Despre pregătirea profesională a mediatorilor după un an de … nimic


Mediator C. Asofronie
Pentru a fi mai explicit modul cum văd această importantă activitate, redau niște concluzii la care am ajuns după dezbaterile din comisia consultativă coordonată de subsemnatul în semestrul I/2014, la observațiile, propunerile și solicitările noastre venind cu completări, susținere și aprobare 32 de asociații. Ce s-a întâmplat de atunci? Nimic! Cu asta se pot lăuda foștii membri CM, majoritatea candidând din nou și scoțând panglici pe gură ca politicienii. Au avut ocazia unii 7, alții 5, alții 3 ani să o facă, nu-i mai credem, ne-am convins ce vor și ce pot: putere și … bani, din nou, și din formarea continuă, că cea inițială a cam înțărcat.
”COMISIA CONSULTATIVĂ A CORPULUI PROFESIONAL AL MEDIATORILOR                                      – Rezoluția nr. 3 din 15.03.2014
Participanții la ședința Comisiei consultative a Corpului profesional al mediatorilor din 15 martie 2014, desfășurată la Brașov au dezbătut și adoptat unele propuneri de reglementare a pregătirii continue a mediatorilor, pe fondul unor proteste și tensiuni generate de ultimele măsuri dispuse de Consiliul de mediere.
Participanții își exprimă acordul cu mediatorii și asociațiilor care au protestat și au solicitat anularea măsurilor dispuse de consiliu, fără consultarea asociațiilor profesionale și cu încălcarea gravă a prevederilor a Legii nr. 192/2006 privind medierea și organizarea profesiei de mediator și Directivei 52 PE /2008, respectiv:
1. Participanții consideră necesară pregătirea continuă pentru îmbunătățirea și dezvoltarea competenței profesionale a mediatorilor și creșterea calității serviciului de mediere furnizat de către aceștia.
2. În art. 34 Legea nr. 192/2006 se instituie obligația mediatorului de ”a-și îmbunătăți cunoștințele teoretice și tehnicile de mediere, urmând în acest scop cursuri de formare continuă în condițiile stabilite de Consiliul de mediere”, dar nu stabilește ca sancțiune interzicerea dreptului de exercitare a profesiei, prin hotărârea consiliului, în cazul neîndeplinirii obligației prin realizarea unui anume număr de puncte profesionale.
3. În art. 4 din Directiva 52 PE/2008 se prevede că ”(2) Statele membre încurajează formarea continuă a mediatorilor pentru a asigura efectuarea unei medieri eficace, imparțiale și competente față de părți”, rezultând că această pregătire a mediatorilor nu este obligatorie, fiind recomandată încurajarea ei.
4. Consiliul de mediere nu a elaborat un Standard de formare continuă a mediatorilor și iar actualul Standard de formare a mediatorului nu conține decât referințe la formarea inițială, iar hotărârile consiliului nu pot depăși limitele de reglementare și aplicare a directivei, legii și standardului în domeniu.
5. Participanții consideră alte două măsuri cumulative din Hotărârea consiliului nr. 4911/ 21.09.2013 că sunt excesive și adaugă în mod nepermis la lege, condiționând dreptul de exercitare al profesiei de plata unei taxe profesionale neprevăzute în lege și nedefinite în R.O.F. al consiliului și de obligativitatea asocierii într-o asociație din cele înscrise în Registrul consiliului, ultima măsură fiind considerată neconstituțională.

6. Majoritatea mediatorilor și a participanților la ședință constată conflictul de interese între impunerea acestor obligații și preocuparea deosebită al membrilor consiliului pentru formarea inițială a unui număr nejustificat de mare de mediatori și pentru formarea continuă cu punctaj minim obligatoriu, în condițiile în care toți membrii consiliului sunt formatori și își autorizează reciproc firmele de furnizare a cursurilor de formare, își evaluează și autorizează reciproc cursurile și participă unii la alții la examinarea cursanților la absolvire.
7. Participanții constată că membrii consiliului nu au organizat până acum stagiile profesionale gratuite instituite prin Hotărârea consiliului nr. 1439 /15.12.2012.
8. Formarea profesională continuă reglementată de consiliu nu urmărește întocmai obiectivele și formele de realizare a formării profesionale a adulților din OG 129/2000.

Participanții la ședința comisiei consultative, reprezentând 47 de asociații profesionale ale mediatorilor din România care au dorit să participe la dezbaterile pe tema pregătirii continuă solicită Consiliului de mediere următoarele:
1. Publicarea de urgență în Monitorul Oficial a hotărârii de revocare a Hotărârilor nr. 4911/ / 21.09.2013 și 235/25.01.2014, conform comunicatului din 03.03.2014.
2. Pregătirea și punerea în dezbaterea corpului profesional al mediatorilor a unui Standard de formare continuă a mediatorului, cu respectarea observațiilor de mai sus.
3. Renunțarea de către membrii consiliului la calitatea de manager / administrator / formator la furnizorii de servicii de formare inițială și continuă, cu păstrarea calității de examinator și evaluator și desfășurarea de stagii profesionale de pregătire gratuite.
4. Rediscutarea și includerea în modalitățile de formare continuă a altor forme de pregătire profesională întâlnite la alte profesii, care să fie cotate cu puncte profesionale.
5. Efectuarea unor verificări drastice a condițiilor de autorizare a unor formatori și cursuri în ultimii 5 ani, precum și a conținutului și modului de desfășurare a cursurilor, în baza obligațiilor consiliului pe linia asigurării calității formării profesionale.
6. Suspendarea până la sfârșitul anului 2014 a formării inițiale a altor mediatori, cu excepția județelor care au sub 50 mediatori autorizați.

Semnează reprezentanții asociațiilor participanți la ședință.
Pentru conformitate, coordonatorul comisiei,
Mediator Constantin Asofronie

Adnotare 08.03.2015
Forme de pregătire continuă propuse: Teorie + practică + studiu de caz + legislație + dezbateri cu specialiști și mediatori cu experiență, pe domenii + e-learning + seminarii + ateliere de lucru + cursuri de perfecționare sau de specializare + masterat în domeniul ADR + cursuri complementare (juridice pentru nejuristi, psihologie, negociere, comunicare ptr. alții) + stagiu combinat cu cele de mai sus.
Dar mai întâi elaborarea, dezbaterea și adoptarea Standardului de formare continuă a mediatorilor. Fara el nu se poate organiza stabil, eficient, competent, cu trasabilitate programele de FC. Raman hotarari separate, incomplete, abuzive ale CM, cum au mai fost si au generat revolta de anul trecut și au dus la revocarea Hot. CM nr. 4911/ 21.09.2013 și 235/25.01.2014, conform comunicatului CM din 03.03.2014.

Raspuns la o întrebare despre costuri și consecințe:
Nu se pot face toate gratis, ar fi demagogic sa spuna sau sa promita cineva asta in campanie. Dar nu se prevede consecința de anul trecut in caz de neindeplinire a unei norme minime de ore, de scoatere de pe tablou – HC 4911/2013 si 235/2014 – penru asta am luptat primavara trecuta cativa mediatori si asociatii.
Iar la costuri, cine stie cum am facut noi, AMG, la preturi minime, a venit destula lume si a avut ce invata, nefiind sindrofii sau conferinte de monologuri oficiale.

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: