Lovitură sub centură dată medierii în materie penală. Decizie CCR privind art. 67 din legea medierii


Mediator Constantin Asofronie, Galați

scan0003În urma unei excepții de neconstituționalitate ridicată de o avocată din București, s-a mai pierdut un avantaj al medierii în materie penală.  CCR a admis în ședința din 16.06.2016 excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că dispoziţiile art.67 din Legea nr. 192/2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator, în interpretarea dată prin Decizia nr. 9 din 17 aprilie 2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, sunt constituționale în măsura în care încheierea unui acord de mediere cu privire la infracțiunile pentru care poate interveni împăcarea produce efecte numai dacă are loc până la citirea actului de sesizare a instanței.  Până acum, acordul de mediere putea interveni oricând pe durata procesului la toate infracțiunile mediabile pe latura penală, avantaj față de celelalte două modalități de înlăturare a răspunderii penale prevăzute de Codul de Procedură Penală la art. 16 (1) lit.g), respectiv împăcarea părților sau retragerea plângerii prealabile.

S-=a invocat existența unei false discriminări între împăcare și mediere, dar nu era cazul, pentru că cele două instituții nu sunt similare. Și așa mai există alte diferențe între acestea, importante spunem noi și juriștii, de exemplu împăcarea trebuie să fie totală și necondiționată, adică nu existăî o înțelegere parțială și nici nu poate fi vorba despre vreo despăgubire pentru victimă. Pe când acordul de mediere face parte din justiția restaurativă, alternativă la cea înfătptuită în instanță și presupune o înțelegere totală sau parțială, dar mai ales, posibilitatea ca agresorul să despăgubească victima infracțiunii, compensând-o financiar, moral, material, etc. pentru suferința provocată. În asemenea situația, de ce nu ar fi rămas și avantajul medierii față de împăcare prin aceea că un acord de mediere ar fi putut interveni oricând pe durata procesului, nu numai atât de restrictiv ca la împăcare, până în momentul citirii actului de sesizare al instanței, adică la primul termen de judecată? Este clar o acțiune de genul ”să moară și capra vecinului 9medierea), dacă tot nu le aduce împăcarea suficiente avantaje avocaților, iar organekle judiciare se simțeau frustrate că după ceva muncă de cercetare penală, părțile aveau încă o modalitate să se înțeleagă între ele, în afară de împăcare, adică să se prezinte la un mediator și să încheie un acord de mediere.

Important este că pentru viitor, la cele 6 infracțiuni din Codul penal la care este prevăzută posibilitatea împăcării și încă în vreo 8 din legi speciale 9la toate este vorba de sesizarea din oficiu a organelor judiciare), nu are rost medierea dacă nu se prezintă acordul de mediere până la citirea actului de sesizare al instanței. Până acum, potrivit dezlegării date de interpretarea din Decizia nr. 9 din 17 aprilie 2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, medierea era clar o cale distinctă, sui-generis de înlăturare a răspunderii penale față de împăcare sau retragerea plângerii prealabile și putea interveni în orice moment până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești. Păi așa a rămas o ”discriminare” față de împăcare și în cazul retragerii plângerii prealabile, care poate interveni până la pronunțarea unei hotărâri definitive! Se va ridica o excepție de neconstituționalitate pentru discriminarea și față de aceasta?!?

Dincolo de tratarea superficială, în confuzie a medierii cu împăcarea, (altfel nu s-ar invoca o discriminare pentru prima față de a doua!), instanța constituțională declară constituțional art. 67 din legea medierii, dar cu înțelesul că acordul de mediere poate interveni și se poate prezenta cel mai târziu odată cu citirea actului de sesizare al instanței.  Iată un extras din Comunicatul CCR din 16.06.2016: „În urma deliberărilor, Curtea, cu majoritate de voturi, a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că dispoziţiile art.67 din Legea nr.192/2006 (…) sunt constituționale în măsura în care încheierea unui acord de mediere cu privire la infracțiunile pentru care poate interveni împăcarea produce efecte numai dacă are loc până la citirea actului de sesizare a instanței.”

Menționăm și faptul că, cealaltă excepție, privind neconstituționalitatea art. 16 (1) C.PrPen a fost respinsă.

Un prim efect, negativ: părțile au pierdut o mare posibilitate sau avantaj, aceea de a apela la mediere pentru rezolvarea litigiului pe latură penală după începerea procesului, la aceste infracțiuni, iar medierea pierde teren și un important avantaj încă o dată, dintr-o invocare egoistă, din invidie și confuzie juridică, la care CCR a dat o soluție grăbită, spălându-se pe mâini de răspundere la o situația care putea să respingă excepția de neconstituționalitate ridicată la întâmplare și în confuzie de o avocată care ar fi trebuit să știe că nu este o discriminare între cele două instituții, legislația europeană și românească stabilind avantaje pentru părți ca să apeleze  la mediere, ca soluție alternativă de rezolvare a litigiilor dintre părți, cu avantaje inclusiv pentru justiție și societate, pentru că aduce degrevarea instanțelor de mii de dosare, economii cu cheltuielile judiciare, timp mai mult pentru magistrați să se ocupe de dosarele complexe, ducând în mod direct și la creșterea calității actului de justiție. Încă o dată, însă, parcă magistrații nu vor acest lucru și acceptă orice pretext din partea avocaților, ca și când le-ar conveni și lor, ca părțile să nu se mai înțeleagă asupra litigiului după ce a început procesul, fiind parcă interesați să păstreze cât mai multe dosare ca să-și justifice încărcarea profesională și salariile destul de mari. Firește că și breasla care a sesizat CCR profită, căci dacă părțile nu se înțeleg printr-un acord de mediere inclusiv după sesizarea instanței, vor avea, nu-i așa, și avocații mai multă pâine de mâncat  cu cât procesul trenează și sunt folosite și căile de atac. Pentru că, dacă medierea ar fi intervenit și procesul ar fi încetat ca urmare a prezentării acordului cu înțelegerea părților, pe baza unei soluții negociate cu sprijinul unui mediator, acceptate și după care nu s-ar mai fi deschis vreo cale de atac sau alt proces. Ca să nu piardă de lucru magistrații și avocații, las să piardă părțile un drept procedural penal consacrat în noul Cod de Procedură Penală (aprobat prin legea nr. 135/2010) de la 1 februarie 2014, care nu limita dreptul la un mediator și la mediere ori momentul intervenției și depunerii acordului de mediere. Decât să progresăm, mai bine să regresăm, un drept câștigat prin legea penală specială fiind pierdut iar printr-o hotărâre neavenită, în contradicție cu recomandările europene în materie penală.

 Un alt efect al Deciziei CCR impune să clarificăm încă un aspect: se mai poate face medierea după citirea actului de sesizare al instanței? Răspunsul este parțial pozitiv, da, pe latura civilă a procesului penal, fără a mai produce efectele asupra înlăturării răspunderii penale în baza art. 16 (1) lit. g) din C. Pr.Pen., ci numai ca circumstanță judiciară atenuantă, asupra individualizării pedepsei, apoi la renunțarea sau amânarea aplicării unei pedepse, suspendarea executării pedepsei sub supraveghere (art. 80, 83, 91 N.CPrPen).

Altă consecință negativă importantă: art. 70 N. CPrPen devine inaplicabil privind suspendarea procesului penal în temeiul prezentării de către părți a unui contract de mediere, în cazul în care medierea cu privire la latura penală a cauzei se desfășoară după începerea procesului penal.

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: