Procedura SAL-FIN de soluționare alternativă a litigiilor din domeniul nebancar


O noua procedura de solutionare alternativa a litigiilor in domeniul nebancar instituita in favoarea consumatorilor

de Razvan Ionescu, Loredana Cristea  1 august 2016, 12:33 Dosare Juridice – Rezolvarea Disputelor

Razvan Ionescu si Loredana Cristea, Associate PeliFilip

In contextul unei tendinte generale la nivel european de intarire a protectiei consumatorilor de servicii financiare, in luna iulie a anului curent a fost lansata Entitatea de Solutionare Alternativa a Litigiilor in domeniul financiar nebancar (SAL-FIN), domeniu ce cuprinde piata asigurarilor-reasigurarilor, piata de capital si sistemul pensiilor private. Entitatea isi propune sa ofere o varianta extrajudiciara simpla, rapida si necostisitoare de solutionare a disputelor dintre consumatorii de servicii financiare nebancare si comercianti, fiind un remediu suplimentar pus la dispozitia acestora. Important de mentionat este faptul ca procedura nu inlatura posibilitatea consumatorilor de a adresa plangeri catre Autoritatea de Supraveghere Financiara (A.S.F.), A.N.P.C. sau de a formula cereri direct in fata instantelor de judecata.
Analizam mai jos care sunt implicatiile noii proceduri, cui se adreseaza, cum se aplica si care sunt caracteristicile care o deosebesc fata de procedura din domeniul bancar.1. Ce este SAL-FIN si contextul aparitiei acesteia
Centrul de solutionare alternativa a disputelor din domeniul financiar nebancar, care  este operational din data de 19 iulie 2016 in cadrul A.S.F., este infiintat ca urmare a unui trend ascendent de intarire a protectiei consumatorilor de servicii financiare, regasit la nivel european.
In 2015, Guvernul a creat cadrul legal pentru infiintarea SAL-FIN prin transpunerea (cu intarziere) in legislatia nationala a Directivei 2013/11/UE privind solutionarea alternativa a litigiilor in materie de consum. In baza aceleiasi Directive, in anul 2015 s-a creat o entitate cu rol similar in domeniul bancar, respectiv Centrul de Solutionare Alternativa a Litigiilor in domeniul bancar (SAL). In total exista 120 de astfel de entitati la nivelul Uniunii Europene. Romania este printre foarte putinele state (alaturi de Croatia, Luxemburg si Polonia) care inca nu figureaza cu niciun centru pe platforma europeana de solutionare online a litigiilor.
La randul sau, ASF arata o preocupare crescanda pentru consumatorii de servicii nebancare. Dupa infiintarea in 2014 a Directiei Protectia Consumatorului,  in 2015 A.S.F. a participat la exercitii nationale si europene de monitorizare a tratamentului consumatorilor, a elaborat ghiduri pentru consumatori si alerte publice privind calitatea serviciilor nebancare, a desfasurat primele exercitii de mystery shopping din domeniu, finalizate cu elaborarea de norme pentru cresterea gradului de informare la cumpararea on-line a politei RCA.
Luarea unor masuri cat mai energice e fireasca, avand in vedere numarul ridicat de plangeri si de litigii legate de serviciile nebancare. De departe, piata asigurarilor-reasigurarilor este cea mai problematica. Peste 90% dintre zecile de mii de petitii primite de A.S.F. anual in perioada 2013-2015 au avut ca obiect contracte de asigurare, cele mai multe dintre plangeri vizand neplata sau plata partiala a despagubirilor.

2. Cadru legal
Activitatea SAL-FIN este reglementata de Regulamentul nr. 4/2016 privind organizarea si functionarea Entitatii de Solutionare Alternativa a Litigiilor in domeniul financiar nebancar (SAL-FIN). Regulamentul este emis in temeiul prevederilor Ordonantei Guvernului nr. 38/2015 privind solutionarea alternativa a litigiilor.

 

3. Cui se adreseaza SAL-FIN
Procedura in fata SAL-FIN nu priveste toti consumatorii de servicii nebancare, ci doar pe cei rezidenti in Uniunea Europeana care reusesc sa faca dovada ca, in prealabil, au incercat sa solutioneze litigiul direct cu comerciantul in cauza.
In ceea ce priveste comerciantii vizati de aceasta procedura, regulamentul are in vedere orice persoana fizica sau juridica, publica ori privata, autorizata, reglementata si/sau supravegheata de catre ASF, dupa caz, care actioneaza in cadrul activitatii sale in sectoarele pietei financiare nebancare, respectiv: asigurari-reasigurari, piata de capital si sistemul pensiilor private.
Sfera de aplicare a acestei proceduri a fost definita foarte amplu, incluzand orice disputa care deriva din contracte de vanzare sau din contracte de prestari-servicii. Asadar, majoritatea contractelor incheiate intre consumatori si comerciantii din domeniul financiar nebancar pot fi deduse solutionarii acestui centru.

4. Conciliatorii SAL-FIN
Cererile consumatorilor sunt solutionate de conciliatorii SAL-FIN, specialisti in domeniul nebancar. La acest moment, 5 conciliatori sunt inscrisi in registrul conciliatorilor, toti specializati in domeniul asigurarilor si reasigurarilor, fiind preconizat ca pe viitor sa mai apara si alti conciliatori in restul domeniilor vizate de procedura. In perioada imediat urmatoare, experti ai A.S.F. organizeaza cursuri de formare a viitorilor conciliatori. CV-urile conciliatorilor vor fi accesibile online pe pagina web SAL-FIN, pentru o mai mare transparenta si pentru a putea analiza eventualele incompatibilitati ce ar putea sa apara in respectivul litigiu.
Consumatorul isi poate alege un conciliator, comerciantul avand in dreptul la propria nominalizare in caz de dezacord. Pentru ca independenta si impartialitatea conciliatorilor sunt esentiale, Regulamentul interzice desemnarea unui conciliator aflat in conflict de interese sau incompatibil. Spre exemplu, nu poate fi desemnat drept conciliator o persoana care si-a desfasurat activitatea in ultimii doi ani in cadrul comerciantului parte in litigiu.
Cu toate acestea, Regulamentul nu prevede un caz general de recuzare a conciliatorilor, care sa acopere orice alte situatii posibile de incompatibilitate. Referirea generica la conflictul de interese se va putea dovedi problematica, mai ales avand in vedere gradul mare de probabilitate ca specialistii din domeniul financiar nebancar sa aiba, la un moment dat, o legatura cu jucatorii care activeaza pe aceasta piata.

5. Procedura aplicabila
Consumatorul alege daca doreste sa se adreseze SAL-FIN si, mai important, ce doreste sa obtina de la aceasta entitate:

  • propunerea unei solutii catre parti, care poate sau nu sa fie acceptata de acestea. In caz de neacceptare, consumatorul se poate adresa instantelor de drept comun. Daca ambele parti accepta solutia propusa, incheierea devine titlu executoriu;
  • impunerea unei solutii partilor, prin pronuntarea unei hotarari obligatorii pentru parti. Daca hotararea nu este atacata in 15 zile de la comunicare in fata instantelor de drept comun, aceasta devine titlu executoriu. Poate ca cea mai importanta trasatura a procedurii SAL-FIN este caracterul imperativ al acesteia, care trebuie parcursa de comerciant la simpla manifestare de vointa a consumatorului.

Astfel, dupa ce SAL-FIN este investita cu o astfel de cerere de catre consumator, comerciantului i se va solicita punctul de vedere privind procedura pe care doreste sa o parcurga, caz in care va fi avertizat asupra consecintelor juridice pe care fiecare dintre ele le presupune.
In cazul in care comerciantul nu doreste parcurgerea procedurii mai restrictive, atunci va fi obligat sa o parcurga pe cea in care partilor li se propune o solutie, neputand sa refuze de plano procedurile SAL-FIN.
De asemenea, celeritatea este o alta trasatura de care se bucura aceasta procedura, spre deosebire de cea in fata instantelor judecatoresti, termenul maxim in care trebuie sa fie pronuntata o solutie de catre Sal-fin putand fi prelungit pana la maximum 90 de zile.
Un aspect imprumutat din materia taxelor de timbru este caracterul gratuit al acestei proceduri, similar cu actiunea in materia drepturilor consumatorilor, care este scutita de plata taxelor de timbru, incurajand astfel consumatorii sa apeleze la acest mecanism.

Citește în continuare

Anunțuri

Ordinul de protecţie. Ce paşi trebuie urmaţi pentru a scăpa de o persoană agresivă 


EXCLUSIV. Ordinul de protecţie. Ce paşi trebuie urmaţi pentru a scăpa de o persoană agresivă    25 Mai 2016 | scris de Mara Răducanu

EXCLUSIV. Ordinul de protecţie. Ce paşi trebuie urmaţi pentru a scăpa de o persoană agresivă      Aurelian Bocan, inspector de poliţie şi specialist la Poliţia Capitalei Serviciul de Prevenire a Criminalităţii, a punctat, într-un interviu, în exclusivitate, pentru site-ul www.mişcareaderezistenţă.ro care sunt paşii de urmat pentru obţinerea unui ordin de protecţie, dar mai ales ce instituţii sunt abilitate să facă acest lucru.

Inspectorul Bocan a vorbit şi despre o statistică alarmantă, şi anume faptul că 35% dintre crime se petrec în familie, dar a punctat şi faptul că, în unele speţe agresorul trebuie să primească un mesaj clar: că unde-i lege, nu-i loc de tocmeală şi, că, dacă a greşit nu va fi cercetat în libertate aşa cum se întâmplă în unele cazuri. În plus, e bine de ştiut că, potrivit legii, modificată la începutul acestui an, instanţele sunt obligate ca, în trei zile să emită acest ordin de protecţie care poate salva vieţi.

Aurelian Bocan: Pentru a face o solicitare a unui ordin de protecţie, o victimă de orice sex poate să urmeze mai multe căi. Adică, se poate duce la secţia de poliţie unde depune o plângere, la poliţistul de proximitate, la cei de la Investigaţii Criminale sau la cei de la relatii cu publicul. Deci, există trei căi prin care persoana poate să sesizeze poliţia că are o faptă de violenţă în familie. Adică, se duce, la orice oră din zi si din noapte, la secţia de poliţie. Acolo este preluată de către lucrătorul care este la permanenţă. De la închiderea programului obişnuit între 8.00-16.00, persoana se poate duce la cei de la Investigaţii Criminale. Există o grupă operativă, ea preia persoana şi sesizează care este problema de violenţă în familie.

Când vorbim despre violenţa în familie ne referim doar la violenţa între soţi sau aici spectrul este mai larg? Vă întreb pentru a stabili exact ce intră sub „umbrela“ violenţei în familie.

Violenţa în familie, aşa cum este specificat în lege nu se referă numai la violenţa conjugală. Ea are un spectru mult mai larg. Se referă şi la violenţa între persoanele care locuiesc sub acelaşi acoperământ, dar sunt rude. Deci, inclusiv rudele între ele intra la această violenţă în familie. Pentru a fi clar, violenţa în familie poate fi cercetată, nu neaparat între soti, lucrul asta se face chiar dacă persoanele sunt în concubinaj. E vorba de o relaţie între doua pesoane bazată, nu neaparat pe partea aceasta legalizată. Pot fi si doi fraţi. Deci, lucrurile astea pot fi pe mai multe paliere. În ceea ce priveşte modul de sesizare, că tot mă întrebaţi, se poate face şi la 112. Este un caz de urgenţă, se sună la 112, se face sesizarea, se înregistrează în baza de date.

Am tot vorbit despre aceste ordine de protecţie – şi, mă repet, în multe cazuri după ce s-a produs tragedia (n.r.- vezi cazul Vlădan, cazul vânzătoarei ucise pe calea Victoriei), am descoperit că erau dar nu prea erau. Pentru victime este o procedură greoaie?

Da, pentru victime cred că este o procedura greoaie. Greoaie este şi pentru poliţişti, deoarece legea spune că o victimă ca să obţină ordin de protecţie se poate duce la poliţie doar ca să depună plângere ca infracţiune, dar pentru a obţine ordinul trebuie să depună la judecătorie.

Nu poliţia este cea care soluţionează sau cea care emite ordin de protecţie

Deci, până la urmă, cine emite/ soluţionează aceste ordine de protecţie?

Nu poliţia este cea care soluţionează sau cea care emite ordin de protecţie. Poliţia doar ia plângerea pe violenţa în familie sau pe o infracţiune conexă la violenţă în familie (lovire, ameninţare, şantaj se poate ajuge şi la omor) şi cercetează. Cea care emite ordin de protecţie este instanţa de judecată.

Practic, ce face poliţistul după ce victima vine şi depune plângere?

Poliţia cercetează modalităţile prin care sunt sau nu adevarate faptele pe care persoana respectivă le aduce la cunoştinţă, audiază martori, audiază persoana, audiază părţile. Deci, poliţia este obligată să facă audieri, mai exact audiază persoana reclamată, agresorul, audiaza martori dacă sunt sau vor să dea declaraţii. În unele cazuri, o îndrumă pe persoana vătămată către IML pentru a-şi lua un certificat medico-legal. În cazurile în care victima nu se poate întoarce acasă din cauza agresivităţii celui pe care l-a reclamat, poliţiştii o poate îndruma către ONG-uri sau alte adăposturi de stat unde îşi poate găsi o locuinţă provizorie. Inclusiv consiliere juridică, consiliere psihologică oferite de catre unele ONG-uri.

            Poliţistul  nu are putere de decizie în ceea ce priveşte agresorul

Ordinul de protecţie se poate soluţiona exclusiv la cererea victimei. Corect? Care sunt criteriile după care judecătorul/procurorul decide să eliberere ordinul de protecţie?
Atunci când se duce victima la judecatoria pe raza căreia domiciliază, independent de poliţie, şi cere un ordin de protecţie, completează o solicitare. Atunci judecătoria îi cere probe, înscrisuri, inclusiv audio-video,înregistrări de orice natură. Ca probe pot fi inclusiv plângerile pe care le-a depus la poliţie. Victima poate depune plangere inclusiv direct la Parchet. Cursul plângerii este următorul:se depune plângerea la secţia de Poliţie, poliţistul face cercetarile, alcătuieşte dosarul respectiv pe o anumită infracţiune (care poate fi ameninţare, şantaj, lovire) şi trimite dosarul către procuror. Procurorul face iarăşi audieri şi dă anumite soluţii. Dacă pleacă de la procuror dosarul poate ajunge în instanţă unde judecătorul decide dacă se dă sau nu ordin de protecţie. Puţini ştiu că poliţia doar face nişte acte premergatoare pentru obţinerea acestui ordin de protecţie sau pentru instrumentarea dosarului şi puţini ştiu că tot el pune în aplicare doar hotărârea instanţei. El nu are putere de decizie în ceea ce priveşte agresorul. Victimele întotdeauna vin la poliţie şi spun <<domnule, vreau să-l luaţi, să-l arestaţi, să nu-l mai văd, să nu ne mai pună viaţa în pericol>>,  dar nu ştie că poliţistul nu este decidentul. Nu el pune în aplicare un ordin de proţectie.

 

În cât timp ar trebui, potrivit legii- că în practică, am văzut cam cum stau lucrurile- să fie eliberat un ordin de protecţie? 

Conform legii care a fost modificată la începutul acestui an, instanţele sunt obligate ca, în trei zile să emită acest ordin de protecţie. Pentru că au fost neconcordanţe, deşi spune acolo judecarea în regim de urgenţă, nu era prevăzut un anumit termen. Au fost ordine de protecţie care s-au emis în şase luni, ori victima în perioada asta, aşa cum poate s-a şi întâmplat, a ajuns la cimitir. Asta e realitatea. Deci, din punctul ăsta de vedere, instanţa se mişcă repede, problema este care sunt soluţiile date. Cât la sută din solicitările de ordin de protecţie ajung să fie aprobate.

Câte ajung să fie aprobate? 

Undeva mai puţin de jumătate din ordinele de protecţie, dintr-un studiu făcut la nivel naţional de un partener al Poliţiei Române, Asociatia Transcena. Sunt cazuri in care un ordin de protecţie ar salva vieţi.

Solicită victimele ordine de protecţie sau se tem să facă lucrul ăsta, pe principiul „e mai bine să stau să îndur“…

Cred că mai avem puţin de lucrat, pe lângă activitatea tuturor instituţiilor publice, eu zic şi la două lucruri majore: în primul rand mediatizare. Puţine persoane cunosc lucrul acesta, că au dreptul de a solicita un ordin de protecţie. Puţine femei, că acum statistic vorbind, peste 85% din victimele violenţei în familie sunt femei. Sunt şi bărbaţi care cer ordin de protecţie, bine într-un număr mai redus decât femeile, cred că nu există o diferenţiere bazată pe sex, pe gen…  Ideea este că aceste persoane care se simt vulnerabile să fie ocrotite în mod real de ordinul de protecţie. Dacă  tot au un instrument de protecţie juridică de ce să nu-l acceseze, de ce să nu-l foloseasca atunci când e cazul. Multe dintre ele şi, din păcate, asta e realitatea, nu doar la noi în ţară, victimele apelează la instrumentele acestea mai drastice în momentele în care, eu ştiu, degenearează violenţa în familie şi ajunge la cote alarmante. Atunci cand ajung şi înţeleg că nu mai pot. Sunt persoane care depun plângeri şi după le retrag, lucru care uneori chiar este semnalat de poliţist. Ok, au posibilitatea de a retrage plângerea, dar ce ar fi dacă legea ar fi modificată ca în alte ţări unde retragerea plângerii să nu oprească cursul procesului penal. Adică, ok, victima şi agresorul se împacă din punct de vedere al pretenţiilor materiale ca să i spun aşa, dar dacă a existat o infracţiune penală, activitatea penală să meargă în continuare, căci poate sunt inclusi copiii care au de suferit. Ce inseamna pentru copii astfel de traume, mai exact depune mama astăzi plângere şi mâine o retrage. Ne intoarcem iar acasa, iar scandaluri…

Deci, din ce spuneţi dumneavoastră, din ziua în care victima  a depus la instanţă cererea, conform legii, instanţa ar trebui, ca în trei zile, să dea o soluţie. Procurorul poate solicita şi el ordin  de protecţie

Victima se poate adresa direct instanţei. Din ziua în care a depus la instanţă cererea, instanţa ar trebui în trei zile să ia masuri. Da, procurorul poate solicita el ordin de protecţie în cazurile în care considera că este nevoie, mai exact în cazurile în care sunt implicati copiii. Poate îl (n.r.- pe copil) agresează amândoi părinţii, nici unul dintre părinţi nu va depune plângere impotriva lui să ceară ordin de protecţie. Dar, dacă există un dosar, un caz în care procurorul observă lucrul acesta, el poate sa solicite. Repet, pentru a fi bine înţeleşi: poliţistul nu poate să ceară ordin de protecţie. Victima solicită, numai ea poate solicita instanţei sau procurorului. Poliţistul doar face cercetari în dosar pentru o infracţiune anume. Adică, pot fi dosare de lovire, de ameninţare în care nu se solicită ordin de protecţie. În acest caz, daca victima nu solicită ordin de protecţie merge ca o simplă infracţiune. Poliţistul îi aduce la cunoştinţă că poate uzita de acest instrument de protectie care se numeşte ordin de protecţie şi care se pote da pe maximum şase luni cu posibilitatea de prelungire pe acelaşi termen de câte ori se solicită şi de câte or dă instanţa. Există victime care sunt la al treilea ordin de protecţie.

Ce măsuri stabileşte instanţa pentru agresor în momentul în care eliberează acest ordin de protecţie? 

Prin ordinul de protecţie, instanţa poate să stabilească mai multe măsuri, sunt vreo zece, printre ele fiind acelea de a nu lasa agresorul să se apropie la o anumită distanţă sau de anumite locuri unde victima se duce.

Toate aceste lucruri, mai exact măsurile restrictive,  pe care instanţa le stabileşte în ordinul de protecţie sunt solicitate de victimă? Sau cum se procedează? 

Da, depinde ce solicită victima în ordinul de protecţie. De asemenea, poate să-i interzica s-o contacteze în orice mod: telefonic, scris, prin mail, prin absolut orice mijloc de comunicare. Totodată, i se poate interzice să se apropie de copii, de spaţiile lor de joacă, de unităţi de învăţământ unde învaţă copiii, locuri pe care le solicită instanţa. Practica spunea ca unui agresor i s-a interzis să se ducă între anumite ore într-un cimitir unde victima se ducea la mormântul mamei sale ca să nu fie  agresată inclusiv în cimitir. Se întmpla într-o anumită anumită localitate. Trebuie specificate în ordin toate locurile în care victima se simte vulnerabilă şi justiţia hotărăşte. Totodată, instanţa poate să hotărască instanţa să-l oblige să urmeze şi consiliere psihologica pe reclamant. De fapt, ar fi ideal dacă s-ar realiza acest lucru asupra tuturor agresorilor, mai exact  să fie  obligaţi de către instanţă la consiliere psihologică. De asemenea, poate fi obligat să urmeze cursuri de dezintoxicare, poate este cunoscut ca alcoolic, toxicoman. Sau se poat lua orice altă măsură pe care instanţa o poate hotărî pentru a veni în sprijinul victimei. Există un formular, ca o anexă aşa, în Legea 217/20013, republicată în luna decembrie 2015, iar formularul acesta are mai multe pagini. Este  destul de detaliat, mai exact sunt punctate date despre situaţii, despre context,  despre agresor. Formularul  competat este depus către instanţă. După audieri, instanţa hotărăşte în consecinţă.

Ordinul de protecţie se emite în trei exemplare: unul rămâne la victimă, unul la agresor şi unul la poliţie 

Odată emis ordinul de protecţie care sunt paşii următori. Cine îl înştiinţează pe agresor şi cum se ţine legătura cu victima? 

După ce se emite ordinul de protecţie, în trei exemplare, unul rămâne la victimă, la agresor şi unul la unitatea de poliţie, tocmai pentru a elimina acel dubiu că nu am ştiut. Din păcate, în lege nu este prevăzută obligativitatea agresorului de a comunica după emiterea ordinului de protecţie a schimbării domiciliului sau a reşedinţei sale. Ce face poliţistul? După emiterea ordinului de protecţie, poliţistul ia legătura cu victima şi cu agresorul, victimei îi dă datele sale de contact, îi spune că el este cel care monitorizează cazul, în genere cazul este monitorizat, cel putin la nivelul Bucureştiului, de către poliţistul de proximitate de la toate secţiile de Poliţie. Poliţistul de proximitate contactează victima, îi aduce la cunoştinţă posibilitatea de a sesiza oricând poliţia, inclusiv telefonic la 112, să-l contacteze pe el, despre cazurile de încălcare, să-l anunţe în mod imediat dacă are posibilitatea. Îl contactează şi pe agresor, acestuia îi pune în vedere, sub semnătură că s-a emis acest ordin de protecţie, îi comunică interdicţia, îi explică mai pe intelesul lui ce are voie şi ce nu are voie să facă şi faptul că, dacă îl încalcă,  este vorba de încălcarea unei hotărâri judecătoreşti poate fi pasibil de închisoare.

Ce se întâmplă în cazul în care agresorul încalcă ordinul de protecţie? 

Iarăşi, dacă se încalcă ordinul de protecţie nu înseamnă că poliţistul hotărăşte ca persoana respectivă să fie reţinută sau nu. Poliţistul instrumentează, în sensul că, dacă constată încălcarea unei măsuri din ordinul de protecţie, trebuie să instrumenteze în scris, să întocmească documentaţia şi s-o predea instanţei. De aceea, este pe undeva şi percepţia greşită că, domnule, l-a lăsat poliţia liber după ce a avut ordin de protecţie. Poliţia poate l-a găsit încălcând ordinul de protecţie, dar nu poliţia este cea care hotărăşte reţinerea sau arestarea unei persoane. E bine de ştiut care sunt paşii pentru emiterea fiecărui ordin de protecţie şi care sunt atribuţiile fiecărei instituţii. Că auzim aşa, la modul general, că a fost luat de poliţie şi, uite, iar este liber pe stradă. Nu poliţia hotărăşte reţinerea lui. Pe de altă parte, vă spun, am întâlnit cazuri în care poliţiştii de proximitate m-au contactat şi mi-au spus aşa: „uitati, dacă victima pleacă de la mine din birou, se poate să n-o mai găsim în viaţă după ce pleacă de la mine de la poliţie. Haideţi,  să-i găsim un loc unde să se  mute ea şi familia ei, dar primul lucru este ca victima să-şi dea acordul. Trebuie să vrea şi ea. Victima trebuie să încerce să conştientizeze ce poate să facă pentru a scapa din acest cerc vicios. Că, de fapt este un cerc vicios, iar se împacă, iar  se iau la  bătaie“…

 

 

      Agresorii trebuie să primească un mesaj direct: acela că „unde-i lege nu-i tocmeală“ 

Da, dar ce facem atunci când- şi speţele prezentate în media, sunt grătoare, din păcate, în acest sens- agresorii sunt lăsaţi în libertate. De obicei, pentru bună-purtare şi, pentru că, nu ar reprezenta vreun pericol social. Aici ce mai facem? Cum schimbăm această mentalitate de „şi ce dacă fac, ce dacă încalc ordinul de protecţie, tot în libertate mă cercetează“….

În primul rând, agresorii trebuie să primească un mesaj direct: acela că „unde-i lege nu-i tocmeală“ şi, că, dacă ai greşit trebuie să plăteşti. Aştept şi eu, ca şi alţi  poliţişti să văd crescând numărul celor care încalcă ordinul de protecţie şi sunt pedepsiti cu măsura reţinerii şi a arestării.  În momentul în care un agresor vede la televizor  că X a încălcat un ordin de protecţie şi, după ce a fost constatat  şi probat lucrul acesta şi el  este cercetat în libertate, mesajul este că împotriva sa nu poate fi luată nicio măsură, că poate fi şi el cercetat în libertate. Dacă mesajul îl dai aşa cum se face în afară-aţi văzut, există  VIP-uri, de la cântăreţi renumiţi care au stat câte- o noapte- doua-trei în arest. Nu putem să dăm şi noi mesajul ăsta care se dă afară: domnule, oricine ai fi, ai încalcat legea eşti pedepsit. Mesajul asta trebuie văzut cat mai des în media de către agresori.

            În 2014, era undeva la 250 de ordine de protecţie la nivelul Bucureştiului

Practic, spuneţi că ar trebui să fie mai multă exigenţă şi mai puţină permisivitate…

Mai multă exigenţă din partea instanţei. Mulţi spun – victimele şi, inclusiv poliţiştii că ar trebui să fie luată masura arestării, a reţinerii unor astfel de oameni care reprezintă un pericol asupra vieţii unei alte persoane. Pe urmă ne întrebăm de ce i-a luat capul cu toporul, de ce i-a înfipt cuţitul…  În 2014, era undeva la 250 de ordine de protecţie la nivelul Bucureştiului şi aproape 1900-2000 de plângeri de violenţă în familie. În anul următor, se dublează numărul infracţiunilor, fiind întregistrate vreo 3800 şi ceva de infracţiuni de violenţă în familie şi vreo 260 de ordine de protecţie. Aici este în funcţie de cât doresc şi victimele să obţină ordinele de protecţie. Oricum, est bine că persoanele se adresează instanţelor.

Cât de greu este de monitorizat un ordin de protecţie? 

Este greu uneori de monitorizat un ordin de protecţie de către poliţist, modul în care se face împărţirea locuinţei, mai ales în cazul în care persoanele locuiesc împreună şi, atunci e greu de monitorizat de către poliţist dacă individul care trebuia să stea în camera din stanga nu s-a dus şi în camera din dreapta. Cea mai eficientă metoda din ceea ce spun poliţiştii  e aceea de a scoate ageresorul din domiciliul comun, de a-l îndepărta. La nivel local, în Bucureşti există unul, se poate face un centru pentru agresori, adică, ok îi scoatem din acea locuinţă şi unde-i ducem? Poliţistul, în momentul  în care are un ordin de protecţie în mână de la instanţă este executoriu, nu se mai stă pe gânduri.

Dar, cum se face concret această monitorizare? De unde ştiu eu că agresorul nu a încălcat ordinul de protecţie? 

În astfel de cazuri, poliţistul este obligat să se ducă şi se informeze. Totodată,  el poate fi informat de către victimă. Ideal ar fi, într-adevăr să existe acea braţară electronică pentru a putea fi ataşată agresorului. Ştiţi că era o propunere ideală  şi care se pare că există în alte ţări. Îţi trebuie şi un sistem de monitorizare, este ideal, este nemaipomenit dacă s-ar întâmpla aşa ceva. În cazurile în care victima-agresorul stau împreună, pentru că nici unul, nici celălalt nu are unde să se ducă, e mai greu de probat pentru victime. Deşi am înţeles că instanţa ia în calcul probele audio-video şi care coroborate cu martorii pot fi elemente decisive în instanţă. Dar, repet, totul rămâne la latitudinea instanţei.

     Trebuie lucrat şi la intervenţia poliţistului în locuinţă pentru a nu lăsa loc de interpretări

La ce ar mai trebui lucrat? Care sunt carenţele? 

Cred că trebuie lucrat şi la intervenţia poliţistului în locuinţă. Poliţiştii spun că trebuie să fie reglementată prin lege şi modalitatea prin care ei intervin în locuinţă. Mai exact, pentru a nu lăsa loc de interpretări, legea trebuie să fie clară, pentru a evita, ca în unele cazuri, poliţiştii să fie reclamaţi pentru abuz în serviciu. Pentru că sunt şi cazuri în care victima se coalizeză cu agresorul şi spune: „ce, te-am chemat eu in casa mea?“ Atunci când are ordin de protecţie în mână atunci nu mai e dubiu, intră cu acordul victimei, are o decizie a instanţei care are rol executoriu. Dar,  asta trebuie să fie stipulat în ordinul de protecţie. Ar fi ideală reţinerea agresorului, dar asta stabileşte instanţa. În unele ţări,poliţia îl reţine pentru trei zile pe cel reclamat pentru violenţă,  iar în acele trei zile victima face demersuri pentru obţinerea unui ordin de protecţie.  În caz contrar, de multe ori,  cea care depune plângere stă cu frica în sân, gândind:  „am depus plângere şi iar îmi iau bătaie, ceea ce se şi întâmplă. Agresorul a aflat că victima a depus plângere, a mers peste ea şi a amorât-o. Totodată, cred că societatea românească ar trebui să reacţioneze mai prompt şi să-l ajute, pe cel de lângă el- pe stradă, în mijloacele de transport- atunci când acesta are o problemă, căci mâine putem să fim noi în locul lui.

Articolul întreg pe: http://miscareaderezistenta.ro/actualitate/ordin-protectie-violenta-agresor-29589.html

 

Citește în continuare

Poliţistul poate sancţiona șoferul în urma informaţiilor primite de la radar prin stație!


Poliţistul poate sancţiona șoferul în urma informaţiilor primite de la radar prin stație! 

Acum două zile s-a publicat în Monitorul Oficial al României, parteaI, numărul 168, din 8 martie 2017,  Decizia 4 /2017  a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie privind interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 109 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, art. 180 şi 181 din Regulamentul de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, coroborate cu art. 15 şi art. 21 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 în Dosar nr. 3.478/1/2016.
Cu această ocazie Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ce formează obiectul dosarului este constituit conform dispoziţiilor art. XIX alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, cu modificările ulterioare, şi ale art. 27^4 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu modificările şi completările ulterioare (Regulamentul).Şedinţa a fost prezidată de domnul judecător Ionel Barbă, preşedintele Secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Iată câteva pasaje din decizia ÎCCJ: 
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ia în examinare sesizarea formulată de Tribunalul Caraş-Severin – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. 23.520/271/2014, privind pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept:
„Dacă, în sensul dispoziţiilor art. 109 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată, cu modificările şi completările ulterioare (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002), art. 180 şi 181 din Regulamentul de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1.391/2006, cu modificările şi completările ulterioare (Regulamentul de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002), coroborate cu art. 15 şi 21 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare (Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001), poliţistul poate încheia procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor în urma informaţiilor comunicate prin radio de către operatorul radar, aflat în alt loc decât acela în care se află poliţistul, sau doar ca urmare a verificării în mod nemijlocit a înregistrării aparatului radar.”

În urma deliberărilor, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele:
Prin plângerea contravenţională înregistrată pe rolul Judecătoriei Caransebeş, la data de 30 aprilie 2015, cu nr. 23.520/271/2014, prin declinare de la Judecătoria Oradea, petentul C.H.O., în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul Judeţean de Poliţie, a solicitat instanţei, în principal, anularea procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor întocmit la data de 31 octombrie 2014, iar în subsidiar înlocuirea sancţiunii amenzii cu avertisment şi restituirea sumei achitate cu titlu de amendă.
În motivarea plângerii, petentul a arătat că la data de 31 octombrie 2014, în timp ce se deplasa cu autoturismul, în interes de serviciu, pe direcţia Caransebeş – Orşova şi pe raza localităţii Mehadia, la km 386 + 200 m, pe DN6, a fost înregistrat circulând cu viteza de 121 km/h, pe un sector de drum cu viteza legal admisă de 50 km/h. Petentul a susţinut că, din cauza timpului şi a urgenţei, nu a observat dacă limita de viteză era de 50 km/h sau 70 km/h şi a arătat că a achitat jumătate din cuantumul amenzii contravenţionale în termen de 48 de ore; totodată a solicitat ca intimatul să depună înscrisurile care au stat la baza întocmirii procesului-verbal.
Intimatul a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea plângerii, arătând că petentul a fost sancţionat contravenţional cu amendă şi măsura complementară a reţinerii permisului de conducere, în conformitate cu prevederile art. 121 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 şi art. 147 alin. (1) din Regulamentul de aplicare a acesteia, reţinându-se în sarcina sa că la data de 31 octombrie 2014, ora 13,48, aflându-se la volanul autoturismului, a fost surprins de aparatul radar circulând pe DN6+km 386+200 m, cu viteza de 121 km/h pe un sector de drum cu viteza legal admisă de 50 km/h şi neavând asupra sa în momentul controlului asigurarea obligatorie RCA. Intimata a depus la dosar planşe foto, raportul agentului constatator, atestatul operatorului radar.
Prin Sentinţa civilă nr. 1.103 din 16 septembrie 2015, Judecătoria Caransebeş a respins plângerea contravenţională formulată de petent şi a menţinut procesul-verbal de contravenţie, reţinând că acesta a fost întocmit cu respectarea condiţiilor de formă prevăzute de art. 16 şi 19 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 şi cuprinde menţiunile obligatorii prevăzute de art. 17 din acelaşi act normativ, neexistând motive de nulitate ce pot fi invocate din oficiu.
(……………………………………………………………………………………………………)
După deliberări, Înalta Curte examinând sesizarea, raportul întocmit de judecătorul-raportor şi chestiunea de drept a cărei dezlegare se solicită, constată următoarele:
   ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE  În numele legii,  DECIDE:

Admite sesizarea privind pronunţarea unei hotărâri prealabile, formulată de Tribunalul Caraş-Severin prin Încheierea din 17 mai 2016, pronunţată în Dosarul nr. 23.520/271/2014 şi, în consecinţă, stabileşte că:
În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 109 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, art. 180 şi 181 din Regulamentul de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1.391/2006, cu modificările şi completările ulterioare, coroborate cu art. 15 şi art. 21 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare, poliţistul rutier poate încheia procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei pe baza informaţiilor comunicate prin radio de către operatorul radar, aflat în alt loc decât acela în care se afla poliţistul rutier.

Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 30 ianuarie 2017.

Sursa : ZIUA de Constanta