Lipsa de efect a răzgândirii părților după încheierea unui acord de mediere


Acord de mediere incheiat. Razgandirea partilor
 Este posibil ca, in intervalul de timp dintre data incheierii acordului de mediere (cand se intrunesc vointele partilor) si data prezentarii la organul judiciar in vederea consfintirii potrivit art. 59 alin. 2 din Legea nr. 192/2006, una dintre parti sa se razgandeasca si sa nu mai fie de acord cu acel continut al intelegerii initiale.
Noi credem ca aceasta revenire nu produce niciun efect cu privire la procedura din fata organului judiciar. Aceasta pentru ca acordurile de mediere produc efecte intre parti de la data incheierii lor, nu a autentificarii sau consfintirii intelegerii lor – deoarece acordul de mediere este un contract supus dreptului comun. Doar daca privesc transferul dreptului de proprietate asupra bunurilor imobile, alte drepturi reale, partaje, cauze succesorale, precum si in cazurile de constituire, modificare sau stingere a oricarui drept real imobiliar, si in toate situatiile in care legea impune, sub sanctiunea nulitatii, indeplinirea unor conditii de fond si forma, acordurile de mediere produc efecte de la data imbracarii formei ad validitatem in fata notarului public sau al instantei de judecata (conform alin. 4, 41 si 5 ale art. 58 din Legea nr. 192/2006).
Razgandirea poate surveni in cazul unui acord de mediere civila sau al uneia penale. In sprijinul opiniei noastre aducem ca argument si jurisprudenta existenta in materie penala. Astfel, referindu-se la „impacarea partilor” ca institutie de drept procesual penal, instantele au decis ca impacarea trebuie sa fie definitiva, in sensul ca nu se mai poate reveni asupra ei din momentul exprimarii vointei[1]. Or, daca prin impacare se intelege o conventie dintre partile procesului penal cu privire la litigiul dintre acestea, este evident ca sustinerile sunt intru totul valabile si pentru acordul de mediere, o forma noua si distincta de intelegere a celor implicati in comiterea unei infractiuni.
Prin urmare, in procedura consfintirii, organul judiciar este chemat sa verifice acordul de mediere sub aspect formal si sa se asigure ca partile l-au incheiat in cunostinta de cauza, in sensul ca nu au avut consimtamantul viciat. Or, aceste aspecte se verifica prin raportare la momentul incheierii acordului si nu la momentul prezentarii partilor in fata organului care face verificarea. Daca una dintre parti s-a razgandit, acesta este un caz clasic de denuntare unilaterala a contractului (acordul de mediere fiind un contract, el are putere de lege intre parti, potrivit art. 1270 Noul Cod Civil, inca de la data incheierii sale) si poate atrage raspunderea acelei parti pentru neindeplinire, in conditiile legii civile. Deci, sub aspect penal, organul judiciar nu are decat o singura solutie: sa analizeze si sa ia act de vointa partilor existenta in momentul incheierii acordului.
Se iveste insa o dificultate in situatia in care una dintre parti nu se prezinta in fata organului judiciar. Exista insa temeiuri legale pentru a dispune citarea, inclusiv aplicarea unei amenzi judiciare sau chiar aducerea cu mandat a acesteia.
[1] Trib.mun.Bucuresti, s.a II-a penala, dec. nr. 689/1985 in V.Papadopol, St.Danes, Repertoriu de practica judiciara pe anii 1980-1985, Editura Stiintifica si Enciclopedica, Bucuresti, 1998, p.250; Trib.jud.Suceava, dec.pen. nr. 188/1981, in Revista Romana de Drept nr. 1/1982, p.49.

Cristi DANILET – Judecator, Membru CSM | sursa: juridice

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: