicio măsură, că poate fi şi el cercetat în libertate. Dacă mesajul îl dai aşa cum se face în afară-aţi văzut, există  VIP-uri, de la cântăreţi renumiţi care au stat câte- o noapte- doua-trei în arest. Nu putem să dăm şi noi mesajul ăsta care se dă afară: domnule, oricine ai fi, ai încalcat legea eşti pedepsit. Mesajul asta trebuie văzut cat mai des în media de către agresori.

            În 2014, era undeva la 250 de ordine de protecţie la nivelul Bucureştiului

Practic, spuneţi că ar trebui să fie mai multă exigenţă şi mai puţină permisivitate…

Mai multă exigenţă din partea instanţei. Mulţi spun – victimele şi, inclusiv poliţiştii că ar trebui să fie luată masura arestării, a reţinerii unor astfel de oameni care reprezintă un pericol asupra vieţii unei alte persoane. Pe urmă ne întrebăm de ce i-a luat capul cu toporul, de ce i-a înfipt cuţitul…  În 2014, era undeva la 250 de ordine de protecţie la nivelul Bucureştiului şi aproape 1900-2000 de plângeri de violenţă în familie. În anul următor, se dublează numărul infracţiunilor, fiind întregistrate vreo 3800 şi ceva de infracţiuni de violenţă în familie şi vreo 260 de ordine de protecţie. Aici este în funcţie de cât doresc şi victimele să obţină ordinele de protecţie. Oricum, est bine că persoanele se adresează instanţelor.

Cât de greu este de monitorizat un ordin de protecţie? 

Este greu uneori de monitorizat un ordin de protecţie de către poliţist, modul în care se face împărţirea locuinţei, mai ales în cazul în care persoanele locuiesc împreună şi, atunci e greu de monitorizat de către poliţist dacă individul care trebuia să stea în camera din stanga nu s-a dus şi în camera din dreapta. Cea mai eficientă metoda din ceea ce spun poliţiştii  e aceea de a scoate ageresorul din domiciliul comun, de a-l îndepărta. La nivel local, în Bucureşti există unul, se poate face un centru pentru agresori, adică, ok îi scoatem din acea locuinţă şi unde-i ducem? Poliţistul, în momentul  în care are un ordin de protecţie în mână de la instanţă este executoriu, nu se mai stă pe gânduri.

Dar, cum se face concret această monitorizare? De unde ştiu eu că agresorul nu a încălcat ordinul de protecţie? 

În astfel de cazuri, poliţistul este obligat să se ducă şi se informeze. Totodată,  el poate fi informat de către victimă. Ideal ar fi, într-adevăr să existe acea braţară electronică pentru a putea fi ataşată agresorului. Ştiţi că era o propunere ideală  şi care se pare că există în alte ţări. Îţi trebuie şi un sistem de monitorizare, este ideal, este nemaipomenit dacă s-ar întâmpla aşa ceva. În cazurile în care victima-agresorul stau împreună, pentru că nici unul, nici celălalt nu are unde să se ducă, e mai greu de probat pentru victime. Deşi am înţeles că instanţa ia în calcul probele audio-video şi care coroborate cu martorii pot fi elemente decisive în instanţă. Dar, repet, totul rămâne la latitudinea instanţei.

     Trebuie lucrat şi la intervenţia poliţistului în locuinţă pentru a nu lăsa loc de interpretări

La ce ar mai trebui lucrat? Care sunt carenţele? 

Cred că trebuie lucrat şi la intervenţia poliţistului în locuinţă. Poliţiştii spun că trebuie să fie reglementată prin lege şi modalitatea prin care ei intervin în locuinţă. Mai exact, pentru a nu lăsa loc de interpretări, legea trebuie să fie clară, pentru a evita, ca în unele cazuri, poliţiştii să fie reclamaţi pentru abuz în serviciu. Pentru că sunt şi cazuri în care victima se coalizeză cu agresorul şi spune: „ce, te-am chemat eu in casa mea?“ Atunci când are ordin de protecţie în mână atunci nu mai e dubiu, intră cu acordul victimei, are o decizie a instanţei care are rol executoriu. Dar,  asta trebuie să fie stipulat în ordinul de protecţie. Ar fi ideală reţinerea agresorului, dar asta stabileşte instanţa. În unele ţări,poliţia îl reţine pentru trei zile pe cel reclamat pentru violenţă,  iar în acele trei zile victima face demersuri pentru obţinerea unui ordin de protecţie.  În caz contrar, de multe ori,  cea care depune plângere stă cu frica în sân, gândind:  „am depus plângere şi iar îmi iau bătaie, ceea ce se şi întâmplă. Agresorul a aflat că victima a depus plângere, a mers peste ea şi a amorât-o. Totodată, cred că societatea românească ar trebui să reacţioneze mai prompt şi să-l ajute, pe cel de lângă el- pe stradă, în mijloacele de transport- atunci când acesta are o problemă, căci mâine putem să fim noi în locul lui.

Articolul întreg pe: http://miscareaderezistenta.ro/actualitate/ordin-protectie-violenta-agresor-29589.html

 

Citește în continuare

Poliţistul poate sancţiona șoferul în urma informaţiilor primite de la radar prin stație!


Poliţistul poate sancţiona șoferul în urma informaţiilor primite de la radar prin stație! 

Acum două zile s-a publicat în Monitorul Oficial al României, parteaI, numărul 168, din 8 martie 2017,  Decizia 4 /2017  a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie privind interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 109 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, art. 180 şi 181 din Regulamentul de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, coroborate cu art. 15 şi art. 21 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 în Dosar nr. 3.478/1/2016.
Cu această ocazie Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ce formează obiectul dosarului este constituit conform dispoziţiilor art. XIX alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, cu modificările ulterioare, şi ale art. 27^4 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu modificările şi completările ulterioare (Regulamentul).Şedinţa a fost prezidată de domnul judecător Ionel Barbă, preşedintele Secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Iată câteva pasaje din decizia ÎCCJ: 
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ia în examinare sesizarea formulată de Tribunalul Caraş-Severin – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. 23.520/271/2014, privind pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept:
„Dacă, în sensul dispoziţiilor art. 109 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată, cu modificările şi completările ulterioare (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002), art. 180 şi 181 din Regulamentul de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1.391/2006, cu modificările şi completările ulterioare (Regulamentul de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002), coroborate cu art. 15 şi 21 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare (Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001), poliţistul poate încheia procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor în urma informaţiilor comunicate prin radio de către operatorul radar, aflat în alt loc decât acela în care se află poliţistul, sau doar ca urmare a verificării în mod nemijlocit a înregistrării aparatului radar.”

În urma deliberărilor, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele:
Prin plângerea contravenţională înregistrată pe rolul Judecătoriei Caransebeş, la data de 30 aprilie 2015, cu nr. 23.520/271/2014, prin declinare de la Judecătoria Oradea, petentul C.H.O., în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul Judeţean de Poliţie, a solicitat instanţei, în principal, anularea procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor întocmit la data de 31 octombrie 2014, iar în subsidiar înlocuirea sancţiunii amenzii cu avertisment şi restituirea sumei achitate cu titlu de amendă.
În motivarea plângerii, petentul a arătat că la data de 31 octombrie 2014, în timp ce se deplasa cu autoturismul, în interes de serviciu, pe direcţia Caransebeş – Orşova şi pe raza localităţii Mehadia, la km 386 + 200 m, pe DN6, a fost înregistrat circulând cu viteza de 121 km/h, pe un sector de drum cu viteza legal admisă de 50 km/h. Petentul a susţinut că, din cauza timpului şi a urgenţei, nu a observat dacă limita de viteză era de 50 km/h sau 70 km/h şi a arătat că a achitat jumătate din cuantumul amenzii contravenţionale în termen de 48 de ore; totodată a solicitat ca intimatul să depună înscrisurile care au stat la baza întocmirii procesului-verbal.
Intimatul a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea plângerii, arătând că petentul a fost sancţionat contravenţional cu amendă şi măsura complementară a reţinerii permisului de conducere, în conformitate cu prevederile art. 121 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 şi art. 147 alin. (1) din Regulamentul de aplicare a acesteia, reţinându-se în sarcina sa că la data de 31 octombrie 2014, ora 13,48, aflându-se la volanul autoturismului, a fost surprins de aparatul radar circulând pe DN6+km 386+200 m, cu viteza de 121 km/h pe un sector de drum cu viteza legal admisă de 50 km/h şi neavând asupra sa în momentul controlului asigurarea obligatorie RCA. Intimata a depus la dosar planşe foto, raportul agentului constatator, atestatul operatorului radar.
Prin Sentinţa civilă nr. 1.103 din 16 septembrie 2015, Judecătoria Caransebeş a respins plângerea contravenţională formulată de petent şi a menţinut procesul-verbal de contravenţie, reţinând că acesta a fost întocmit cu respectarea condiţiilor de formă prevăzute de art. 16 şi 19 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 şi cuprinde menţiunile obligatorii prevăzute de art. 17 din acelaşi act normativ, neexistând motive de nulitate ce pot fi invocate din oficiu.
(……………………………………………………………………………………………………)
După deliberări, Înalta Curte examinând sesizarea, raportul întocmit de judecătorul-raportor şi chestiunea de drept a cărei dezlegare se solicită, constată următoarele:
   ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE  În numele legii,  DECIDE:

Admite sesizarea privind pronunţarea unei hotărâri prealabile, formulată de Tribunalul Caraş-Severin prin Încheierea din 17 mai 2016, pronunţată în Dosarul nr. 23.520/271/2014 şi, în consecinţă, stabileşte că:
În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 109 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, art. 180 şi 181 din Regulamentul de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1.391/2006, cu modificările şi completările ulterioare, coroborate cu art. 15 şi art. 21 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare, poliţistul rutier poate încheia procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei pe baza informaţiilor comunicate prin radio de către operatorul radar, aflat în alt loc decât acela în care se afla poliţistul rutier.

Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 30 ianuarie 2017.

Sursa : ZIUA de Constanta

Președintele României nu este încă MEDIATORUL CONSTITUȚIONAL


micul-robotel

Mediator Constantin ASOFRONIE – Galaţi
”Expunere de motive”
M-am gândit să republic un articol scris de subsemnatul în anul 2009, legat de conflictele de la începutul celui de-al doilea mandat al președintelui anterior, articol reluat în 2012 la adresa aceluiași președinte după suspendare și invalidarea referendumului de demitere de către CCR. Scopul era să ajut la clarificarea unui rol constituțional al președintelui ratat în primul mandat și care n-avea șanse să se manifeste deloc pe fondul scandalului politic creat de suspendare și referendum. M-am gândit a doua oară că îi ajunge și poate să încerce măcar după aceste întâmplări conflictuale din societatea românească să fie un președinte al tuturor românilor, un mediator constituțional. Nu a fost așa din păcate.
Îl reiau acum după recentele evenimente politice și sociale din România anului 2017, pentru că tot s-a pomenit de acest rol și președintelui actual, Klaus Iohannis, dar degeaba, nu s-a legat nici un dialog cu părțile conflictului pentru că dumnealui nu s-a ridicat deasupra mocirlei politice românești, să fie neutru potrivit Constituției. M-am gândit apoi că, după ce marile probleme în dispută s-au rezolvat, după ce se trecuse orice limită a conflictului, inclusiv prin 3 decizii ale CCR, abrogarea OUG nr. 13/2017, demisia ministrului justiției, respingerea unei moțiuni de cenzură, încetarea urmăririi penale în cazul presupușilor autori ai ordonanței, putem să ne liniștim pentru că acest conflict s-a stins. Să sperăm că măcar următorii 3 ani de mandat să fie mai calmi și președintele să-și exercite într-adevăr acest rol, preluând câteva idei și din acest modest articol.