Consecințe și soluții după Decizia CCR nr. 713/04.12.2014 privind mandatul membrilor Consiliului de mediere


Consecințe:

 – Consiliul de mediere este compromis în fața mediatorilor a treia oară moral și juridic prin Decizii ale CCR: mai întâi când a refuzat aplicarea art. III teza întâia din Legea nr. 370/2009 care impunea organizarea de alegeri în 30 de zile de la publicarea legii, pentru ca CCR să dea Decizia nr. 447/07.04.2011 că prevederea este constituțională, respingând excepția CM ridicată într-un proces inventat în cârdășie cu ACSDM Cluj; a doua oară, informarea obligatorie gratuită înainte de deschiderea unui proces impusă justițiabililor prin art. 2(1) și (1^1) al legii medierii prin legea nr. 115/2012 a fost declarat neconstituțional prin Decizia nr. 266/07.05.2014 năruind aplicarea medierii și șansele de practicare a profesiei de aproape 6000 noi mediatori formați cu amăgirea acestei proceduri prealabile; în sfârșit, prin Decizia nr. 713/04.12.2014 se declară neconstituțional art. III din legea nr. 115/2012 prin care prevederile art. 17(4) de mărire a mandatului în curs al membrilor CM de la 2 la 4 ani este declarat neconstituțional; din toate aceste acțiuni și decizii rezultă compromiterea prin cramponarea cronică de putere a unor membri CM – unii la al treilea mandat, folosirea traficului de influiență, procedurilor avocățești și abuzului în serviciu numai să ajungă și să rămână cât mai mult în funcțiile din CM, de unde, în conflict vădit de interese, să-și aranjeze câștiguri cât mai mari din formarea inițială și continuă, afaceri cu CM pe banii mediatorilor, fără să dea vreodată socoteală pentru asta și să lupte pentru profesie și mediatori;

membrii CM nu mai au nici un drept de reprezentare a profesiei în fața altor instituții, mediatorii își vor desemna reprezentanții la Ministerul Justiției și parlament când va fi cazul de modificare a legii!

Guvernul României prin Ministerul Justiției sau parlamentul este obligat în 45 de zile de la publicarea Deciziei CCR nr. 173/2014 să emită un act normativ prin care să înlocuiască prevederile declarate neconstituționale, altfel acestea devin nule de drept. În intervalul respectiv prevedererile respective sunt suspendate, deci și mandatul membrilor CM, așa că modificările trebuie făcute și publicate în Monitorul Oficial până la împlinirea celor 45 de zile;

– intepretarea brută și directă a deciziei ar însemna că mandatul actualilor membri ai CM s-a încheiat din noiembrie 2013, că toate autorizările și alte acte juridice și administrative semnate de aceștia sunt nule, pentru că mandatul lor era prelungit neconstituțional; pentru că aceasta ar crea probleme grave mediatorilor și gestiunii consiliului, am putea trece peste ele, dar cu aceata membrii consiliului trebuie să înțeleagă că toate hotărârile contestate în această perioadă trebuie anulate imediat în perioada următoare; mă refer în special la unele articole din ROF al CM, H CM 255/2014 despre care am fost mințiți că se revocă și nu s-a mai revocat de 7 luni!, modificarea abuzivă a modului de exercitare a votului în ROF al comisiei consultative și altele. 

SOLUȚII:

– corectarea legii: posibilitatea  există că tot trebuia schimbat art. 2 din lege declarat neconstituțional prin Decizia CCR nr. 266/2014 și nu s-a făcut aceasta nici în jumătate de an! Prin OUG emisă de actualul guvern este mai puțin probabil la câte zile i-au mai rămas, așa că un astfel de act normativ ar putea să apară la începutul anului 2015 astfel încât medierea și mai ales activitatea CM să nu fie blocată de tot, când vor expira cele 45 de zile, altfel nu se știe cine va mai putea să dezlege acest blocaj;

modificarea de urgență a art. 5 din ROF al CM privind condițiile de depunere a candidaturilor, eliminându-se obligația excesivă de a avea minimum 40 de ore de cursuri și alte 40 de ore de la acte activități de pregătire continuă;   

– abrogarea hotărârii CM din 20.06.2014 prin care modifică abuziv, peste prevederile ROF al comisiei consultative, modul de votare în comisia consultativă;

dezbaterea și adoptarea de urgență în comisia consultativă a unui Reg. de organizare a alegerilor pentru membrii consiliului de mediere, care să fie adoptat de urgență de CM, corectând toate neregulile și abuzurile comisie în 2009 și 2011; în acest sens AMG a înaintat deja la ședința comisiei consultative din 15.10.2014 o serie de observații și propuneri, le-a completat pentru ședința din 13.12.2014 și va prezenta proiectul unui nou regulament în grupul de lucru propus, până la ședința comisiei; repet solicitarea de deblocare urgentă a grupului google cmsconsultativa@cmediere.ro! 

membrii CM să se abțină de la orice reglementare fără consultarea corpului profesional, funcționând numai în baza abilitării date de comisia consultativă și la nevoie cu avizul Ministerului justiției;

oprirea oricăror acțiuni și investiții, achiziții care nu au fost avizate de comisia consultativă și permiterea numai a cheltuielilor salariale și cu utilitățile, după prezentarea situației financiare cerute de comisie la ședința din 15.10.2014; membrii CM primesc indemnizațiile, dacă mai merită, numai până la publicarea deciziei.

– gestionarea administrativă a problemelor CM să se facă de către Secretariatul tehnic condus de către directorul executiv, fără nici o influiență și numai în limitele legale și ROF, membrii consiliului cu mandatul expirat neamaiavând decât drept de decizie limitată la funcționarea minimală a consiliului.

2 Răspunsuri

  1. Nu vad ce ar face o adunare generala a mediatorilor, aceasta este organul de conducere al unei asociatii, potrivit OG 26/2000 si statutului asociatiei. Noi suntem 122 de asociatii ale mediatorilor. Poate o conferinta nationala extraordinara, dar pentru ea trebuie sa ajungem la o intelegere ca sa se stie cine poate merge acolo si ce poate face legal. Cand am discutat de revocare, la conf. nat. extraordinara din 5 sept 2009 ne-au lipsit 7 voturi, in special de la tradatorii de la UNMR. Va mira ca ei sunt si in spatele acelor fapte care au condus la condamnarea CM prin 3 decizii ale CCR? Dupa ce cu o seara inainte acestia au vrut sa ne cumpere / confiste conferinta organizata de subsemnatul si Tatu, cand a fost vorba de vot au sters-o ca pe Dambovita, in tufis! Erau santajati de Ciuca cu falsele certificate ptr cele 40 ore care le mai trebuiau la vreo 5 conducatori UNMR, date de colegul lor … lector cu firma autorizata la vreo … 2 luni dupa alegeri!!! Am trecut prin asa ceva si pot organiza oricand o astfel de activitate cu cativa colegi, dar trebuie sa aibe legitimitate si reprezentativitate. Altfel degeaba agitatia. Asa ca mai bine sa adoptam un nou ROAlegeri, sa se modifice cateva articole din ROF al CM si mai ales, LEGEA 192/2006 dupa cele 2 Decizii ale CCR. Pentru toate, ar putea sa fie o monitorizare din partea Min. Justitiei.

  2. Vad ca unii membri CM, chiar cu studii de drept, dar depasite de ambitiile si interesele obscure si oneroase, isi bat joc de toti si viseaza la cai verzi pe pereti: ca asteptam publicarea motivatiei la Decizia CCR si apoi sa modificam legea si sa pregatim alegerile!!! Si ultimul restantier la drept daca citeste art. 31 din legea 47/1992 privind functionarea CCR vede ca la publicarea deciziei art. 17(4) din legea medierii privind prelungirea mandatului membrilor consiliului de mediere SE SUSPENDA DE DREPT si, ca urmare, MEMBRII CM SUNT SUSPENDATI DIN FUNCTII! Ce sa mai faca atunci? Nu mai pot face nimic! Nici modificarea legii, nici organizarea alegerilor!
    Ce motivare a CCR asteptati? Cat despre suspendare, se va puteti moral considera de azi autosuspendati sau demisi. Considerentul legal: suspendarea se va produce dupa publicarea Deciziei in Mon.Of. legea nr. 47/1992: „Art.31. – (1) Decizia prin care se constată neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare este definitivă şi obligatorie.
    (3) Dispoziţiile din legile şi ordonanţele în vigoare constatate ca fiind neconstituţionale îşi încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curţii Constituţionale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pune de acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile Constituţiei. Pe durata acestui termen, dispoziţiile constatate ca fiind neconstituţionale sunt suspendate de drept.” Ce sa asteptati dle presedinte/? Publicarea Deciziei CCR cu motivarea acesteia? Sa vedeti ce faceti atunci? Nu veti mai putea face nimic, REPET D-NILOR/DNELOR AVOCATI SI JURISTI, INGINERI, NOTARI DIN CM: DIN ACEL MOMENT SUNTETI SUSPENDATI! SI GATA! VETI LASA MEDIEREA SI MEDIATORII IN HAOS DACA ASTEPTATI MOTIVAREA CURTII!

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: