Procedura prealabilă obligatorie de încercare a soluționării litigiilor prin mediere înaintea unui proces este legală și fezabilă


Mediator C. Asofronie, președintele Asociației Mediatorilor Galați

Ne pare rău că de 4 luni de zile, după două ședințe ale comisiei consultative și 4 ședințe ale Consiliului de mediere nu se acceptă, eventual cu îmbunătățiri din partea specialiștilor, propunerea noastră privind  introducerea procedurii prealabile de incercare a solutionarii conflictului prin mediere, pentru corelarea legii medierii cu Decizia Curții Constituționale a României nr. 226 din 7 mai 2014, nu este preluată urgent și susținută de consiliu și marile asociații care se opun, tergiversează și sabotează proiectul nostru de lege. Ale cui interese le promoveaza si apara cei care se opun acestei propuneri si, eventual, sustin din toate fortele o masura neconstitutionala ca asistenta juridica obligatorie la mediere si atestarea legalitatii acordului de mediere de catre avocati sau consilieri juridici?

Prezentam cateva aspecte esentiale pentru justificarea juridica si eficienta propunerii noastre, rastalmacita si castrata de cei care doar ne-au copiat, insa nu mai vor nimic in locul informarii obligatorii din art. 2 al legii nr. 115/2012, ori accepta aceasta procedura, dar neobligatorie si fara consecinte in cazul neparcurgerii. Noi propunem atat masuri de constrangere pentru cei care nu o urmeaza in cazurile de la art. 60^1 – extinse la inca 3 domenii, in general acceptate, cat si masuri de „recompensare” a incercarii. Daca ne aflam in perioada premergatoare in care se face regularizarea si trimiterea de acte intre instanta si parti si viceversa, judecatorul va comunica partilor (nu numai reclamantului) ca trebuie sa incerce mai intai intelegerea prin mediere. Ca masura procedurala prealabila, daca partile nu vor sa accepte incercarea medierii, cererea nu va primi termen de judecata, instanta considerand-o prematur introdusa. Daca partile merg la mediator si incearca solutionarea, pot prezenta contractul si judecatorul va astepta pana la 3 luni rezultatul. Daca este pozitiv, nu va urma decat un termen de judecata la care se va lua act de vointa partilor exprimata in acordul de mediere si procesul va inceta. Daca partile au incercat si nu au reusit, total sau partial sa se impace, se va stabili primul termen de judecata si apoi in cadrul procesului se va rezolva ceea ce nu s-a vrut la mediere.

Pentru incurajarea parcurgerii procedurii prealabile, daca partile accepta aceasta, nu se va solicita plata taxei de timbru pana la primul termen de judecata, fata de conditia de acum a admisibilitatii cererii numai daca este timbrata. Daca a inceput judecata, in toate cazurile pretabile la mediere, judecatorul va recomnada (nu „poate recomanda”) partilor sa incerce solutionarea cazului prin mediere. Daca partile au acceptat si nu se prezinta, cei care au refuzat sa fie amendati asa cum prevede si acum art. 227 coroborat cu 186 CPrCiv. Cei care au încercat înaintea deschiderii unui proces în contencios administrativ soluționarea litigiului prin mediere nu mai sunt obligați să parcurgă procedura prealabilă prevăzută de art. 7 din legea nr. 554/2004.  S-ar putea merge si mai departe, cu reducerea taxei de timbru cu 25% la cei care incearca medierea inaintea depunerii cererii la instanta sau pana la primul termen de judecata, voluntar, adica fara sa astepte recomandarea instantei, dovedesc prin contract ca au incercat rezolvarea litigiului prin mediere.

Aceasta procedura prealabila nu are o sanctiune atat de dura ca inadmisibilitatea din art. 2 a legii medierii dinaintea Deciziei CCR, nici pe cea existenta de ani de zile in legea contenciosului administrativ la art. 7 ori din legea dialogului social la neparcurgerea procedurii prealabile a concilierii in conflictele de munca.

In plus, la art. 2 noi am propus ca aceasta procedura prealabila obligatorie sa fie expres precizata, ca la arbitraj, ca, in cazul in care in contractele ditre parti exista o clauza de mediere in cazul aparitiei de litigii, instanta sa respinga drept prematura actiunea in lipsa dovezii parcurherii acestei proceduri prevazute de parti in contract.

Daca aceasta procedura nu va fi obligatorie si nu va avea consecinte neparcurgerea ei, ajungem la o situatie ineficienta, nu are nici un rost sa mai apara in lege, ca sa fie iarasi rastalmacita si contestata. In baza pct. 24 din motivatia la Decizia CCR si prevederile Directivei 52, coroborata cu masurile de incurajare si eficientizare a medierii propusa de CE la inceputul anului 2014, cu dreptul comparat (legislatia italiana, franceza si engleza), cu jurisprudenta altor state, aceasta procedura nu poate sa fie acuzata ca ingradeste accesul persoanei la justitie, pentru ca acesta ramane iar legislatia europeana permite in anumite cazuri, conditionarea acestui acces de parcurgerea unor proceduri prealabile obligatorii care nu afecteaza insusi dreptul la justitie al respectivelor persoane.

In acest context, nu vad de ce multe asociatii mari si Consiliul de mediere nu accepta propunerea noastra, singura care schimba in esenta ceva fata de informarea obligatorie declarata neconstitutionala prin Decizia CCR din 7 mai 2014 si care da sanse relansarii medierii ca procedura nejudiciara, facultativa, voluntara de solutionare a litigiilor, alternativa la justitia clasica.

Este si una din solutiile prin care se poate face un pas mai hotarat in reforma justitiei, prin pozitia mai clara a judecatorilor fata de aceasta procedura.

In plus, propunem ca sa se emita de Ministerul Justitiei un ordin care sa aprobe un Ghid de aplicare a medierii in legatura cu procedurile judiciare, asa cum exista de exemplu, pentru notari in legatura cu divortul pe cale notariala, cu executarea silita, etc. pentru ca sa nu mai se repete aparitia unor indrumare si ghiduri emise de unii membri ai Consiliului de mediere, contestabile juridic si care nu pot fi impuse spre respectare judecatorilor. Acesta va stabili mai clar si modul in care se preiau acordurile de mediere in hotararile judecatoresti, pentru uniformizarea practicii judiciare si crearea unei jurisprudente pozitive mai consistente in aplicarea procedurii de mediere in legatura cu cea judiciara.

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: