Mediator Asofronie Constantin
Legea nr. 370/2009 la pct. 18 prevede: ” Articolul 24 se modifica si va avea urmatorul cuprins: „Art. 24. — Mediatorii se constituie in asociatii profesionale locale si nationale, avand drept scop reprezentarea intereselor profesionale si protejarea statutului lor, si pot adera la asociatii profesionale internationale in conditiile legii.”
Mediatorul Asofronie Constantin propune următoarea reformulare:
„Art. 24. (1) Mediatorii se constituie intr-un corp profesional unitar, organizat la nivel naţional şi judeţean, din care fac parte toţi mediatorii autorizaţi potrivit prezentei legi, în scopul apărării drepturilor şi intereselor mediatorilor, pregătirii profesionale continue şi relaţionării cu alte entităţi cu atribuţii în domeniu.
(2) Corpul profesional al mediatorilor este organizat potrivit unui statut adoptat de un congres naţional în termen de 6 luni de la publicarea prezentei legi. Pe baza prevederilor statutului, în termen de 3 luni de la adoptarea acestuia vor fi organizate alegeri pentru organele de conducere la nivel judeţean şi naţional ale corpului profesional.
(3) La nivel local si national international, mediatorii se pot înscrie în asociatii profesionale avand drept scop promovarea medierii, schimburi de experienţă, perfecţionarea pregătirii şi asigurarea calităţii serviciului de mediere si pot adera la asociatii profesionale internationale de profil, in conditiile legii.”
Notă internă de fundamentare a propunerii:
La ultima şedinţă a comisiei consultative din 10.02.2012 am ridicat din nou unuia din iniţiatorii proiectului de modificare a legii nr. 192/2006 privind medierea şi exercitarea profesiei de mediator, preşedintelui Consiliului de mediere şi celorlalţi colegi subiectul art. 24 şi unor măsuri abuzive luate de membrii fostului consiliu. Respectiv, despre obligarea înscrierii în asociaţii profesionale până la 17.04.2012, cu consecinţa radierii de pe Tabloul mediatorilor, a anulării autorizaţiilor şi legitimaţiilor. Legat de aceste subiecte şi cel al obsesiei pentru statute, în contrast cu promotorii existenţei unui număr nelimitat de asociaţii profesionale, constituite potrivit O.G. 26/2000, care pulverizează forţa şi coeziunea necesare unui corp profesional adevărat, am militat din anul 2009 ca şi profesia de mediator trebuie să aibă o organizare unitară, cu o uniune de asociaţii unice constituite la nivel judeţean, în baza unui Statut elaborat şi adoptat de delegaţii acestor asociaţii la un Congres naţional, ca for decizional suprem, uniune cu organe de conducere deliberative şi executive la nivel judeţean şi central, ca la toate celelalte profesii reglementate prin lege. Despre acest subiect am făcut propuneri de modificare a legii medierii şi exercitării profesiei de mediator şi m-am opus reglementării prin adaos la lege a unor aspecte legate de organizarea corpului profesional prin hotărâri multiple de adoptare şi modificare a Regulamentului de organizare şi funcţionare a Consiliului de mediere, cu care nu are legătură. Din orgoliul unor mediatori de a fi şefi peste asociaţii şi din interesele oculte şi oneroase urmărite de unii membri ai consiliilor anterioare, s-a ajuns simultan ca mai mult de jumătate din cei peste 3000 de mediatori autorizaţi să nu adere la asociaţiile proliferate prea mult în ultimele luni, ajungând la un număr nefiresc de 67, fără perspective de oprire.
Dezavantajele acestui număr mare de asociaţii mai mari sau mai mici constau în: nu constituie o atracţie pentru noii mediatori autorizaţi, nu are resurse financiare şi nu permite o bună consolidare a structurilor asociative, o promovare eficientă, o relaţionare unică la nivel judeţean cu autorităţile publice, instanţele, parchetele, poliţia, alte instituţii, o reprezentativitate bună la nivel central în comisiile de pe lângă consiliu şi nici pentru alegerea membrilor consiliului. Mai grav este că, cei neînscrişi în asociaţii au fost eliminaţi abuziv şi ilegal de la exercitarea dreptului de a alege la alegerile pentru CM din toamna anului 2011, iar acum, culmea, unii fosşi şi actuali membri CM vor să se revină asupra hotărârilor, dincolo de ilegalitate şi abuz, de imoralitate, după ce scopul fiind atins prin păstrarea unor funcţii în CM, dar mai ales pentru că şi-au dat seama de impopularitatea “dobândită” şi ilegalităţile care le-au atras deschiderea unui proces penal şi a unuia civil de către unii mediatori nedreptăţiţi.
Deşi prin actuala formulare a art. 24 s-a dorit organizarea unitară a corpului profesional, s-a ajuns indirect la interpretarea ca obligaţie a înscrierii mediatorilor în asociaţii rezultată din caracterul imperativ al art. 24 din legea medierii modificată, Consider că nu trebuie interpretată ca imperativă această expresie din lege „mediatorii se constituie în asociaţii…” şi cu consecinţe sancţionatorii atât de grave, DAR ESTE OBLIGATORIE CONSTITUIREA CORPULUI PROFESIONAL, SINGURUL CADRU ÎN CARE UN MEDIATOR AUTORIZAT ÎŞI POATE EXERCITA PROFESIA, precum la toate celelalte profesii liberale. În acelaşi timp, am propus un Proiect de organizare a corpului profesional al mediatorilor, în mod provizoriu până la modificarea legii, ca un capitol în R.O.F. a CM, precum şi un Protocol de colaborare între asociaţiile profesionale ale mediatorilor, ca mijloc de apropiere, coordonare şi colaborare treptată, până la fuziunea la nivel judeţean într-o singură asociaţie.
Comisia consultativă a încercat în 10.02.2012 reluarea discutării acestor concepte şi proiecte, furnizând noului consiliu materiale pentru luarea unor hotărâri de reglementare, corectare a altora anterioare, a R.O.F. a C.M., şi mai ales pentru proiectul de lege de modificare a legii 192/2006 iniţiat de dna deputat Alina Ştefania Gorghiu şi colegii săi. Am mizat pe spiritul de colaborare al iniţiatorilor din UNMR şi pe plusul de încredere acordat noului consiliu, înainte ca legea să fie adoptată în Senat într-o formă care să fie din nou discutabilă şi urmată de hotărâri CM contestate. Pentru aceasta am solicitat repetat reprezentanţilor asociaţiilor profesionale disponibilitatea să reia lucrul în echipă pentru sprijinirea îmbunătăţirii cadrului legal şi organizatoric al corpului profesional al mediatorilor. Am repetat că este un drum anevoios, dar trebuie să nu mai pierdem timpul, să învăţăm de la alte profesii liberale cu reglementare şi exercitare de multă vreme şi să nu încercăm să reinventăm … roata!
Update: Am văzut pe dezbaterile de pe grupul Mediatornet şi altele de pe Facebook că acest mod de organizare a corpului profesional întruneşte multe susţineri şi doresc ca iniţiatorii proiectului de modificare a legii să ţină cont de aceste propuneri, după care se vor pregăti alte materiale în grupurile de lucru constituite la şedinţa comisiei consultative din 10.02.2012.
Filed under: Articole

Consiliul de Mediere
Jurnalul Medierea
Medierea Onesti
Medierea online
UCMR
Uniunea Mediatorilor Bancari





![Po - [Explored] Po - [Explored]](http://static.flickr.com/7225/7260527994_23e4e5f04b_t.jpg)

Sunt perfect de acord cu aceasta propunere pe care am promovat-o si eu in randul colegilor mei din UNMR-filiala Galati si pe care o sustin in continuare. Consider ca niciodata o asociatie de 20-30 de mediatori nu va fi bagata in seama de cineva, nu va avea un cuvant de spus in fata autoritatilor.
Cu stima,
Mediator autorizat Viorel Popa