Democraţia înseamnă să-ţi exerciţi dreptul de vot la referendum!


 DEMOCRAŢIA ÎNSEAMNĂ EXERCITAREA LIBERĂ A DREPTURILOR CONSTITUŢIONALE! REFERENDUMUL ESTE O CONSULTARE MAI POPULARĂ DECÂT ALEGERILE GENERALE SAU LOCALE! FII RESPONSABIL, ÎNTR-UN MOMENT DE RĂSCRUCE AL DEMOCRAŢIEI! VINO ŞI VOTEAZĂ LA REFERENDUM, VIITORUL ROMÂNIEI DEPINDE DE TINE!  PE 29 IULIE 2012    HOTĂRĂŞTE ÎNCEPUTUL CURĂŢENIEI POLITICE ÎN ROMÂNIA!

Corespondenţă de la New York: Votaţi schimbarea!

Preluare din ziarul Viata libera, Galati,19 Iulie 2012   GRID MODORCEA:

L-am întrebat pe un american matur cum votează el, după ce criterii? Mi-a spus că are un singur criteriu: schimbarea. Asta e regula democraţiei. Mai ales în cazul unui partid aflat la putere care s-a dovedit ticăloşit. Sau în cazul unor preşedinţi incapabili. L-a votat pe Clinton, apoi pe Obama, acum o să voteze cu Romney. Mereu omul nou va aduce un suflu proaspăt faţă de cel vechi.
Alegerile din 29 iulie sunt un bun prilej pentru români să facă acest exerciţiu democratic. Sigur, în America e foarte simplu, sunt două partide la putere, care alternează. Dar la noi e o amestecătură, o varză politică, orientările încă nu s-au cernut. Dovadă opinia românilor, care este foarte împărţită. Domină însă o realitate, ca şi fostul PSD, şi Băsescu cu ai lui s-au dovedit nişte corupţi. Şi unii şi alţii şi-au dovedit din plin ticăloşia. Cu toţii i-au minţit pe oameni. Desigur, nu se pot compara la acest capitol Băsescu şi Antonescu. Dar românii nu trebuie să voteze acum un om, ci o idee, ideea de schimbare. Orice schimbare generează mişcare, viaţă, un nou pas înainte. Fiindcă omul care vine nu este aşa de ticăloşit ca omul care pleacă, iar dacă stă puţin, până la noua schimbare, nu are vreme să fie corupt, să arate că unul care stă opt ani în scaunul de preşedinte!
Obişnuinţa cu răul
Românii sunt conservatori, adică leneşi din punct de vedere al exerciţiului democratic. Ei s-au obişnuit cu răul şi tot pe el îl aleg. Ideea de schimbare e un exerciţiu democratic pe care încă nu-l au în sânge după 70 de ani de stagnare comunistă şi neocomunistă, în care nu au ştiut ce e schimbarea. De aceea îi îndemn pe români să mediteze la acesta idee. E groaznic, într-adevar, să alegi între Băsescu şi Năstase, dar e mai uşor să alegi între Băsescu şi Antonescu. Chiar dacă mâine şi Antonescu se va dovedi un pisicher. Dar nu are timp să se mânjească prea mult, fiindcă vine următoarea schimbare. Aici e cheia, să nu fie lăsat nimeni să-şi perpetueze hoţiile. Mereu schimbare, aerisire, ca o cameră îmbâcsită, care are nevoie de curent, de ferestre deschise.
“Adevărul se află mereu în opoziţie”, spunea Eminescu. Fiindcă atunci când opoziţia câştigă puterea, ea începe să mintă, să nu mai poată să-şi onoreze promisiunile şi atunci, automat, adevărul trece în opoziţie. Alegătorii sunt de vină că oameni ca Băsescu defilează pe scaunele puterii de 20 de ani! Şi schimbarea înseamnă înainte de toate justiţie şi mai bună. Aşa îmi spunea americanul. Justiţia va cere mereu socoteală celui schimbat.
De la distanţă se văd două Românii
În cazul României însă lucrurile sunt foarte complicate. Nimic nu e limpede acolo. Oricum, de la distanţă se vede că puterea, fosta şi actuala, este ruptă de popor. De la distanţă se văd două Românii, România puterii, a corupţilor, implicit România promisiunilor, şi România tăcută sau reală, România celor mulţi, fraieriţi şi umiliţi. Altfel spus, România poporului. A acelui popor sfidat de putere, în primul rând de Traian Băsescu. Pentru el ”poporul român are structura fecalei”. Acest lucru odios l-a scris un om de-al lui într-o carte (“Politice”), un amartaloi, pe care l-a validat mereu în post, în ciuda protestelor multor intelectuali, mai ales din diaspora americană. Ceea ce înseamnă că preşedintele şi-a asumat acest punct de vedere al javrei lui. În campania electorală să răspundă la această întrebare: de ce crede el că “poporul român are structura fecalei”? De ce şi-a asumat acest punct de vedere schizoid? Să nu se facă a nu şti ce a scris patibularul ICR-ist: “Radiografia plaiului mioritic este ca a fecalei: o umbră fără schelet, o inimă ca un cur, fără şira spinării” (Politice, p. 63). El se crede un atlet al ştiintei, un super erou, faţă de cei “23 de milioane de omuleţi patibulari – buni de spânzurătoare” (“Politice”, p. 53).
Eminescu, „cadavrul nostru din debara”?
Vă daţi seama ce au ajuns românii? “Un popor cu substanţă târâtă. Oriunde te uiţi, vezi fete patibulare… guri vulgare, trăsături rudimentare” (“Politice”, p. 34), vorbind o limbă spurcată: “Româna este limba în care trebuie să încetăm să mai vorbim sau să o folosim numai pentru înjurături” (“Politice”, p. 64). Vă daţi seama în ce limbă şi-a scris Eminescu poeziile? Sau Eminescu nu face parte din poporul român? Ba face, dar el e “cadavrul nostru din debara, de care trebuie să ne debarasăm”. Şi s-au debarasat. Nu mai există. Există doar “omul recent”, tradus în 17 limbi! Un “om recent” care nu face parte din fecala poporului român. Băsescu, de pildă. Priviţi ce figură de sfânt are, ce suav e, câtă gingăşie şi puritate, un înger, nu alta, ca şi fritz de la ICR! Ei sunt “poporul ales”. Restul sunt turmă, adică: “Românii nu pot alcătui un popor fiindcă valorează cât o turmă” (“Politice”, p. 64). De aceea, avem o istorie de rahat, ca o latrină rău mirositoare: “Toată istoria, mereu, peste noi a urinat cine a vrut. Când i-au lăsat romanii pe daci în forma hibridă, strămoşească, ne-au luat la urinat slavii: se cheamă că ne-au plămădit din această clisă daco-romano-slavă, mă rog. Apoi ne-au luat la urinat la gard turcii: era să ne înecăm, aşa de temeinic au făcut-o. Demnitatea noastră constă în a ridica mereu gura zvântată, iar ei reîncepeau: ne zvântam gura la Călugăreni, ne-o umpleau iar la Războieni, şi aşa mai departe, la nesfârşit. Apoi ne-au luat la urinat ruşii, care timp de un secol şi-au încrucişat jetul cu turcii, pe care, în cele din urmă, având băşica udului mai mare, i-au dovedit” (“Politice”, p. 64).
Şi ce viitor are un asemenea popor? Ne spune tot spirochetul de la ICR: “Puturoşenia abisală a statutului suflet românesc…, spirocheta românească îşi urmează cursul până la erupţia tertiară, tropăind veselă într-un trup inconştient, până ce mintea va fi în sfârşit scopită, inima devine piftie, iar creierul un amestec apos”! Vă daţi seama ce minte târâtă are acest scopit, acest dovancat, care tropăie apos, ca o piftie, fericit că poate să scrie aşa ceva? El e într-un delir terţiar, într-o tranşă orbetică! E fericit că poate să tropăie cum vrea pe banii poporului român, fericit că acest punct de vedere este asimilat şi de un preşedinte patibular, asimilat foarte tăios şi agresiv, altfel nu s-ar încăpăţâna să-l menţină de 8 ani în post, ilegal, pe acest amartaloi, cum îi numea Mircea Eliade pe cei vânduţi diavolului, pe cei care lucrează împotriva poporului român!
Ne exploatează şi apoi ne scuipă
Indiscutabil, “Politice” e oglinda celui sau celor care au emis aşa ceva, e autoportretul “intelectualilor lui Băsescu”! Cunosc ei poporul român? Spirochetul se uită numai în biroul lui şi vede numai tanii şi sutei, tot felul de mihăieşi beliţi, şi crede că acesta e poporul român! De unde să cunoască el cum arată şi cum simte un făgărăşan, un maramureşean sau un hobiţean?! Dacă nu le place acest popor, de ce nu pleacă, de ce nu-l lasă în debaraua lui? Îl sug, îl exploatează şi apoi îl scuipă, îl jignesc, îl sfidează, iată lecţia democraţiei româneşti. Dacă domnii care vor schimbarea, cu Antonescu în frunte, nu lămuresc aceste lucruri fundamentale, înseamnă că sunt mai vinovaţi decât pârâţii, înseamnă că sunt părtaşi la defăimare, că au asimilat şi ei un astfel de punct de vedere odios, de care nu sunt capabili decât marii criminali ai istoriei. Dar astfel de criminali la noi au papion la gât, nu ştreang. Niciodată nu s-a întâmplat ce se vede cu ochiul liber acum, că poporul român, prin reprezentanţii lui, să fie duşmanul poporului român!
Soarta României se joacă la Bucureşti
Nu la Bruxelles se joacă soarta României, ci la Bucureşti. Politicienii împing poporul în stradă, o soluţie disperată, la limită, când zeci de soluţii mai bune se pot găsi în Franţa, Anglia şi alte ţări luminate. Suntem în UE sau nu suntem? Nu suntem. Nu suntem pregătiţi să fim acolo. Iar Băsescu e primul repetant. România nu a avut în fruntea ei un om mai însemnat. Nici pe vremea lui Ilieş Vodă, nu s-a pomenit aşa ceva. Citiţi ce scriu forumiştii despre el, că e diliu, sarcastic, bolnav de putere, cinic cu intelectualii, ca orice complexat, desigur, foarte iubit de “popor” (citeşte cheflii). Şi în faza de “suspandat”, cum ar spune Miţa Baston, nu are ruşine, dimpotrivă, e agresiv, obraznic, sfidează pe toată lumea. Cred că aşa ar face şi pe scaunul electric! Uluitor că Antonescu et co. nu au replică. Mai bine l-ar aduce la tribună pe Mircea Crişan, deşi există unul identic, Andrei Pleşu, să-i dea câteva replici bune. De la distanţă se vede numai circ, un circ tragic însă. Nu-mi pot imagina ce s-ar întâmpla cu România dacă Băsescu se întoarce la Cotroceni. Locul lui, spun forumiştii, cei care îl cunosc bine, este lângă Năstase, nu la Cotroceni! Dacă poporul român nu învaţă lecţia democraţiei, dacă nu votează cu schimbarea, să nu mai găsească alte cauze pentru dezastrul care îl aşteaptă. El este cauza propriei sale nenorociri.
Grid Modorcea
N. R. Articolul de mai sus ne-a parvenit prin bunăvoinţa directorului Bibliotecii „V.A. Urechia”, Ilie Zanfir, şi a fost transmis de autor cu intenţia de a fi publicat în oraşul său de baştină. Intertitlurile aparţin redacţiei.
Cine este Grid Modorcea
Poet, prozator, dramaturg şi eseist, Grid Modorcea s-a născut la Galaţi pe 9 ianuarie 1944. În anul 1963 a absolvit Liceul „Vasile Alecsandri”, urmând studii universitare de matematică la Galaţi şi Bucureşti. A şi predat ulterior la şcoli din Galaţi şi Tecuci.
În anul 1974 a absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L. Caragiale” din Bucureşti, la secţia teatrologie-filmologie. Este fondator şi director artistic al primului studio de film independent din România postdecembristă – Studioul Baricadafilm – dar şi al revistelor „Homo Scandalum” (1990), „Cetăţeanul turmentat” (1992), „Acuz” (1993) „Evenimentul cu papagali” (1994).
A publicat până în prezent aproximativ 70 de volume şi a regizat peste 40 de filme. Este doctor în arte cu teza „Actualitatea ca mijloc de comunicare”, la Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică din Bucureşti, în 1991 (lucrarea de teză a fost publicată în volum sub titlul „Actualitatea şi filmul”, Ed. All, Bucureşti, 1994).
Membru al Uniunii Cineaştilor din 1977 şi membru al Uniunii Scriitorilor din 1990, Grid Modorcea a primit în 2011 titlul de Cetăţean de Onoare al Municipiului Galaţi.

Evenimente privind medierea la Constanţa în 14 şi 15 iulie 2012


ASOCIAŢIA PENTRU COOPERARE INTERNAŢIONALĂ DREPTURILE OMULUI MEDIERE ŞI ARBITRAJ BUCUREŞTI condusă de preşedintele Lucreţia IONIŢĂ a organizat în zilele de 14 şi 15 iulie 2012 două evenimente importante pentru mediere, mediatori, sistemul judiciar şi justiţiabili, având următoarele titluri:

1. CONFERINTA: „MEDIEREA ŞI JUSTIŢIA. INFRACŢIUNI CE POT FI SOLIŢIONATE PE CALEA MEDIERII POTRIVIT NOULUI COD PENAL„ în data de 14 iulie  2012, între orele 13,00- 17,00  SALA MADRID – HOTELUL  IAKI MAMAIA. Evenimentul a fost organizat în scopul informării publice despre avantajele medierii, despre sprijinul acordat de mediatori sistemului judiciar în vederea implementării Directivei 2008/52/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 21 mai 2008 privind anumite aspecte ale medierii în materie civilă şi comercială, a Recomandării nr. 19(99) cu privire la mediere în chestiuni penale, a noilor Coduri,  precum şi a modificărilor Legii nr. 192 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator,  dar şi pentru  a marca  data de 1 iulie  Ziua Justiţiei.

Invitaţii au prezentat teme interesante, cu competenţă şi au generat dezbateri clarificatoare astfel:

– CADRUL LEGAL- DREPT EUROPEAN ŞI DREPT NATIONAL ÎN MATERIE PENALĂ – DENIS  GABRIELA GHERVASE judecător la Tribunalul Dolj,

– EFECTELE MEDIERII ÎN CE PRIVESTE INSTITUŢIILE STATULUI ROMÂN – IONIŢĂ LUCREŢIA, mediator şi jurist 

– Interesul superior al copilului  în soluţionarea  infracţiunilor  săvârşite asupra unui membru de familie inclusiv în ce priveşte litigiile transfrontaliere privind răpirile internaţionale de copii. Aspecte practice – prezentarea unor cauze reale.  Carmen – Violeta CIOCAN – avocat, Tulcea

– INFRACŢIUNI  PREVĂZUTE ÎN LEGI SPECIALE CE POT FI SOLIŢIONATE PE CALEA MEDIERII- partea II- IONIŢĂ LUCRETIA

 –  MEDIEREA ÎN MATERIE PENALĂ POTRIVIT NOILOR CODURI ŞI LEGII NR. 202/2010 – Constantin ASOFRONIE – Preşedintele Asociaţiei Mediatorilor Galaţi.

 2.  SEMINARUL: „LITIGIILE TRANSFRONTALIERE. COMBATEREA VIOLENŢEI DOMESTICE ŞI A  CAUZELOR PRIVIND RĂPIRILE  INTERNAŢIONALE DE COPII PRIN MEDIERE„ în data de 15 iulie  2012în aceeaşi locaţie din Mamaia.

Evenimentele s-au bucurat şi de susţinerea unor parteneri şi prieteni constanţi ai medierii precum: Consiliul Superior al Magistraturii prin reprezentantul său, judecător Cristi DANILEŢ,  judecătoria Mangalia prin preşedintele Augustina NISTOR, Camera Notarilor Publici Constanţa prin notar public Dorina SFIRCEA, care au ajutat la clarificarea multor aspecte supuse dezbaterii şi au contribuit la pregătirea mediatorilor prezenţi, la o mai bună relaţionare cu instituţiile de interes pentru mediere şi mediatori.  FELICITĂRI ORGANIZATORILOR!

Iniţiativă legislativă care restrânge folosirea unor termeni în denumirea unor asociaţii, fundaţii sau alte organizaţii


 In data de 19 iunie 2012, Parlamentul a adoptat o propunere legislativa de modificare a Ordonantei Guvernului nr. 26/2000 prin care a limitat, din nou, sfera denumirilor pe care o asociatie sau fundatie le poate folosi. Noul text prevede ca este interzisa folosirea in denumirea asociatiei (fundatiei, federatiei) a unor sintagme sau cuvinte susceptibile sa creeze confuzie cu denumirea unor autoritati sau institutii publice, precum ”comisariat”, ”inspectorat”, ”autoritate”, ”consiliu”, ”agentie”, ”politie”, ”jandarmerie”, ”protectia consumatorilor” sau derivate ale acestora. De asemenea, este interzis ca denumirea asociatiilor, fundatiilor si federatiilor sa fie identica sau asemanatoare pana la confuzie cu denumirea oricarei structuri profesionale constituite in baza legii si care functioneaza in acord cu aceasta, cum ar fi ”barou”, ”camera”, ”uniune”, ”institut”, ”consiliu”, precum si altele asemenea. Pentru utilizarea cuvintelor ”national” sau ”roman” este necesar acordul prealabil al Secretariatului General al Guvernului.

Desi unele interdictii exemplificate de textul de lege apar ca justificate pentru a nu crea confuzie in randul publicului cu privire la rolul si atributiile organizatiilor neguvernamentale, organizatiile semnatare atrag atentia ca legea adoptata este vaga si permite arbitrariul in refuzarea acordarii personalitatii juridice unor organizatii neguvernamentale nou infiintate.

Si mai grav, propunerea legislativa adoptata de Parlament prevede ca asociatiile, fundatiile si federatiile deja infiintate si ale caror denumiri contin sintagme sau cuvinte interzise au obligatia de a solicita schimbarea denumirii in termen de 6 luni de la intrarea in vigoare a legii de modificare. In caz contrar, orice autoritate, institutie sau persoana interesata va putea solicita dizolvarea respectivei organizatii. Astfel se poate crea situatia in care, dupa expirarea celor 6 luni, unele organizatii neguvernamentale sa fie dizolvate, desi apreciaza ca denumirile lor sunt in conformitate cu legea. In plus, obligatia de schimbare a unei denumiri deja aprobate printr-o hotarare judecatoreasca irevocabila, incalca si principiul puterii lucrului judecat si principiul neretroactivitatii legii.
Organizatiile semnatare solicita public tuturor autoritatilor si institutiilor statului care pot remedia situatia creata sa ia de indata masurile necesare pentru a pune capat acestei restrangeri a dreptului la libera asociere. In acest sens se vor adresa Avocatului Poporului, Presedintelui Romaniei si Guvernului Romaniei.

Opinie personală: consider necesară o astfel de reglementare, pentru că şi în mediere avem denumiri consacrate folosite fără acoperire legală: Institut, Academie, Asociaţie Naţională…, Uniune Naţională, Camera… 

Soluţionarea diferendelor în domeniul serviciilor financiare prin mediere


O.U.G.  nr. 31 din 27.06.2012 pentru modificarea unor acte normative în domeniul serviciilor de plată

ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 433 din 29 iunie 2012

       Având în vedere necesitatea îmbunătăţirii cadrului legal privind procedurile extrajudiciare de soluţionare a diferendelor în domeniul serviciilor financiare, în scopul implementării în mod unitar şi eficient la nivel naţional a dispoziţiilor relevante cuprinse în legislaţia Uniunii Europene, luarea acestor măsuri în regim de urgenţă se impune având în vedere că neadoptarea cu celeritate a modificărilor legislative preconizate duce la perpetuarea caracterului neadecvat al procedurii de soluţionare a diferendelor în domeniul serviciilor financiare care, în prezent, este de natură să genereze confuzie şi incertitudine în rândul consumatorilor cu privire la rolul Băncii Naţionale a României, din cauza faptului că soluţionarea pe cale extrajudiciară a diferendelor de către banca centrală nu se circumscrie atribuţiilor sale de autoritate de supraveghere prudenţială a instituţiilor de credit şi a instituţiilor de plată, ci vizează mai curând domeniul protecţiei consumatorilor, din acelaşi motiv fiind întâmpinate dificultăţi în soluţionarea reclamaţiilor, existând riscuri juridice şi reputaţionale semnificative pentru banca centrală. Din ansamblul aspectelor menţionate rezultă consecinţa neîndeplinirii obligaţiei României, decurgând din actele legislative ale Uniunii Europene, de a asigura proceduri extrajudiciare adecvate şi eficace de soluţionare a litigiilor dintre utilizatorii serviciilor de plată şi prestatorii de servicii de plată. Întrucât aspectele vizate constituie o situaţie extraordinară, a cărei reglementare nu poate fi amânată, în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată, Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă.

Articolul I Articolul 179 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 113/2009 privind serviciile de plată, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 685 din 12 octombrie 2009, aprobată cu modificări prin Legea nr. 197/2010, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi va avea următorul cuprins:

Articolul 179 (1) Pentru soluţionarea pe cale amiabilă a eventualelor diferende dintre utilizatorii şi prestatorii serviciilor de plată şi fără a se aduce atingere dreptului utilizatorilor serviciilor de plată de a iniţia acţiuni în justiţie împotriva prestatorilor de servicii de plată care au încălcat dispoziţiile prezentei ordonanţe de urgenţă ori dreptului acestora de a sesiza Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor, utilizatorii de servicii de plată şi alte părţi interesate pot recurge la procedura medierii, în temeiul prevederilor Legii nr. 192/2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator, cu modificările şi completările ulterioare
(2) În cazul disputelor transfrontaliere, mediatorii cooperează în mod activ cu organismele din alte state membre care asigură soluţionarea pe cale extrajudiciară a disputelor dintre utilizatorii serviciilor de plată şi prestatorii de servicii de plată.
Articolul II Articolul 101 din Legea nr. 127/2011 privind activitatea de emitere de monedă electronică, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 437 din 22 iunie 2011, se modifică şi va avea următorul cuprins: Articolul 101  Dispoziţiile art. 179 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 113/2009, aprobată cu modificări prin Legea nr. 197/2010, cu modificările şi completările ulterioare, se aplică în mod corespunzător şi în ceea ce priveşte procedurile extrajudiciare de reparaţie adecvate şi eficace pentru soluţionarea diferendelor decurgând din prezenta lege.
Articolul III. Cererile de soluţionare a diferendelor înregistrate la Banca Naţională a României până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţei de urgenţă vor fi soluţionate conform procedurii în vigoare până la această dată.

PRIM-MINISTRU VICTOR-VIOREL PONTA
Contrasemnează: Viceprim-ministru, ministrul finanţelor publice, Florin Georgescu Ministrul afacerilor europene, Leonard Orban Guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Constantin Isărescu