TOTUL ARE O LIMITĂ – NU ŞI IRESPONSABILITATEA CELOR DIN CONSILIUL DE MEDIERE


pamflet par medieretatu à 5.08.2010
http://moravudevest.files.wordpress.com/2008/07/bulinaavert.gif

Totul are o limita. Sau, cel putin, ar trebui sa aiba. Indiferent ca este vorba de volumul de munca sau, de la caz la caz, de gradul de nesimtire.

Miza ocuparii unui loc in Consiliul de mediere este uriasa, motiv pentru care toti actorii politici ai medierii sunt angajati pe acest front electoral. Pana la un punct, agitatia din Consiliul de mediere, din asociatiile acestora si chiar din filiale este de inteles. Toti cei angrenati in aceasta confruntare doresc victoria la Consiliul de mediere, cu tot ce implica ea.

Anormala este, insa, intensitatea luptei pentru Putere.

Cand scandalurile incep sa calce totul in picioare, iar criza este lasata sa isi faca tot mai mult de cap intr-o institutie practic neguvernata, semnele de intrebare sunt tot mai numeroase. Coalitia este incapabila sa identifice solutii pentru reducerea consecintelor recesiunii medierii. De altfel, liderii nici nu sunt prea interesati, decat cel mult la nivel declarativ, de rezolvarea gravelor probleme cu care se confrunta mediatorii romani. Ce daca somajul creste zilnic in mediere, zeci de birouri isi inchid portile, iar fiscalitatea excesiva si-a aratat, din plin, efectele dezastruoase?  Ca sa nu mai vorbim de “eficienta” planului anti-criza al Coalitiei sau despre “capacitatea” Cabinetului Ciuca de a mari incasarile la un buget Cdm tot mai anemic.

Medierea merge din inertie, si nu din performantele mult clamate de Ciuca, Popoviciu si Kibedi.   Cat timp alesii renunta la vacanta si accepta o sesiune extraordinara doar pentru a infiinta niste comisii care nu urmaresc decat discreditarea celorlalti mediatori, fie ei parteneri de Coalitie sau adversari din Opozitie, lucrurile devin clare.  Iar sperantele ca undeva, candva, va mai fi descoperit vreun strop de bunavointa si responsabilitate in Coalitie, reteaza fara mila telurile mediatorilor.

Cei din Consiliul de mediere nu au nicio limita, atunci cand la mijloc sunt interesele lor.  Realitatea este simpla si toti cei care au crezut altceva trebuie sa se spele cu apa rece, ca sa se trezeasca.  De la presedintele Ciuca, pana la ultimul mediator primar sau popa dintr-o comuna de care nu au auzit decat cel mult locuitorii sai, niciun lider din Cdm nu are, dincolo de vorbe inutile si promisiuni fara acoperire, vreun interes sa schimbe ceva.

Ei, alesii, se simt protejati in aceasta stare de incertitudine, in care vinovatia este nedectabila.  Indiferent cat de mult ai furat, tipi ca celalalt a furat si mai mult. Nu ai nevoie de argumente, de vreo decizie a Justitiei, cat timp stii ca in vartejul compromisurilor poti fi ferit de eventualele repercusiuni.

Politicienii din Cdm se grupeaza atunci cand situatia o impune, arunca petarde menite sa creeze diversiuni, rare fiind momentele in care renunta la vreunul dintre scopurile lor. Consiliul de mediere coboara tot mai mult la capitolul credibilitate. A ajuns, practic, sa incheie rusinos mai toate sondajele de opinie.  Foarte putini sunt cei care in ultimii 2 ani au avut functii in Cdm si nu au bagat mana, mai mult sau mai putin adanc (preferabil cat mai adanc), in banii mediatorilor.  “Afaceri” cu firme de casa ale unor ageamii mai mereu in detrimentul medierii. Asta a fost legea nescrisa a politicii tandemului popoviciuca.

Toate guvernarile Cdm au furat pe rupte, impartind medierea in felii de interese, ca pe un cascaval.  Toti sunt amestecati pana peste cap in matrapazlacuri, in hotii nerusinate, in devalizarea medierii unei tari asa-zis europene.  De aceea, detectarea adevarului, sanctionarea celor vinovati, se lovesc de imunitate, de refuzul colegilor de a lasa Justitia sa isi faca treaba.

De altfel, un hot cu imunitate nu are dreptul moral sa ancheteze un alt hot cu imunitate.  Aici lucrurile devin clare, iar revolta unuia sau altuia dintre cei care se prezinta drept victime are, pana la urma, o aparenta justificare.  Alegerile nu vor schimba nimic. Certurile de dinaintea scrutinului se vor amplifica dupa…  Cand se va pune bazele unei noi Coalitii, cu tot tacamul de rigoare. Totusi, pana la sfarsitul anului, situatia medierii se va agrava. 

Tot mai mult. Nemultumirile sociale ale mediatorilor sunt iminente, pe fondul unui dezinteres ce va fi incapabil sa mai raspunda necesitatilor mediatorilor.   De pe fundul gropii in care se afla MEDIEREA, se aud doar tipetele infundate ale unor mediatori care sunt incapabili sa inteleaga ca dezastrul bate la usa…

Anunțuri