Organele judiciare ar putea obliga părțile să încerce rezolvarea litigiilor prin mediere


EXISTĂ SOLUȚII DE MODIFICARE A LEGII MEDIERII (II)

Alessandra Cagnazzo, avocat si mediator italian, despre medierea obligatorie

 Explicatie Asofronie Constantin: Intelegand dupa 7 mai ca CCR vizeaza necontitutionalitatea sanctiunii inadmisibilitatii actiunii reclamantului care nu s-a prezentat la informarea obligatorie despre mediere, impusa de art. 2(1) din Legea nr. 192/2006, in  proiectul de lege depus de Asociatia Mediatorilor Galati la Comisia juridica a C. DEP. discutat cu unii deputati la intalniri cu mediatorii in tara, apoi pe data de 10.06.2014 la Bucuresti si dezbatut pe articole cu conducerea comisiei pe 18.06.2014 la Parlament, s-a prevazut eliminarea inadmisibilitatii si introducerea obligativitatii INFORMARII SI INCERCARII DE MEDIERE A LITIGIULUI IN ANUMITE CAZURI, CA IN LEGEA ITALIANA, IAR DACA PARTILE NU AJUNG LA UN ACORD AU ACCES LIBER LA INSTANTA. Refuzul de participare sau acceptarea participarii la aceasta procedura prealabila aduce dupa sine o serie de dezavantaje, respectiv  avantaje partilor, fara a mai exista sanctiunea considerate neconstitutionala. 

x       x      x

Alessandra Cagnazzo, prezenta la Gala Excelentei de la Cluj, ne-a vorbit despre obligativitatea medierii in Italia.  Alessandra este coordonatorul unui tratat intitulat ”Medierea Familiala”, lucrare utila specialistilor italieni care lucreaza in domeniul familiei.

Publicarea acestui articolul devine cu atat mai oportuna acum, in contextul publicarii deciziei Curtii Constitutionale (CCR) care a generat noi discutii privind posibilitatea introducerii obligativitatii medierii. (*Decizia CCR nr. 266/07.05.2014 publicata in M.Of. pe 26.06.2014)

 In acest context, in care CCR admite exceptia de neconstitutionalitate, sub mai multe aspecte, a dispozitiilor ce instituiau obligativitatea informarii privind medierea sub sanctiunea inadmisibilitatii cererii introductive de instanta, cred ca este oportun sa aflam opinia unui avocat specializat in dreptul familiei si totodata mediator, de asemenea specializat in cauzele din domeniul familiei, care a trecut prin experiente similare in Italia, in raport de Curtea Constitutionala Italiana.

Iata opinia specialistului italian:

”Cand, cu multi ani in urma am participat la un curs pentru a deveni mediator familial, imi amintesc ca atat eu cat si colegii mei eram foarte entuziasti si doritori de a invata bine tehnicile de negiciere si arta medierii, simteam lipsa unor texte bune care sa ne ajute sa intelegem si sa invatam.

De-a lungul vietii nu trebuie sa ne oprim din invatat si din a ne perfectiona, in orice meserie am lucra. Dar aveam putine instrumente la dispozitia noastra. Cateva monografii si multe texte din domeniul psihologiei dar medierea familiala nu este terapie de cuplu.

Medierea familiala este o stiinta interdisciplinara intre competente diferite. Dupa cativa ani, am decis ca acel text care lipseste trebuie sa-l realizez eu, pentru a face in asa fel incat oricine ar aborda medierea familiala sa gaseasca un instrument valid si cat mai complet posibil pentru a se putea pregati.

I-am cooptat pe toti cei care si-au dat contributia lor medierii familiale in Italia: oameni de stiinta, psihologi, avocati, magistrati, asistenti sociali. Si am realizat proiectul meu. Acest text este azi un instrument util pentru cine doreste sa se pregateasca intr-un mod elevat profesional si sa devina un bun mediator. Si mai ales un bun mediator familial. Medierea familiala n-o sa-si atinga scopul daca n-o sa fie facuta de catre mediatori buni, formati in scoli adevarate si proprii.

Avem nevoie de mediatori buni, de persoane care studiaza de persoane devotate. Numai asa vom putea difuza cultura medierii inteleasa ca un instrument pentru a evita razboaiele, si prin care sa se obtina satisfacerea propriilor interese si tutela propriilor drepturi, luand decizii pentru noi insine in loc sa incredintam acest lucru unui tert strain (in acest caz judecatorul) care sa decida pentru noi. Aceasta este datoria noastra, mai ales in ceea ce priveste interesul superior al copiilor care sunt implicati si tulburati de crizele familiale.

In Italia, medierea familiala, inteleasa ca un instrument pentru a ajuta cuplul sa ajunga la acorduri de separare sau divort in afara oricarui proces judiciar, a fost introdusa prin Legea nr. 54 din august 2006, prin  care  ”custodia comuna” in separare a devenit regula.  Deasemenea Art. 155 din C.C, aliniat 2 prevede: “In cazul in care se considera necesar, judecatorul, dupa ascultarea partilor si cu acordul acestora, poate amana luarea unor masuri urgente, pentru a da posibilitatea ca sotii /parintii,(partile) cu sprijinul expertilor (mediatori familiali), sa incerce o mediere pentru a ajunge la un acord, cu referire speciala la reglementarea intereselor morale si materiale ale copiilor.”

Alegerea legiuitorului a fost orientata in sensul medierii familiale voluntare/facultative, adica astfel incat sa fie functionala. In primul rand, judecatorul trebuie sa  o considere oportuna, dupa care trebuie sa existe acceptul partilor, care pot insa sa aleaga si sa continue pe calea instantei. Dupa toate acestea, se pune intrebarea cat a fost de buna aceasta alegere efectuata la sfarsitul unui tulburat proces legislativ, timp in care s-au formulat diferite propuneri legislative care oscilau intre medierea ca activitate obligatorie si medierea subordonata alegerii voluntare a partilor, in contextul hotararilor de separare.

Dezbaterea asupra oportunitatii de a introduce sau nu medierea obligatorie este inca foarte prinsa si astazi si s-a nascut dintr-o intrebare foarte sensibila: cati soti, aflati in etapa conflictuala de varf pe care au traversat-o vreodata si care au intreprins deja primul pas spre procesul judiciar, cu o conditie psihica inclinata absolut spre conflict, cu cunostinte de baza precare despre ceea ce ar putea insemna medierea familiala si finalitatea ei, ar gasi eficace si convingatoare simpla invitatie la incercarea de mediere? Putinele statistici effectuate spun  clar: foarte putini.

Binenteles ca o mediere familiala care nu se sprijina pe consensul partilor, nu porneste bine pentru o multitudine de motive care se admit si de catre cei care sustin obligativitatea medierii.

Totusi, ar putea fi foarte benefice doua trasee obligatorii:

1. faza de informare, care sa aduca la cunostinta partilor pe larg caracteristicile fundamentale ale institutiei medierii familiale, modalitatea de executare a efectelor sale ( deci ce valoare are acordul si cum poate fi folosit); si

2. faza de “proba”, adica incercarea medierii care sa le dea partilor o masura concreta si o viziune mai clara si efectiva asupra informatiilor primite.

Sunt multe si importante avantajele unei incercari de mediere, prealabil dezbaterii in contradictoriu din instanta. (Incercarea de mediere sau tentativa, cum o mai numesc italienii, in cele mai multe cazuri presupune trimiterea invitatiei la mediere catre cealalta parte, similar etapei de pregatire a medierii, etapa care nu se confunda, asa cum va reiesi, cu etapa de informare.)

Aceasta ar da sanse mai mari posibilitatii de a ajunge la o rezolutie amiabila in caz de separare, intr-un context binenteles mai apropriat de cel legal, pentru tratarea chestiunilor legate de raporturile dintre soti si de raporturile dintre parinti si fiii lor.

Deci s-ar realiza fara dubiu acel principiu al autodeterminarii de care toti am avea nevoie sa ne folosim in mod natural, pentru a decide singuri asupra chestiunilor care ne privesc, in loc s-o faca altcineva in locul nostru.

Medierea reprezinta de fapt, si fara nici un dubiu, un remediu de rezolvare profunda a conflictelor din domeniul dreptului familiei; in primul rand este vorba de timpul de ascultare, mult mai mare si amplu, care o disting fata de procesul in instanta, si de o serie de tehnici de care mediatorul se foloseste pentru a facilita deschiderea unui canal de comunicare intre parti, pentru a crea o negociere eficace si pentru rabdarea de a asculta partile in explicarea respectivelor lor pozitii si solutii.

Pe de alta parte este important sa subliniem ca a vorbi despre obligativitatea medierii nu presupune si faptul de a obliga partile la un acord in cazurile in care nu exista conditiile aferente.

Obligatorie ar putea fi incercarea de solutionare (“tentativa”) exact ca si in cazul medierii civile si comerciale. Multi dintre cei inclinati sa se opuna tezei obligativitatii au vorbit, in contra partida, de incalcarea principiului autodeterminarii, apreciind “tentativa” cu totul inadmisibila daca nu este sustinuta in mod voluntar de catre parti si chiar daunatoare libertatii lor de dedizie.

Dar chiar aici este marele echivoc: incercarea de mediere obligatorie are ca scop fundamental informarea in mod concret a partilor asupra tuturor aspectelor, incepand de la avantaje si pana la finalitate. Adica rastoarna toate argumentele (tezele) contrare, pana azi sustinute de catre cea mai mare parte a teoreticienilor medierii. Inducand partile in mod obligatoriu, sa intreprinda  si deci sa incerce o mediere, aceasta  va incepe cu o discutie care le era totalmente necunoscuta.

Sa nu uitam ca marea parte a celor care se gasesc implicati in  acest tip de situatii, foarte des confunda medierea familiala cu un fel de terapie de cuplu, finalizata cu reconstruirea legaturii rupte in criza de cuplu, dincolo de exprimarea unui scepticism initial fata de noul profil profesional al mediatorului, datorita culturii care inca ramane straina aceastor noi sisteme de rezolvare a conflictelor, alternative la traditionala cale prin proces care inca pare sa fie de preferat.

 Europa ofera modele castigatoare si amplu experimentate de mediere familiala obligatorie. Exemple sunt cazurile din Marea Britanie si Norvegia, tari in care medierea este obligatorie inca din anii’ 90.

In 1996 “Family Law Act instituia medierea familiala in Anglia si in Tara Galilor, ca incercare obligatorie de rezolvare a conflictelor, inainte de judecarea de fond, adica in interiorul unui proiect de reforma menit sa faca mai eficient raspunsul legii la exigentele partilor, si inca mai mult in sfera matertiei dreptului familiei, unde este nevoie de mai mare atentie si instrumente specifice de gestionare.

Alt exemplu semnificativ provine din experienta norvegiana. In 1993 medierea familiala venea introdusa obligatoriu pentru cuplurile casatorite sau care convietuiau impreuna, cu copii pana in 16 ani si care aveau intentia de a se separa. Li se recunostea in mod explicit meritul de a fi un instrument de alegere in virtutea cerintelor protectie a minorului implicat in criza de cuplu, act care individualizeaza cu mare eficienta nevoile minorului.

In Italia, pozitiile contrare unui model de mediere familiala obligatoriu sunt inca foarte mari. In special, terapeutii sustin ca a lipsi institutia medierii de caracteristica sa de spontaneitate ar face imposibila reusita sa.

Dar la asta s-a raspuns abundent: era vorba de a confunda obligativitatea incercarea de mediere cu ajungerea la un acord. Riscul venit din toate partile, ca modelul obligatoriu de mediere ar face sa se evapore orice posibilitate efectiva de reusita a acesteia, ar fi actual si pe buna dreptate impartasit numai in acest caz.

Pentru a spune tot, o mediere familiala obligatorie ar dauna fara doar si poate, dar numai celor care indeplinesc functia de consultanti din partea birourilor in cadrul contenciosului familial sau, mai mult, tuturor celor care pot avea castiguri  semnificative de pe urma unei crize de cuplu.

Atunci cand parintii sunt coplesiti de conflictualitatea parinteasca, incercarea de mediere familiala ar trebui sa fie obligatorie iar interesele minorilor sa devina un imperativ categoric. Medierea reprezinta un instrument eficient si concret in apararea intereselor minorilor,  tocmai pentru ca nu au mijloace efective de aparare.

Se impune o interventie la nivel institutional si normativ pentru difuzarea si consolidarea unei noi culturi de gestionare a crizei de cuplu, prin recurgerea in mod mai decis si ferm la aceste instrumente de rezolvare a conflictelor.

In Italia deci, pentru a ajunge la acceptarea obligativitatii medierii, mai avem mult de lucru iar primii care pun obstacole sunt cei din breasla mea si in general, toti cei care trag foloase din criza de cuplu.

Dar acestia au o convingere eronata: nimeni nu ar putea avea daune. Avocatul continua sa aiba un rol fundamental in procedura de mediere. In tratatul “Medierea familiala” este un intreg capitol dedicat acestui aspect in care se subliniaza cat este de importanta asistenta legala a partilor care urmeaza calea medierii familiale.

Obligativitatea medierii in Italia a reusit insa sa se impuna in medierea in materie civila. Binenteles ca multi dintre voi ati fost informati despre evenimentele care au insotit istoria decretului legislativ nr. 28 din 4 martie 2010, privind medierea in materie civila si comerciala care a reglementat procedura extrajudiciara a solutionarii conflictelor privind drepturile de care partile pot dispune (fiind astfel conforma cu prevederile Diectivei 52/2008 al UE).

Dupa declaratia de neconstitutionalitate, de care sunt sigura ca ati auzit, DL nr. 69 din 21.06.2013 (decretul “de a face”, convertit in Legea nr.98 din 9 .08.2013), a repus in vigoare procedura de mediere ca o conditie de admisibilitate a cererii in materiile enumerate la art. 5, alin 1 din DL 28/2010.

Conform unui raport de date statistice, publicate in 10.03.2014 de catre Ministerul Justitiei, date care privesc o perioada pana la 31.12.2013, putem sa facem cateva consideratii importante.

In perioada dintre al doilea trimestru din 2011 si al treilea trimestru 2012:

188.364 – proceduri initiate din care 24.932 proceduri finalizate cu succes (de fapt sunt putine, daca le vom confrunta cu milioanele de cauze civile pe rol). Aceasta din cauza ratei foarte scazute a aparitiei partii invitate (29%).

Cum am mai amintit, cand in 24.10.2012 a fost publicata vestea neconstitutionalitatii procedurii, s-a produs o scadere a procedurilor initiate:

–     27.325 in ultimul trimestru din 2012  –    4.785 in primul trimestru din 2013.

Si totusi, unice si neasteptate au fost complimentele venite din partea Uniunii Europene, pentru realizarile atinse de Italia (mai mult de 250 000 de procese, probabil mai multe decat tot se inregistrase in intreaga Uniune Europeana), precum si indemnurile de a continua.

Din 20.09.2013 insa, efectuarea medierii a devenit din nou conditie obligatorie de admisibilitate in aproape toate cetegoriile de conflicte, ducand la o imediata crestere a procedurilor initiate:

–   5213 in medie in primele 3 trimestre din 2013,

–   25965 in ultimul trimestru., cu anumite particularitati interesante.

In primele 3 trimestre  a crescut foarte mult rata de aparitie a celeilalte parti si, mai ales, a crescut rata proceselor care au avut succes (medieri in care s-a ajuns la un acord); ceea ce este evident datorata procedurii voluntare. Dar aici este surpriza, pentru ca reintrodusa obligativitatea, aceste valori s-au mentinut ridicate si in al 4-lea trimestru.

Mare parte a fenomenului este determinata de un efect “vagon statistic”, pentru care este necesar sa se analizeze datele in perioadele care urmeaza.

Dar procentajul procedurilor voluntare, din totalul celor initiate, fata de trecut (20% intre 21.03.2011 si 31.03.2012), a fost mult mai ridicat in trimestrele din 2013: 43, 54, 70, si respectiv 39%. Deasemenea nu trebuie sa luam in considerare numai impactul cantitativ diferit per totalul procedurilor initiate, care in tot anul 2013 au fost obligatorii pentru 56% si voluntare pentru  42%.

Trebuie sa tinem cont si de diferitele capacitati de a ajunge la o solutie pozitiva, de rata de succes, de raportul dintre procedurile incheiate cu acord (unde partea invitata este prezenta) si numarul de proceduri initiate: tot in 2013, pentru cele obligatorii, rata de succes a fost de 30% , in timp ce pentru cele voluntare, rata de succes a fost cu mult mai mare, de 64%.

Deci, chiar daca procedurile voluntare sunt inferioare ca numar, posibilitatea ca ele sa ajunga la un acord este mult mai mare si eficienta este categorica pentru intregul sector. Si in 2013 procedurile voluntare au adus roade. Este vorba despre numarul  si calitatea procedurilor de mediere cu care vor trebui sa se confrunte mediatorii si organismele de mediere.

In urma intrarii in vigoare a Decretului, avand in vedere directivele europene, s-a prezentat un formular pentru toate statele membre, privind imbunatatirea procedurii medierii.

Partea cea mai agreata  – indicata de rezultate – ar fi prevederea obligativitatii tentativei de mediere pentru doua motive:

1. numarul mare de medieri generat de aceasta modalitate;

2. numerosi experti din tarile in care este prevazuta de lege sedinta de informare obligatorie, (printre care Romania, Republica Ceha si altele), o considera insuficienta.

Iata de ce, la nivel comunitar, se vorbeste despre un adevarat si propriu model italian pentru intreaga Uniune Europeana.

Parlamentul European, nu numai ca legitimeaza calea italiana, dar o si indica drept exemplu de facilitare a accesului la Justitie si dirijeaza sistemul judiciar si avocatura, subliniind costurile si timpul afectat, exagerate din cale afara.

Azi, si clasele profesionale care au infruntat cu suspiciune NOUL, si foarte des in mod deschis s-au opus medierii, incep sa se razgandeasca vazand concreta utilitate a institutiei medierii in contextul actual.

Atat in SUA cat si in Italia, organismele de mediere de succes sunt, mai presus de toate, in special asociatiile profesionale care care au luptat pentru institutia medierii,  obtin acum un avantaj de la poziția lor, fără îndoială, instituțional.

Medierea are nevoie in mod imperios sa fie apreciata de toate categoriile profesionale, dar in primul rand de acela al expertilor contabili, care au dorit foarte mult actuala legislatie, si aceea a avocatilor.

Sunt convinsa ca in urmatorul an medierile se vor dubla si tot asa in anii care vor urma. Pentru ca institutia este valabila, universala, aplicata dintotdeauna in diferite forme, dar mai ales pentru ca NOI credem in ea si dorim cu tenacitate sa castigam, pentru o cultura mai buna, pentru ca economia sa se dezvolte intr-un mediu de siguranta,  pentru o justitie moderna si deci pt o societate noua.”

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: