Ședința Comisiei consultative a mediatorilor din 18.04.2015


La ședință au participat 6 membri CM (lipsind Șuștak, Badulescu și Munteanu și 2 supleanți), precum și reprezentanții a 46 de asociații, cu 4737 mediatori din cei vreo 6680 activi, adică peste 70%. Deși părea că majoritatea sunt susținătorii UCMR și UNMR, liderii acestora au avut supriza să afle contrariul.  Ordinea de zi a inclus 6 puncte, dar nu s-au rezolvat decât 2.

Pct. 1: alegerea coordonatorului pentru urmatoarele 6 luni in persoana dlui Pintecan Horia (A.C.M. Cluj) in dauna colegei Fl. Lungu (ACM S-E Brăila) si N. Munteanu (ACIM București). UNMR a incercat sa-l sustina pe dl Claudiu Ignat, copresedinte UNMR dupa ce in semestrul actual era deja dna Bustea Elena vicepresedinte UNMR si am aratat ca art. 7 din ROF al Cms.C. nu permite alegerea a unui reprezentant de la aceeasi asociatie decat… peste vreo 65 de ani!!! (fiind 129 asociatii acum)!!!

Pct. 2 Organizarea profesiei. Dupa informarea si campania pro-organizarea CPM dupa Hot. CM nr. 4/2015 prezentata destul de impulsiv si cu falseturi de presedintele CM – greu de oprit- s-a trecut la dezbateri. Dna Avram si-a expus motivele de ilegalitate invocate si in materialul publicat de Colegiul M, iar pe parcurs a cerut revocarea hotararii CM. Înscris la cuvant al 2-lea, eu am cerut modificarea Hot. 4/2015 in cateva puncte esentiale, pe care le voi relua la sfarsit și continuarea procesului de modificare a legii (inclusiv art. 24) și adoptarea Statutului profesiei, în baza cărora să se facă organizarea legală a CPM. Am expus punctele noastre de vedere, deschizand drumul dezbaterilor critice la adresa manierei in care a procedat si procedeaza CM. In afara falsei consultari, dovedite de faptul ca au dat mai intai Hot.CM nr. 4/2015 si apoi pe cea cu nr. 5 contrazisa de comunicatul de peste cateva zile in care au precizat ca este singura forma de organizare sustinuta de CM, nepublicand si varianta noastra la care am lucrat 2 ani, azi am asistat la repetarea faptului ca presedintele CM isi va indeplini programul electoral cu sau fara voia noastra (dar in campanie nu a scos perla asta de H 4, că UCMR -ăștii și UNMR-iștii nu luau voturi decât de la familia lor). Atunci vorbeau doar de org. CP la nivel judetean și descentralizarea atribuțiilor CM, fără să spună cum, și mai ales, fără consultarea mediatorilor, invocand motive partial denaturate si fortate, fara sa tina cont ca ceilalti membri CM au avut si ei programe si ca toti, acum trebuie sa fie intr-un CM al tuturor mediatorilor, nu al asociatiilor lor.

Argumentele si urgentele conducerii CM nu au convins, chiar au enervat pana si fostii colaboratori din UCMR in frunte cu ACM Craiova si alte asociatii din Oltenia si din tara. Iar legea, a spus dl presedinte, dl, Dedu, N. Ionescu si altii NU ARE NICI O SANSA DE MODIFICARE DACA NU NE ORGANIZAM… DAR NU CRED CA ASA CUM VREA CM, SI-AR FI PERMIS SECRETARUL DE STAT L. Stancu sa spuna, cel care noua ne-a raspuns asta toamna altceva, opusul… Esenta la ceea ce am sustinut in numele mai multor asociatii cu ai caror conducatori am discutat in aceasta perioada a fost: este necesara o organizare a corpului profesional, dar cu respectarea Constitutiei, art. 9, adica potrivit statutului profesiei si legii (art. 24) care trebuie adoptat / modificata. Este necesară o reprezentare la nivel județean a CM și o reprezentare în fața instituțiilor de interes pentru mediere din județ, dar nu asta înseamnă organizarea corpului profesional!!! Daca CM vrea o reprezentare a sa la nivel judetean si de Curti de Apel, poate sa o faca in cadrul ROF ca si cu Secretariatul Tehnic, mediatorii mai avem nevoie si de altele decat aceste interese ale CM (reprezentare, adunare de taxe, comisii de disciplina, promovare, controlul mediatorilor si calitatii actului de mediere). Pentru a fi reprezentat CM poate corecta Hot. 4 si sa continue provizoriu cu aplicarea acesteia, pentru cel mult 6 luni, in care sa se modifice art. 24, sa se adopte Statutul profesiei si apoi sa se faca organizarea dupa lege si acel statut, cum impune art. 9 din Constitutie, nu Hot 4 a CM.

Am insistat pentru scoaterea oricaror referinte la corpul profesional din aceasta hotarare si denumiri, pentru ca este vorba de organizarea CM in teritoriu, nu a CPM. In plus, am sustinut tot timpul solicitarea lui Adi Gavrila si partial Pintecan, ca sa se faca o nota de fundamentare financiara si a capacitatii de implementare a acestei hotarari, inainte de a se organiza acele alegeri. Aceste lucruri au fost votate de majoritatea participantilor si se vor comunica CM imediat pentru sedinta din 25.04 ca punct de vedere al comsiei consultative pentru modificarea acelei hotarari.

Reamintesc ca pana pe 24 oricine poate trimite observatii si propuneri, desi, s-a vazut cat de mult sunt dispusi cei din CM sa se consulte. Daca erau destepti nu se opuneau atata si dadeau ca proiect hotararea, faceau consultarea pe internet și cu comisia consultativă, fără a impune din start această pseudo-organizare ilegală fără a permite altă variantă, ca si asa tot ei vor hotari, dupa cum au spus M. Mitroi si I. Dedu. Iar fata de eventualele contestatii au trecut la amenintari: hotararile CM sunt obligatorii pentru mediatori si se vor trezi contestatarii cu masuri impotriva lor ca nu le respecta!

S-a mai spus că finanțarea acestor structuri județene ale CM se va face cu câte 4700 lei lunar (chirie, servicii, indemnizații președinte, 2 vicepreședinți, o secretară, birotică, etc.), că dna Trandafir i-a prezentat dlui Mitroi fericită o fundamentare pentru această sumă …”sărind într-un picior de bucurie”(!!!) și că ar ajunge … 4 autorizări pe lună ca să se asigure suma! Adică formare permanentă de mediatori, fără obiectul muncii, la nesfârșit!!! Când i s-a râs în față cu asta, s-a mai invocat că CM și structurile județene trebuie să se zbată și că sunt 4 milioane de euro de ”tras” de mediatori, chiar de Consiliul de mediere (minciună) dintr-un Program Operațional Capacitate Administrativa (POCA). Eroare sau dezinformare: nu sunt menționați ca eligibili mediatorii sau CM, nu se pot aloca bani pentru organizare, funcționare a unor ONG-uri, pregătirea mediatorilor, promovare, etc. Se pot face campanii de informare pentru justițiabili și îmbunătățirea codurilor de conduită a organelor judiciare, avocaților.

S-a mai spus că structurile județene vor fi subordonate CM, prin contract de mandat, dar în dărnicia lor, membrii CM nu-i vor numi direct, ci după niște alegeri (în 41+1 județe) care ne-ar costa vreo 10.000 de Euro…. mult mai puțin decât au costat cele pentru 9 membri CM! Costul acestora este secret, au uitat și de promisiunile din campanie cu auditul, scăderea salariilor și publicarea lor, vor să scoată acum castanele la județe cu acești reprezentanți, după ce în ultimii 2 ani, membrii CM desemnați pe Curțile de Apel și județe n-au făcut decât niște stagii de pregătire jalnice și … campanie electorală! Conținutul și forma, dar mai ales scopul, costurile și consecințele Hot. 4/2015 au stârnit proteste publice ale mediatorilor pe internet prin dezbaterea noastră, la care s-au raliat și asociații ca APMR, Colegiul M. A. CM Craiova și altele protestele mediatorilor, ca în campania de anul trecut împotriva hotărârilor cu pregătirea și scoaterea de pe Tabloul mediatorilor a celor neînscriși în asociații, care nu plătesc taxele și nu realizează punctajele la pregătirea profesională continuă (4911 și 235).

Președintele a acuzat că se opun constituirii CPM niște asociații care au proiecte cu finanțare europeană, le folosesc într-un mod murdar și hotărăsc în numele mediatorilor care vor organizarea ca CM!!! Bine că nu ne încadrăm și noi AMG și alți susținători pe lista rușinii dlui Mitroi! Dar suntem pe lista celor 32 de asociații și numărul crește, care au dezbătut și adoptat acum un an un Statut al profesiei pe care CM și dl Mitroi s-au opus permanent să-l aprobe și aplice,iar acum acuză demagogic că noi nu vrem organizarea CPM! Le-am spus repetat să nu mai confunde oprganizarea activității de medierii, cum îi abilitează legea prin atribuții, cu organizarea corpului profesional, dar s-a continuat emiterea de prostii din aceeași categorie cu cele care i-au adus dlui Dedu și comp. 2 Decizii CCR de care au uitat și alte pierderi legislative, precum și decăderea morală în fața Ministerului Justiției și altor instituții. Ei au compromis medierea și nu-i mai ascultă nici ministerul nici alții, nu NOI!

Acum nu au fost inițiativa lor să se prezinte după validare, la Min. Justiției, cu problemele profesiei și proiectul de lege publicat de noi de o săptămână, dezbătut de un an de zile și perfecționat mereu, adunând părți deja acceptate de minister și CSM, ci… CA … MIEII LA TĂIERE…deși Paștele a trecut! Iar acolo li s-ar fi impus că nu se discută de lege și altceva până nu se organizează mediatorii și că se vrea să se discute ca … cu avocații, cum s-au prezentat din nou cei 3 invitați la secretarul de stat!!! Acești oameni i-ați ales să n reprezinte interesele?!? Aceasta este elita medierii?!? Unde-i mândria, trufia și duritatea cu care se dau la noi și ne impun organizarea și aberațiile lor ilegale?

Nu mă amăgesc că majoritatea care se opune acum proiectului CM acceptă varianta noastră de Statut și organizare a profesiei, există destule diferențe și în special păstrarea actualelor asociații ca suport de putere, cotizare, voturi, fonduri. Dar s-a înțeles că varianta CM este mult mai proastă și gravă pentru noi și sunt multumit ca majoritatea asociațiilor și mediatorilor a inteles cat de abuzivă este aceasta comportare a CM si cât de ilegal proiectul lor. Apreciez că s-a inteles de către colegi ca nu ne opunem de-a surda, ci justificat si cu argumente legale si am adoptat o atitudine contructiva, oferindu-le si o solutie temporara acceptabila. Ceea ce a mirat pe multi colegi, din cauza faimei de opozant inflexibil ce mi s-a facut de „prietenii” care stiu … de ce.  Se va publica pe site-ul CM PV al ședinței și veți vedea și cine susține proiectul CM.

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: